Cu ce mergeți la serviciu?

În București, mașina e folosită pe post de umbrelă”, spunea un prieten, cu umor amar.

Într-adevăr, e suficient să cadă trei picături de ploaie - ori chiar numai să fie înnorat - ca traficul din capitală, și-așa infernal, să se îndesească și mai rău. Dacă nu e doar o impresie (la urma urmei, toți suntem supuși percepțiilor subiective, de natură psihologică), atunci se pune firește întrebarea: Cum circulau, cu o zi înainte, ocupanții mașinilor, ca să spunem așa, suplimentare? Firește, cu transportul în comun sau pe jos. Dar ploaia sau riscul ei i-a speriat așa tare, că au recurs la autoturisme.

Am spus „ocupanții”, cu gândul și la pasageri, dar ar fi trebuit să spun, simplu, „șoferii”, pentru că una dintre problemele traficului bucureștean este că, deși nu există o statistică asupra fenomenului, estimările și observațiile experților susțin că majoritatea covârșitoare a mașinilor transportă o singură persoană, cea de la volan.

Alternativa ar fi ca doi-trei vecini, membri ai familiei sau prieteni care locuiesc, respectiv lucrează în zone apropiate să facă împreună măcar o parte dintre drumurile zilnice. Dar ce așteptări să avem, când noi nici măcar nu prea știm cum îi cheamă pe vecinii de scară?

A doua variantă, cea a mersului pe jos, funcționează - să fim realiști - doar în unele limite de distanță și de condiții meteorologice. Or, în București, ai senzația că toți cei care locuiesc în sud lucrează în nord și invers. Nu e neapărat un specific local: constatând blocajul matinal aproape total, în ambele direcții ale autostrăzii, un personaj dintr-un serial comic se-ntreba de ce nu se mută oamenii, fie cu casa, fie cu serviciul.

Paranteză: mă refer doar la traficul capitalei din două motive. Întâi, că doar pe acesta îl cunosc bine - prea bine! - și apoi pentru că, atât cât am umblat prin țară, nicăieri nu e nebunia de aici.

Din fericire, există și a treia variantă, cea a transportului în comun. Cei care am trăit și înainte de Decembrie 1989 și nu ne-am pierdut cu totul memoria, știm că nu se poate face comparație nici măcar în glumă - o glumă sadică, aș spune. Azi, transportul public bucu­reștean este super civilizat și, cu unele excepții, acoperitor față de nevoi. Avem cinci linii de metrou, cu un total de 64 de stații, 112 linii cu 1.640 de autobuze, 17 linii cu 303 troleibuze și 21 de linii cu 532 de tramvaie.

Un cuvânt de bine pentru elevii și studenții care, în marea lor majoritate, circulă cu transportul în comun. Și o necesară precizare: drumurile urbane nu sunt doar către/dinspre serviciu ori școală: mai avem de mers și la cumpărături, în vizite, la diverse evenimente culturale sau la o masă în oraș. Dacă unele dintre acestea impun o anumită ținută, soluția rezonabilă e să apelăm la un taxi sau o societate de ridesharring (mai ales dacă, la destinație, șoferul vrea să bea și el un pahar!).

Închei cu câteva cifre. Conform recensământului din 2021, Bucureștiul avea 1.716.961 de locuitori, la care se adaugă un număr necunoscut de navetiști și de persoane care nu și-au declarat domiciliul aici.

Datele sociometrice indică o familie medie de circa 2,5 persoane. Deci avem cam 700.000 de familii.

Și 1,7 milioane de mașini. Fără a le socoti pe cele înmatriculate în altă parte.

N-o fi prea mult?