Cum poate fi susținută sănătatea vârstnicilor în pandemie
Categoria de populație care suferă cel mai mult în această perioadă de restricții și distanțare fizică o constituie vârstnicii. Într-un interviu acordat recent televiziunii naționale, dr. Anca Mihalcea, medic specialist geriatrie și gerontologie, competență în acupunctură și homeopatie, a oferit câteva răspunsuri la întrebări legate de modul în care bătrânii își pot menține tonusul, chiar dacă sunt nevoiți să stea mai mult acasă pentru a nu risca să se infecteze cu noul coronavirus.
Distanțarea fizică nu înseamnă izolare totală. Vârstnicii trebuie să trăiască activ, doar că trebuie să se adapteze regulilor instituite în contextul pandemiei. Plimbările zilnice, timp de 15-20 de minute, sunt necesare, dar protejați cu mască. Mersul în aer liber menține tonusul muscular, articular și psiho-emoțional. Mai ales pentru cei care locuiesc singuri, este important să mențină legătura cu familia și prietenii, prin apeluri video, dacă dispun de telefoane care le dau această posibilitate. La fel de utile pentru menținerea tonusului sunt activitățile zilnice în casă, lectura, muzica, vizionarea filmelor preferate sau a unor documentare, dezlegarea de cuvinte încrucișate sau exercițiile de inteligență, exerciții ușoare de gimnastică și pedalarea pe bicicleta medicinală.
Din punct de vedere medical, majoritatea celor trecuți de 65 de ani sunt persoane care suferă și de alte afecțiuni. De aceea, trebuie respectate recomandările de nutriție specifice anumitor boli, tratamentele trebuie continuate, iar dacă apar probleme, trebuie contactat telefonic medicul, care va decide ce trebuie făcut.
(Ileana Marin)