Cu Hristos pe calea Crucii către Înviere

Suntem în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos. În aceste zile sfinte şi mari suntem alături de Hristos pe calea Crucii, având înainte speranţa învierii. Participăm în fiecare zi, din Săptămâna Mare, la sfintele slujbe care se oficiază în bisericile ortodoxe din ţara noastră, unde ascultăm Sfintele Evanghelii ce ne vorbesc despre Jertfa lui Hristos pentru mântuirea neamului omenesc. Trăim cu toată fiinţa noastră momentele „Sfintelor, Mântuitoarelor şi Înfri­coşătoarelor Pătimiri ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos” surprinse în Denia celor 12 Evanghelii, în Ceasurile Împărăteşti din Vinerea Mare şi Vecernia Sâmbetei celei Mari, când se scoate Sfântul Epitaf.

În aceste zile pline de tris­teţe - în care Fiul lui Dumnezeu făcut om pentru mântuirea noastră, Domnul nostru Iisus Hristos, suferă „scuipări, loviri peste față, palme, insulte, batjocuri, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și, îna­inte de toate, Crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi” -, suntem alături de Domnul, imitându-i pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul şi pe Femeile Mironosiţe care rămân alături de Maica Domnului, sub Crucea lui Hristos. Plângem cu Preasfânta Sa Maică moartea pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cântând plini de durere Prohodul Domnului la Denia din Sfânta şi Marea Sâmbătă.

Începând din Duminica Floriilor suntem alături de Hristos în Ierusalim la Sfintele şi Mântuitoarele Sale Pătimiri. Încă din seara acestei zile binecuvântate a Intrării Domnului în Ierusalim Biserica ne introduce în Săptămâna Mare prin Denia Sfintei şi Marii Luni, când facem „pomenirea Fericitului Iosif cel preafrumos”, care-L preînchipuie pe Hristos, vândut de ucenicul Său pentru 30 de arginţi, la fel cum a fost şi Iosif vândut de fraţii săi.

Urmează Sfânta şi Marea Marţi, care are ca temă imaginea celor 10 fecioare din parabola pe care o rosteşte Mântuitorul în Ierusalim, îna­inte de Sfintele Sale Pătimiri (Matei 25, 1-13). Sfânta şi Marea Miercuri ne vorbeşte, prin imnografia Triodului, despre vânzarea lui Iuda, iar ­tema zilei este ungerea pe care o face femeia păcătoasă Domnului Hristos înainte de Mântuitoarele Sale Pătimiri. Sfânta şi Marea Joi este ziua Cinei celei de Taină, când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a instituit Sfânta Euharistie. Sinaxarul ne spune că în această zi „prăznuim patru momente: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, adică predarea înfricoșatelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire și vânzarea Domnului”.

Sfânta şi Marea Vineri este ziua în care Hristos S-a răstignit pe Cruce pentru mântuirea noastră. În Sfânta şi Marea Sâmbătă „prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viață veșnică”, după cum ne spune Sinaxarul din Triod.

În continuare ne vom opri asupra Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos. Cea mai tristă zi din istoria creaţiei este cea a Răstignirii lui Hristos pentru mântuirea noastră, pe care o celebrăm an de an în Vinerea Mare.

Sinaxarul include în evenimentele petrecute în Vinerea Mare următoarele momente biblice: interogatoriul arhiereului Anna, procesul arhiereului Caiafa, judecata lui Ponţiu Pilat, supliciile la care este supus Hristos de ostaşii romani, condamnarea la moarte prin răstignire, drumul către Golgota, răstignirea, moartea pe Cruce a Domnului şi îngroparea Sa.

Momentul central al zilei de vineri din Săptămâna Mare este Răstignirea Domnului, care a avut loc în data de 14 Nissan, după calendarul iudaic. În seara precedentă, Mântuitorul, după Cina cea de Taină şi rugăciunea din grădina Ghetsimani, este arestat în urma trădării lui Iuda.

După arestare, Domnul nostru ­Iisus Hristos „a fost dus mai întâi la Anna arhiereul”. Acesta Îl întreabă pe Mântuitorul „despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui” (Ioan 18, 19). Domnul îi răspunde că a „vorbit pe faţă lumii” (Ioan 18, 20) şi îi spune să-i întrebe pe cei care L-au ascultat. La acest răspuns, unul dintre slujitori L-a lovit pe Hristos şi aici se încheie interogatoriul lui Anna. În acest timp, afară are loc lepădarea lui Petru: „Simon-Petru stătea şi se încălzea. Deci i-au zis: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Lui? El s-a lepădat şi a zis: Nu sunt. Una din slugile arhiereului, care era rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, a zis: Nu te-am văzut eu pe tine, în grădină, cu El? Şi iarăşi s-a lepădat Petru şi îndată a cântat cocoşul” (Ioan 18, 25-27).

Anna Îl trimite pe Domnul Iisus Hristos la ginerele său Caiafa arhi­ereul, în funcţie din anul acela. Aici are loc procesul religios al Mântuitorului, în faţa unora dintre membrii Sinedriului, şi este condamnat la moarte. După cum ne spune Sinaxarul, Domnul a fost scuipat, lovit peste faţă „şi, pe când îşi băteau joc şi râdeau de El, a auzit spunându-I-Se: Profeţeşte-ne, cine Te-a lovit! Acolo au venit şi doi martori mincinoşi care au mărturisit că Hristos a spus: Stricaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica! Şi că a spus că este Fiul lui Dumnezeu. Arhiereul şi-a rupt hainele, neputând suferi aşa-numita de el hulă”.

Dimineaţa este predat procuratorului Ponţiu Pilat, care era singura autoritate din Palestina de atunci care putea condamna la moarte un inculpat. Atitudinea lui Ponţiu Pilat în timpul judecării Mântuitorului ­este distantă faţă de chestiunile religioase care I se imputau Domnului Iisus Hristos. El reacţionează doar la acuzele politice pe care le aduc cei din Sinedriu împotriva lui Iisus Hristos, când văd că nu au succes cu cele religioase.

După ce citim cu atenţie Sfintele Evanghelii, constatăm că Pilat nu era dispus să-L condamne pe Iisus Hristos la moarte, dar când cei din Sinedriu trec de la acuzele religioase la cele politice, atunci nu mai poate da înapoi. El încearcă să folosească obiceiul roman de a elibera un condamnat de Paştele evreiesc. Propune mulţimii să aleagă pe cine să elibereze între Iisus Hristos şi Baraba, „un vinovat vestit” (Matei 27, 16). Sub influenţa „arhiereilor şi bătrânilor” (Matei 27, 20), cer eliberarea lui Baraba şi răstignirea lui Hristos. În faţa acestei manipulări, Pilat, văzând că mulţimea se agită, se spală pe mâini şi hotărăşte răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos.

Domnul este dus de soldaţi în pretoriu, unde este batjocorit de aceştia, îmbrăcându-L cu „o hlamidă roşie” şi punându-I pe cap „o cunună de spini”, iar în mâna dreaptă trestie. Sinaxarul ne spune că Mântuitorul este luat „de ostaşii care L-au bătut peste faţă cu trestia şi I-au pus în spate Crucea. Apoi l-au silit pe Simon Cirineanul să-I ducă Crucea. Au ajuns pe la ceasul al treilea (ora 9) la locul Căpăţânei şi acolo L-au răstignit (...). Din ceasul al şaselea (ora 12) până în ceasul al nouălea (ora 15) s-a făcut întuneric”. Unul dintre tâlhari Îl insulta pe Iisus, iar celălalt Îl mărturiseşte ca Fiu al lui Dumnezeu şi câştigă Raiul. În ceasul al nouălea, Mântuitorul Îşi dă Duhul în mâinile Tatălui, iar evangheliştii sinoptici ne spun că pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis, trupurile multor drepţi din Ierusalim au ­înviat, catapeteasma templului s-a rupt în două.

Despre îngroparea Domnului nostru Iisus Hristos, Sinaxarul relatează: „Pe înserate, Iosif din Arimateea, ucenic al Lui la început, care se ascunsese ca și ceilalți, s-a dus cu îndrăzneală la Pilat, pe care-l cunoștea, și i-a cerut trupul lui Iisus. Pilat i-a îngăduit să-L ia, iar Iosif, pogorându-L de pe Cruce, L-a dat jos cu multă evlavie. Pe când se lăsa noaptea, a venit Nicodim, aducând un amestec preparat de multă vreme din smirnă și aloe. L-a înfășurat în giulgiuri, după cum obișnuiau să facă iudeii, și L-au îngropat în apropiere, în mormântul tăiat în piatră al lui Iosif, unde nu mai fusese îngropat nimeni înainte. S-a făcut așa ca nu cumva să se spună că altul a înviat, atunci când a înviat Hristos”.

Cea mai importantă zi a Săptămânii Mari este Sfânta şi Marea Sâmbătă, prin care trecem de la durerea Crucii la bucuria Învierii. Slujba care face această trecere este Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, când auzim Evanghelia Învierii de la Matei 28, 1-20, unde îngerul ne vesteşte că Hristos a înviat.