Cu Busuioc prin Europa

▲ Costel, băiatul cu numele amintind de sfeştocul care împrăştie aghiazma prin casele credincioşilor, este un semn şi un îndemn pentru toţi cei înzestraţi cu un dar să nu-şi piardă speranţa ▲

Are 33 de ani şi numai opt clase. S-a născut în Goruni, un sat de lângă Iaşi. La 14 ani, pleacă în Banat şi se stabileşte în judeţul Timiş, în satul Ghilad. Este căsătorit şi are 4 copii. A lucrat în România ca oier, ca maseur la un azil de bătrâni şi, pentru o vreme, a spălat vagoane la Timişoara, făcând naveta zilnic pe o distanţă de 40 de kilometri. Forţat de situaţia materială precară, se duce în Spania, unde lucrează ca ajutor de zidar. Până aici, nimic neobişnuit. E povestea unui român care seamănă cu a altor mii de români. Dar Costel Busuioc are ceva care îl scoate, peste noapte, din anonimat. Are un dar de la Dumnezeu, o voce de tenor care aminteşte de regretatul Luciano Pavarotti. Sigur că asta nu l-a ajutat cu nimic în ţară. A încercat, în 2003, să se angajeze la Opera din Timişoara, dar a fost respins. Directorul de atunci al instituţiei consideră că a luat o decizie corectă, întrucât Costel nu avea studii. Asta nu a contat însă pentru realizatorii unei emisiuni TV din Spania, „Hijos de Babel“. Remarcat de un spaniol care l-a auzit cântând în timp ce mânuia mistria şi canciocul la un bloc aflat în construcţie în Madrid, Costel Busuioc este încurajat să se înscrie la emisiunea-concurs pe care o câştigă de o manieră entuziasmantă. De aici, lucrurile iau o întorsătură neaşteptată. Anonimul de ieri devine vedetă naţională. Contractul pe care i l-a oferit o casă de discuri celebră precum Sony îl va propulsa pe marile scene ale lumii. Este sunat şi felicitat de preşedintele ţării, în timp ce ministrul Culturii i-a oferit o bursă în ţară, unde să poată studia cu cei mai buni profesori. Ziarele şi televiziunile se întrec să afle cât mai multe amănunte despre noul star. Cu alte cuvinte, toată lumea încearcă să dreagă... Busuiocul. Pentru o persoană care nu a urmărit presa în ultimul timp, rândurile de mai sus probabil că par desprinse dintr-un scenariu de film hollywoodian, o variaţiune pe celebra temă a „visului american“. Costel Busuioc este însă emblematic pentru România de azi. Deşi talentul său era evident, el n-a reuşit în propria-i ţară să-şi găsească împlinirea. Apăruse la televizor la două emisiuni cu audienţă de la TVR, dar nu s-a găsit nimeni dispus să investească în „noul Pavarotti“. A trebuit să continue să-şi câştige existenţa cu multă trudă. Nici n-a ajuns însă bine în Spania şi a fost luat în vizor de „vânătorii“ de talente. Sigur că primul lucru ce ne vine în minte este acela că nu ştim să ne apreciem talentele, că avem nevoie de alţii să ne arate că avem ceva bun lângă noi. E un dram de adevăr în faptul că românii suferă de un complex, acela al incapacităţii de a-şi evalua corect valorile naţionale. Dar în cazul lui Costel Busuioc, cred că a fost şi altceva. De când graniţele şi-au deschis larg porţile, am asistat la un exod fără precedent al românilor în afară. Odată cu oamenii cinstiţi, au plecat în străinătate şi mulţi infractori sau potenţiali infractori. Cazul lui Romulus Mailat, care a oripilat întreaga Italie prin crima săvârşită, este doar vârful aisbergului. Numeroşi concetăţeni au compromis, în multe comunităţi din Europa, numele de român. Poate că Dumnezeu a rânduit, nu întâmplător, ca tocmai în Spania şi tocmai acum să răsune vocea de tenor a lui Costel Busuioc. Pentru o bună bucată de vreme, românii vor fi asociaţi cu vocea lui „Pavarotti din Carpaţi“ şi nu cu vreun criminal. Costel Busuioc mai e simptomatic şi pentru starea generală a societăţii româneşti. O societate în care trebuie să ai în spate resurse sau susţinere financiară pentru a te lansa într-o activitate non-productivă. Un artist, un scriitor, un teolog nu pot face doar lucrurile pentru care simt că au vocaţie. Nu pot trăi din scris, din pictat sau din cântat decât foarte puţini. Majoritatea trebuie să muncească din greu pentru a-şi asigura cele necesare traiului zilnic. Se irosesc talente, se pierd cărţi care ar fi putut fi scrise doar pentru că nu se găseşte o formulă de a asigura un venit decent şi celor cărora „producţia“ nu le poate fi cuantificată în kilograme sau în metri pătraţi. E dureros să vezi persoane nevoite să-şi îngroape talantul doar pentru că îi striveşte grija zilei de mâine. Costel, băiatul cu numele amintind de sfeştocul care împrăştie aghiazma prin casele credincioşilor, este un semn şi un îndemn pentru toţi cei înzestraţi cu un dar să nu-şi piardă speranţa. Cred că Dumnezeu are pregătit, pentru fiecare, un moment în care visurile se împlinesc. Costel Busuioc nu a putut fi oprit să cânte nici măcar de praful de ciment pe care-l inhalează zidarii. Poate că nu va reuşi să ajungă niciodată un al doilea Pavarotti. Nici nu mai contează asta. Pentru noi, cei care ne regăsim cumva în povestea lui, e important că am mai primit un motiv pentru a ţine vie speranţa. Speranţa că nu ne vom irosi toată viaţa cu zidirile materiale.