Crucea - proslăvire a lui Hristos

„Crucea pentru noi este Hristos Cel răstignit pe Care Îl predicăm“ (I Cor. 1, 23)

Crucea a risipit mânia lui Dumnezeu faţă de oameni, i-a împăcat cu El, a făcut din pământ un cer, a reunit pe muritori cu îngerii, a răsturnat fortăreaţa morţii, a distrus puterea diavolului, a nimicit influenţa păcatului, a izbăvit pământul de greşeală, a readus adevărul, a alungat diavolul, a răsturnat templele lor, a minat altarele lor, a oprit jertfele lor, a împlântat virtutea, a pus temeliile Bisericii. Crucea este voinţa Tatălui, slava Fiului, tresărirea Duhului Sfânt. Crucea este mândria lui Pavel: „Să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos“ (Gal. VI, 14). Crucea depăşeşte soarele în strălucire, ca raze, ca splendoare, căci atunci când soarele se întunecă, atunci străluceşte crucea, şi soarele nu se întunecă, pentru că cel din urmă ceas al lui a sunat, ci pentru că este eclipsat de splendorile crucii. Crucea a rupt zăgazurile osândei noastre şi a sfărâmat lanţurile morţii. Crucea, în sfârşit, este monumentul iubirii lui Dumnezeu. „Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară“ (Ioan III, 16). „Fiind vrăjmaşi, scria Apostolul, ne-om împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său“ (Rom. V, 10). Crucea este parapet care nu poate fi străpuns, o armă nebiruită. Ea este siguranţa bogatului, comoara săracului, zidul care ne pune la adăpostul curselor duşmanului nostru, arma care ne apără contra atacurilor, biciul viciilor, gajul virtuţilor, un semn pe cât de nou pe atât de admirabil. „Neamul de acum cere un semn şi nu-i voi da alt semn decât acela al lui Iona“ (Mat. XII, 39). „Iudeii cer semne, elinii înţelepciune, iar noi propovăduim pe Hristos Cel răstignit“ (I Cor. I, 22-23). Crucea a deschis raiul, ea a introdus în el pe tâlharul de pe ea, şi neamul omenesc hărăzit a pieri şi nevrednic chiar de pământ, ea l-a adus de mână în cereasca împărăţie. Crucea ne-ar fi procurat şi ne-ar procura bunuri ca acestea - şi Domnul oare, ar fi refuzat să se sprijine de ea? Cine ar putea pretinde lucrul acesta ? Dacă Hristos n-ar fi voit să sufere acest chin, cine ar fi putut să-L constrângă la aceasta? Pentru ce ar fi însărcinat pe profeţi de a vesti răstignirea sa viitoare, dacă El nu ar fi trebuit şi nu ar fi vrut aşa să fie răstignit? Pentru ce motiv ar fi denumit El crucea pahar, neavând voinţa de a o suferi? Evident, El arată cu câtă ardoare suspina după ea. O băutură răcoritoare nu este mai plăcută cerului gurii însetat, decât era crucea pentru Mântuitorul. Aşa se explică aceste cuvinte ale sale: „Mult am dorit să mănânc cu voi acest Paşte“ (Luca XXII, 15). El nu vorbeşte în felul acesta fără raţiune, o face pentru motivul indicat acum, pentru că era spre seară, când trebuia să se urce pe cruce. (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese)