Cum să ne menţinem părul sănătos în timpul iernii
Frigul distruge părul, fiind suficientă o adiere de vânt pentru ca toată strălucirea podoabei capilare din timpul verii să dispară, iar firele să se electrizeze, informează dailymail.co.uk. acoperirea părului cu o căciulă nu este soluţia cea mai bună, deoarece se va acumula grăsime la rădăcina firului de păr, iar vârfurile vor rămâne uscate, din cauza expunerii la frig. De aceea, specialiştii britanici recomandă hidratarea părului, pe întreg parcursul sezonului rece, cu balsam şi produse de îngrijire a scalpului, într-un salon de specialitate. Acolo, un specialist va analiza scalpul şi părul, după care va recomanda un şampon şi balsam pentru repararea şi hrănirea părului distrus de combinaţia de vânt rece, ploaie şi căldura produsă de uscătorul de păr. Foarte util este un masaj al scalpului. Balsamul are rolul de a hrăni în profunzime firele de păr, revigorându-le.