Controlul parental şi conținutul digital accesat de copii
Accesul la tehnologie a devenit parte din așteptările standard ale membrilor generației curente. Fără să ne dăm seama, chiar în viața noastră de zi cu zi folosim un număr ridicat de tehnologii, denumite comun „digitalizare”. Acestea ne oferă acces la tot mai multă informație având practic în fața noastră o bibliotecă infinită. Aspectele pozitive ale acestui fapt sunt imposibil de negat, există însă și aspecte mai puțin plăcute, care necesită atenție deosebită.
Accesul brut, nefiltrat, la informație constituie unul dintre pilonii liberei exprimări. Cenzura nu aduce beneficii sub nici o formă, astfel că, în cadrul digitalizării, au fost depuse eforturi considerabile pentru a asigura tuturor accesul la informație brută, nealterată, care reprezintă realitatea întocmai. Acest lucru nu constituie însă un avantaj atunci când ne referim la copii. Dacă un adult are discernământ și poate alege pentru sine, un copil nu are această capacitate. În acest caz, rolul de „moderator” revine părintelui.
Fără a avea un mecanism de restricționare a accesului la informații cu caracter nepotrivit, părintele se vede nevoit fie să interzică total accesul copilului la tehnologiile digitale, fie să rămână descumpănit, neputând să facă nimic în acest sens. Desigur, mai apare și dilema cantității - chiar și conținutul permis sau destinat copiilor trebuie „consumat” în cantitățile potrivite pentru a nu dăuna pe termen lung procesului de dezvoltare cognitivă a minorilor.
Pentru toate aceste probleme există însă un răspuns tehnologic ce poartă numele generic de control parental. După cum implică și numele, această tehnologie permite părinților să controleze ce și cât conținut digital pot „consuma” copiii.
Desigur, toate acestea sună vag și oarecum complicat de aplicat. Cum anume se poate controla accesul minorilor la conținutul digital, atât de ușor de accesat prin internet? Ce anume se poate face pentru a putea permite totuși copilului să comunice folosind platforme digitale?
Platforme digitale
Primul pas în acest demers este alegerea unei platforme de consum a conținutului digital. În mod uzual, copiii utilizează aparate mici, portabile, cum ar fi telefoanele sau tabletele. Pe următorul loc în clasament se află televizoarele inteligente şi abia apoi urmează consolele de jocuri și calculatoarele (care sunt de cele mai multe ori prea complexe pentru copii). Ca atare, atenția este îndreptată spre categoria de aparate cel mai des utilizată de către copii - telefoane și tablete.
Principalele sisteme de operare ce rulează pe aparate mobile sunt Android, dezvoltat de compania Google și iOS/iPadOS, dezvoltat de compania Apple. Ambele sisteme de operare pun la dispoziția părinților soluții de control parental. Astfel, Google oferă aplicația „Google Family Link”, prin intermediul căreia unul sau mai mulți părinți pot crea o familie digitală împreună cu copilul sau copiii lor. Apple oferă direct în setările aparatelor sale funcția numită „Screen Time” (Timp de utilizare). Prin intermediul acestei funcții se poate specifica faptul că respectivul aparat este utilizat de către un copil. În mod automat, aparatul sau aparatele celorlalți membri devin „aparate părinte”, care pot controla conținutul „consumat” de către minori.
Ce anume face controlul parental?
În primul rând, restricționează. În al doilea rând, protejează. Iar în al treilea rând, modelează. Controlul parental, indiferent de implementarea lui, oferă un set de funcții de bază prin care părintele poate restricționa accesul la: pagini web sau aplicații cu conținut nepotrivit, explicit sau fals, achiziții de bunuri digitale sau fizice de pe magazinul de aplicații al platformei în cauză, dar și de pe alte magazine digitale, setări specifice ale aparatului în cauză (de exemplu, setările de securitate ale telefonului sau tabletei) și, nu în ultimul rând, accesul la aparat în sine.
Un exemplu practic poate arăta în felul următor: copilul are voie să folosească tableta timp de 3 ore pe zi, în intervalul 10:30-15:30, pentru a efectua căutări pe internet, folosind aplicația X. Are voie, în același interval orar, să joace jocurile A, B, C și D. Copilul are voie să-și sune și să dea mesaje părinților oricând. Copilul nu are voie deloc să folosească servicii de streaming, cum ar fi platformele cu conținut video (YouTube sau Netflix). Copilul nu are voie să folosească deloc platformele de tip „social media” (cum ar fi Facebook sau TikTok).
Controlul parental oferă, însă, și un grad de protecție pentru minori. Pe măsură ce cresc, copiii accesează un număr tot mai mare de platforme digitale. Rolul părintelui devine în acest caz unul de ghid și ajutor. Astfel, prin intermediul controlului parental se pot restricționa cerințele unor aplicații, precum raportarea locației sau a timpului petrecut de copil pentru a viziona un anume conținut. În acest fel, platformele digitale nu pot realiza un profil complet sau detaliat al copilului, motiv pentru care oferă un număr mai mic de reclame ce ar putea impulsiona minorul către alte tipuri de conținut. Totodată, pot fi restricționate funcționalități ale aplicațiilor care au fost explicit gândite pentru adulți, cum ar fi partajarea de clipuri video.
Desigur, scopul controlului parental nu este doar acela de a restricționa accesul minorilor pe termen nedeterminat, acest lucru nu ar fi eficient pe termen lung. Din acest motiv, controlul parental este utilizat pentru a învăța minorii să distingă singuri ce conținut este potrivit și pentru a crea un model sănătos de utilizare a platformelor digitale.
Prin intermediul sistemelor de control parental părinții pot vedea care sunt interesele minorilor, care sunt orele de activitate maximă și ce tip de informație caută pe internet. „Înarmați” cu aceste informații, părinții pot să își educe copiii în ceea ce privește utilizarea platformelor digitale existente, expunându-le beneficiile și riscurile. Totodată, prin intermediul controlului parental se pot forma modele orare de utilizare a echipamentelor, astfel încât copilul devenit adult să nu ajungă victima exceselor trăite de generația curentă.
Libera exprimare și accesul la informație
Desigur, controlul parental restricționează accesul la diverse informații. Acestea nu constituie, însă, o îngrădire a dreptului la acces liber la informație, ci o modelare a persoanei tocmai pentru a putea distinge informația corectă și relevantă. Dreptul la liberă exprimare este determinat de o educație sănătoasă, de un grad înalt de responsabilitate civică și de gradul de implicare al fiecărui individ în parte. Un copil sănătos din toate punctele de vedere va deveni un adult responsabil și implicat social. Controlul parental devine, în acest fel, un element educațional ce poate fi folosit pentru a proteja și modela generația viitoare spre un nou model de responsabilitate și etică, adaptat vremurilor curente.
Pagină realizată în parteneriat cu ANIS