Cum ar trebui să înveţe elevii ştiinţele exacte

Programa şcolară trebuie mult simplificată, iar bacalaureatul ar trebui să se desfăşoare cu subiecte aleatoriu alese de computer, după cum arată raportul realizat de Societatea Academică Română (SAR), realizat în urma audierii mai multor experţi în educaţie. Unii dintre aceştia au propus chiar eliminarea în totalitate din şcoala românească a testelor cu subiecte şi soluţii pre-publicate şi trecerea la teste de tip SAT, după model american. Programele şcolare ar trebui să fie „aerisite“, să se pună accentul mai mult pe pregătirea practică decât pe cea teoretică pe care elevul o poate dezvolta în cadrul învăţământului superior. Pregătirea în şcoală ar trebui să pună accent pe dezvoltarea unor competenţe-cheie, definite la nivel european.

Audierea experţilor din educaţie a fost organizată cu sprijinul Academiei de Advocacy şi Siveco România şi este parte dintr-un proiect derulat de SAR - „Cum predăm ştiinţele exacte în şcoală? O propunere de reformă“. Comisia care a întocmit raportul a fost alcătuită din experţi precum Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, Nicolae Zamfir, preşedintele Societăţii Române de Fizică, Radu Gologan, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice, şi Despina Pascal, formator şi consultant independent. În scopul întocmirii raportului a avut loc o audiere publică, cu tema: „Formarea de competenţe - o necesitate pentru societatea secolului XXI?“, cu acest prilej fiind înregistrate mai multe depoziţii, scrise şi audio, ale unor specialişti din învăţământ şi cercetare. Referitor la subiectul acestui raport, preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, este de părere că manualele şi programele din învăţământul preuniversitar ar trebui puţin „aerisite“, pentru că sunt greoaie, încărcate cu multe cunoştinţe inutile. Haiduc consideră că, în prezent, studenţii sunt „bombardaţi“ cu un volum prea mare de cunoştinţe, de multe ori fără legătură cu practica şi cu experienţa. Ionel Haiduc susţine că ar fi necesară o finanţare mai bună a şcolilor în vederea creării de laboratoare: „Învăţământul superior trebuie să aibă, din acest punct de vedere, modelul american - să fie democratic la bază şi deschis unui număr mare de aspiranţi, dar elitist la vârf, să cultive elitele, iar pe de altă parte să stratifice şi să sistematizeze nevoile şi să fie clar cine se pregăteşte pentru cercetare, cine se pregăteşte pentru învăţământ“. Competenţele care trebuiesc formate la şcoală În cuprinsul raportului-sinteză elaborat de SAR după audierea publică din 28 octombrie, competenţele sunt definite ca o combinaţie de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini adecvate contextului de care are nevoie fiecare individ pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru exercitarea unei cetăţenii active în societate, pentru incluziune socială şi angajare pe piaţa forţei de muncă. Din depoziţii reiese nevoia imprimării caracterului experimental în predarea disciplinelor matematică, fizică, chimie; necesitatea înţelegerii educaţiei prin ştiinţele exacte şi, în special, matematica, ca principal mijloc pentru formarea competenţei majore a omului modern: gândirea corectă şi posibilitatea unui raţionament logic în situaţii de orice tip. Se consideră că este necesară reformarea şcolii prin centrarea pe competenţe în detrimentul abandonării focalizării pe transmiterea de informaţii, memorizarea şi redarea automată a acestora în procesele de examinare/evaluare. Schimbarea focalizării pe formarea de competenţe implică un alt nivel de dotare tehnică şi cu materiale didactice a şcolilor, înlăturarea discrepanţelor de înzestrare tehnică dintre urban şi rural, pregătirea cadrelor didactice şi asigurarea resurselor pentru pregătirea de competenţe necesare în societatea bazată pe cunoaştere. S-a scos în relief faptul că reforma în educaţie implică şi centrarea pe nevoile exprimate de mediul de afaceri şi de exigenţele de pe piaţa forţei de muncă; studierea şi preluarea nevoilor exprimate de mediul de afaceri în proiectarea curriculară. Reprezentantul mediului de afaceri prezent la audiere a semnalat decalajul între competenţele care le furnizează şcoala şi cele cerute de piaţa forţei de muncă. Programe de pregătire noi pentru formarea profesorilor Raportul SAR mai atrage atenţia asupra pregătirii profesorilor. Se consideră ca fiind necesară dezvoltarea unei pieţe autohtone a serviciilor de formare continuă care să încurajeze competiţia şi calitatea programelor de formare şi a furnizorilor. O altă propunere se referă la un curriculum echilibrat pentru programul de pregătire iniţială a profesorilor, respectiv o alocare orară suficientă pentru didactici şi pentru practica în şcoală. Este importantă iniţierea de programe de pregătire noi, pentru a răspunde unor noi nevoi ale sistemului: licenţă şi masterat pentru nivelul pre-şcolar şi primar; derularea de programe de pregătire pentru managerii de instituţii şcolare, în condiţiile descentralizării şi autonomiei locale (Cum altfel s-ar putea construi „şcoala care învaţă“?). O propunere se referă la promovarea de programe de masterat didactic şi de doctorat în didactică, pentru a implica profesorii într-o pregătire profesională de lungă durată şi orientată spre cercetare. Profesorul, manualul şi computerul trebuie să se susţină şi valorizeze reciproc în procesul de învăţământ modern, susţine raportul SAR, realizat pe baza depoziţiilor experţilor din educaţie. Calculatorul trebuie să fie văzut ca parte a procesului de învăţământ, şi nu înlocuitor formal al manualului sau dascălului. Prin urmare, calculatorul să fie folosit ca instrument de predare şi învăţare, să nu fie un scop în sine. Un curriculum „aerisit“ Problema reformării curriculumului a fost una dintre cele mai importante teme abordate. Astfel, societăţile profesionale precum Societatea de Matematică, Societatea de Fizică, Societatea de Chimie, Societatea de Biologie ar trebui să fie implicate în elaborarea şi aprobarea programelor de învăţământ (curriculum) prin consultarea profesorilor de liceu şi universitari, chiar şi a elevilor (olimpici). Este important ca la elaborarea acestora să se evite tendinţa autorilor „de a arăta ce ştiu ei“ sau de a considera că „totul este important, rezultatul fiind programe greoaie, supraîncărcate, stufoase, după cum recomandă experţii în educaţie, conform raportului SAR. Programele ar trebui să fie „aerisite“, să conţină cunoştinţele de bază din disciplina respectivă, cu gândul ca absolventul nu va lucra în domeniul acelei discipline. Pregătirea în acest scop revine universităţii! Şcoala trebuie doar să asigure pregătirea de cultură generală pentru fiecare disciplină, atenţionează experţii în educaţie. Ideal naţional de intelectualitate S-au exprimat şi opinii referitoare la problematica mai largă a condiţiei intelectualului din România, nevoia unor veritabili formatori de opinie, definirea idealului naţional despre intelectualitate, identificarea de resurse spre a fi alocate punerii în practică a măsurilor de reformă, valorificarea rezultatelor ştiinţei; introducerea educaţiei inovative, prin experiment, respectiv saltul de la pedagogia clasică de transmitere de cunoştinţe la cea bazată pe investigare şi descoperire, observare, analiză şi sinteză; dezvoltarea raţionamentului, şi nu însuşirea de formule şi de algoritmi; înţelegerea conceptuală a fenomenelor, şi nu memorarea lor; dezvoltarea unor deprinderi de a acţiona într-o situaţie dată pe baza informaţiilor şi abilităţilor dobândite anterior. Elevul trebuie antrenat să judece în mod autonom o problemă din viaţa reală, să îşi formeze o opinie şi să găsească un răspuns. Profesorul trebuie să fie un mediator, cel care creează ambianţa, cadrul de desfăşurare a procesului de învăţare şi care formulează problemele sau ajută la identificarea acestora de către elevi. Se insistă asupra introducerii în studiul ştiinţelor exacte la nivel liceal a unor elemente ce privesc natura ştiinţei (ce are specific o explicaţie de tip ştiinţific; rolul experimentelor, ipotezelor şi principiilor într-o teorie ştiinţifică; ideea că teoriile ştiinţifice sunt într-o continuă revizuire etc.) şi a unor episoade din istoria ştiinţei. Trei competenţe-cheie Printre concluziile extrase din depoziţiile prezentate de către participanţi, în majoritatea lor, cei care au făcut depoziţii sunt de acord că sunt necesare cele trei competenţe-cheie, de matematică, fizică, ştiinţe şi tehnologie, cele de învăţare de-a lungul întregii vieţi şi cele digitale care sunt esenţiale oricărui absolvent de şcoală care va trăi şi munci în economia bazată pe cunoaştere. Şcoala împarte responsabilitatea cu familia şi comunitatea pentru a creşte şi educa noile generaţii în spiritul nevoii de învăţare continuă, de-a lungul întregii vieţi, chiar de schimbare pro-activă, şi nu reactivă, la impulsurile pieţei forţei de muncă, a profesiei de câteva ori pe timpul unei vieţi profesionale active. Depoziţiile au scos în relief şi deficienţele calitative ale învăţământului preuniversitar, deficienţe care se amplifică şi devin extrem de vizibile la intrarea în nivelul următor de studii. Nu de puţine ori, nivelul universitar se vede nevoit fie să reducă ştacheta exigenţelor, fie să adauge şi să completeze ceea ce lipseşte sub aspectul cunoştinţelor sau abilităţilor pentru o bună continuare a studiilor.