Costumaţie de filantrop
Pentru că Halloweenul a devenit pentru noi o "sărbătoare" aproape naţională, de fapt o sărbătoare cu acoperire aproape universală, majoritatea oamenilor din lumea "civilizată" adoptând-o fără nici un fel de problemă (fără să ştie prea multe despre originea ei adevărată) şi implementând-o rapid şi structural (există petreceri de Halloween organizate pornind de la grădiniţe şi ajungând până la cluburi sau alte stabilimente de gen asemănător), momentul nu putea trece fără să fie marcat în cel mai caragialesc sens cu putinţă.
Unii europeni, şi nu numai, organizează baluri, unde costumaţia obligatorie este indiscutabilă, cu prilejul Sărbătorilor de Crăciun, al Anului Nou sau al diferitelor momente importante din viaţa propriilor popoare şi ţări, care prilejuiesc o bucurie sau un anumit tip de efuziune. Noi am organizat, de asemenea, un bal, pentru a puncta firesc o mare sărbătoare a unei ţări cu popor majoritar creştin şi pentru a arăta bunăstarea de care ne bucurăm cu toţii, mai ales în această perioadă. Balul de Halloween!
Ceea ce este interesant în tot acest demers nu se referă nici pe departe la costumaţiile fistichii pe care fiecare invitat a avut grijă să şi le etaleze, ci la convertirea întregii manifestări la un creştinism practic, aplicat, prin colectarea de fonduri pentru a veni în sprijinul copiilor care nu pot frecventa şcoala, deci nu pot avea acces la educaţie, din considerente de ordin material. Ideea este cât se poate de bine-venită, facerea de bine, mai ales având ca destinatari copiii, fiind o poruncă a Mântuitorului Iisus Hristos consemnată în Evanghelie şi păstrată de Biserică până azi. Felul în care Halloweenul s-a împletit cu filantropia nu a sugerat ideea că cei prezenţi sunt cu adevărat interesaţi de ceea ce înseamnă abandonul şcolar din România sau de integrarea copiilor din familii cu probleme, ci a potenţat şi mai mult prăpastia dintre cei care îşi permit să facă acte caritabile şi cei care beneficiază de ele. Facem bine fără a coborî din clopote de cristal şi, mai mult decât atât, nu adaptăm filantropia celui care o primeşte, ci invers, celui care o face. Hristos când a făcut bine nu a stat la masă şi apoi a trasat indicaţii: "Voi de aici să iertaţi, cealaltă grupă să aveţi grijă cu facerea de bine, restul să insiste pe rugăciune", ci a fost în mijlocul lor, dându-le exemplu personal şi învăţându-i ca o Carte Vie.
Pentru filantropie nu este neapărat necesară căutarea unor prilejuri speciale şi cu atât mai puţin renunţarea la vestimentaţia obişnuită în favoarea costumaţiei sau măştii carnavaleşti de filantrop ocazional à la Halloween. Căci atunci când dăruim nu spunem bau!, ci poftim!