Cum m-a ajutat Biserica să-mi găsesc echilibrul sufletesc

Un articol de: Cristin Tomi - 02 Martie 2018

Merg la Biserica Dobroteasa de mai bine de 10 ani. De fapt de 15. La început m-am dus doar ca să mă căsătoresc și să botezăm primul dintre cei trei copii ai noștri. Nu aveam duhovnic și nu mergeam la Sfânta Liturghie decât ca să împărtășim bebelușul. Dintr-o dată copilului i-a apărut o problemă la inimă. Trebuia operat. Ne-am speriat. Cineva ne-a spus să ne rugăm. Ne-am rugat. Ne-am dus la Sfânta Liturghie. Îmi era foarte greu să rezist întreaga slujbă. Mă dureau toate oasele și nu puteam urmări tot ce se spunea. Aveam mari neputințe și grave dependențe care mă chinuiau. Aveam senzația că slujba nu se mai termină. Că durează o veșnicie. Întrebam tot timpul cât mai e. Dar de fiecare dată la sfârșit simțeam un fel de ușurare, de bucurie, de odihnă. Și toate durerile dispăreau ca prin minune. Am început să venim mai des la biserică. Tot ca prin minune a dispărut și problema medicală a copilului nostru. Nu mai era nevoie de operație. Am răsuflat ușurați.

Ne-am gândit că ar fi bine să ne spovedim. A fost cumplit de greu. După prima spovedanie am avut senzația că o parte din ceea ce credeam eu despre mine și realitatea, adevărul, adevăratul meu eu încearcă să se suprapună, să se calibreze. Aveam senzația unui început, unui nou drum, unei construcții căreia îi puneam fundația și în același timp aveam senzația că fac parte dintr-un întreg, dintr-un ansamblu uman universal care funcționează perfect și care mă va ajuta și pe mine să funcționez perfect. Ca să mă exprim artistic, am avut senzația că am luat din mers un tren care mergea cu viteza luminii. Aveam duhovnic.

Spovedania, împărtășania, prezența la Sfânta Liturghie au început încet-încet să facă firesc parte din programul nostru și din viața noastră. Unele neputințe mai mici sau mai mari au rămas, dar dependențele care mă chinuiau pe mine și pe cei din jurul meu au dispărut ca prin minune. Obștea Bisericii Dobroteasa ne-a integrat și lucrurile au început să se așeze mai întâi în plan personal, apoi în familie - au apărut încă doi copii, și apoi profesional și, în general, în relațiile cu ceilalți.

Acesta cred că e rolul Bisericii în societate. Sprijinul spiritual de care are nevoie oricare om pentru a se cunoaște, înțelege, accepta, iubi pe sine și pe cei din jurul său. Pentru că biserica oferă toate condițiile echilibrării, comuniunii cu sine și cu ceilalți. Și cine sunt ceilalți? Sunt societatea. Pentru că în biserică, în orice biserică, găsești oameni de toate vârstele, de toate profesiile și de toate felurile. Și numai din și prin această comuniune se produce acea dezvoltare personală, acea zidire sufletească pe care o căutăm cu toții și prin care dorim să ne atingem scopul vieții noastre, libertatea, fericirea, viața veșnică.

Profesional, Biserica m-a ajutat enorm să-mi lărgesc preocupările. Actorii Teatrului Națio­nal din București, actorii de azi în general, nu prea au șansa și locul de a recita frumoasa poezie românească. Sunt alte genuri la modă. În ultimii 10 ani, Biserica - în general și Facultatea de Teologie Ortodoxă din București - în particular au angrenat zeci de actori în manifestări literar-artistice în care poezia românească a fost pusă în valoare, sprijinind de asemenea și realizarea a nenumărate spectacole de teatru cu subiect religios. Văzând această flexibilitate a Bisericii, am mers și mai departe. Am făcut împreună cu pr. protopop Florin-Nectarie Busuioc de la Protoieria Sector 3 Capitală un proiect pentru o emisiune radiofonică dedicată adoles­cen­ților și am înaintat propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Emisiunea urma să fie realizată de către mine și soția mea și prezentată de către fiica noastră cea mai mare (bebe­lușul de la începutul poveștii, ajuns acum la adolescență). Sincer, n-am crezut c-o s-o citească vreodată. Am fost însă uluit să constat că nu numai că a citit-o (și aprobat-o), dar și că, la propunerea noastră de titlu pentru emisiune: „Vreau să știu”, a venit cu o contrapropunere, și anume „Întrebările adolescenței”. Este evident pentru oricine că a doua variantă este cea mai bună pentru că respectă „canoanele media” și conține subiectul emisiunii.