Cum să facem locaș Sfintei Treimi în sufletele noastre?

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 685‑686

„Zicea odată (arhimandritul Dometie Manolache) către ucenicii săi:

– Nimic în viața călugărului nu este mai de cinste și mai odihnitor decât să știe a face orice ascultare, fără cea mai mică cârtire.

(...) – Crede, nădăjduiește, smerește‑te și iubește pe Iisus Hristos! În puterea acestor cuvinte stă toată taina mântuirii și fericirii noastre.

(...) – Maicilor și surorilor, viața noastră trebuie să fie o continuă rugăciune. Sunt nemulțumit de sfințiile voastre că nu slujiți și nu cântați lui Dumnezeu cu mai multă râvnă. Că noi trebuie să ardem pentru dragostea Lui. Nu suntem pentru rugăciuni lungi și cu mintea împrăștiată. Ci să facem rugăciuni scurte. Dar în acele momente, ființa noastră, mintea, inima și voința să fie unite cu Dumnezeu prin dragoste.

(...) – Cine crede că vine la mănăstire ca să trăiască mai comod și fără griji, acela greșește, neștiind scripturile vieții călugărești, nici taina cea mare ce ancorează viața la cer.

(...) – Nimbul de lumină în care se prezintă tot cadrul vieții călugărești este dumnezeiesc, și fericiți sunt cei ce rămân în acest cadru până la sfârșit, fără nici un compromis. Fericiți sunt de trei ori că s‑au făcut vrednici de cununa cea neveștejită a slavei și n‑au trăit degeaba pe pământ. Ei sunt ca pomii răsădiți la marginea apelor. Peste aceia se va odihni cu adevărat Duhul lui Dumnezeu și întreaga Sfântă Treime Își va face locaș în sufletele lor.”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)