Creaţionism evoluţionist?

Unii biologi atei, ca Richard Dawkins, şi unii biologi creştini, ca Simon Conway Morris, au ajuns la concluzia că procesul evolutiv nu ţine de hazard. De altfel, în prefaţa cărţii sale Ceasornicarul orb, Dawkins recunoaşte că unul dintre scopurile care l-au determinat să scrie această lucrare a fost acela "de a distruge mitul mult prea des îmbrăţişat că darwinismul este o teorie a "hazardului"" (ibidem, p. 147). Sfânta Scriptură însăşi, la rândul ei, afirmă că unele întâmplări puse de unii oameni pe seama hazardului se găsesc de fapt în limitele suveranităţii şi planului lui Dumnezeu. Când profetul Miheia a prezis că împăratul Ahab va fi ucis în luptă la Ramot în Galaad (3 Regi 22, 15-28), lucrul acesta chiar s-a întâmplat, dar cu ajutorul cuiva care "şi-a întins arcul şi a lovit la întâmplare pe regele lui Israel într-o încheietură a platoşei" (3 Regi 22, 34, sublinierea autorului). De altfel, în Proverbe 16, 33 se subliniază tocmai acest aspect: "Se aruncă sorţii în pulpana hainei, dar hotărârea toată vine de la Dumnezeu" (Pilde 16, 33).

În calitate de creştini, noi putem percepe procesul de evoluţie pur şi simplu ca pe modalitatea aleasă de Dumnezeu pentru a aduce la viaţă diversitatea biologică, inclusiv pe noi. Astfel, sarcina oamenilor de ştiinţă este de a descrie ce anume a făcut Dumnezeu pentru a aduce la fiinţă această ordine măreaţă a diversităţii biologice. Oricum, este cert faptul că procesul evolutiv nu ne oferă nici un temei ca să credem că universul este un proces dominat de hazard, în nici unul dintre sensurile metafizice. Dimpotrivă, lucrurile stau exact invers. Este limpede că întâmplarea nu face nimic. "La întâmplare" este doar o descriere comodă pe care noi, oamenii, o folosim pentru credinţele pe care le împărtăşim legat de proprietăţile materiei. Nu există nici un agent care să poată fi numit "hazardul metafizic" (ibidem, pp. 150-151). S-a lansat şi ipoteza potrivit căreia Dumnezeu ar fi făcut tipurile iniţiale prin acte speciale de creaţie, care ulterior au evoluat rapid, generând diversitatea speciilor pe care o vedem azi. Şi, totuşi, cei care împărtăşesc teoria unui "pământ tânăr" care ar fi fost creat acum aproximativ 10.000 de ani, urmat de crearea separată a unui număr de diverse "tipuri" de animale, trebuie să explice şi diversitatea lor actuală. Dar, în mod ironic, ca să poată explica această teorie, cel ce a lansat această ipoteză a "pământului tânăr", Henry Morris, a fost nevoit să creadă într-o formă de evoluţie prin selecţie naturală, care s-ar fi desfăşurat mult mai rapid decât oricare alta descrisă vreodată de biologii evoluţionişti. Nu există însă mecanisme care să producă o aşa mare diversitate biologică într-un interval de timp atât de mic. În acest moment, pe pământ există 10-20 de milioane de specii diferite. Deci, indiferent cât de multe "tipuri" ar fi fost create, nu avem o explicaţie legată de modul în care 850.000 de insecte au reuşit să evolueze în 10.000 de ani (ibidem, pp. 165-166). Prin urmare, subliniază Denis R. Alexander, specialist în biologie moleculară, director al Institutului Faraday pentru Ştiinţă şi Religie, dar şi membru al Colegiului St. Edmund la Universitatea Cambridge, creaţioniştii evoluţionişti de azi, ca şi predecesorii lor din secolul al XIX-lea, din timpul lui Darwin, care credeau în cuvântul Sfintei Scripturi, au marele privilegiu de a se bucura de fiecare aspect al creaţiei lui Dumnezeu, dar şi de înţelegerea "răbdării şi puterii lui Dumnezeu de a aduce la fiinţă ordinea creată actuală prin procesul evoluţiei". Totodată, subliniază acelaşi mare biolog, ei se pot bucura pe mai departe de multe alte împliniri în studiul biologiei în cadrul comunităţii ştiinţifice, având convingerea fermă că, indiferent ce alte lucruri noi va descoperi ştiinţa, "ele vor fi primite cu bucurie şi Îl vor preamări şi mai mult pe Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor" (ibidem, p. 211).