Cum se culeg plantele medicinale

Pentru cei care sunt preocupaţi să-şi procure singuri plantele medicinale ce cresc în mod natural în multe  zone ale ţării noastre, aducem în atenţie câteva sfaturi şi reguli cu privire la recoltarea acestora.

Pentru recoltarea şi păstrarea plantelor medicinale pentru uz propriu, este nevoie de un loc uscat şi hârtie. Astfel florile de tei se recoltează începând cu jumătatea lunii iunie, într-o zi însorită şi uscată. Cel mai bun moment pentru cules este atunci când majoritatea florilor au înflorit complet, existând numai câţiva boboci întredeschişi. Florile de tei se aşază pe coli de hârtie, într-un singur strat, într-o încăpere uscată şi aerisită, unde planta se lasă  la uscat.

Culesul la lumina lunii

Unele plante se recoltează în zori, pe rouă, ca să nu li se usuce fructele, sau noaptea, la lumina lunii. Altele se pot recolta numai după ce se ridică roua. Frunzele de degeţel roşu (Digitalis purpureae folium) se recoltează numai pe timp însorit, între orele 11:00 şi 14:00, când conţin cea mai mare cantitate de substanţe active. Plantele medicinale nu se recoltează  pe timp de ploaie. Cel mai bun timp pentru recoltarea lor este cel cald şi noros. Frunzele, părţile aeriene şi florile se recoltează  pe vreme stabilă, cu soare, fără umiditate, după rouă. Recoltarea plantelor ce conţin uleiuri volatile se face pe timp noros sau dimineaţa înainte de răsărit. Speciile pentru seminţe sau fructe se recoltează pe timp răcoros, dimineaţa sau seara. Rădăcinile şi celelalte părţi subterane ale plantelor (tuberculi, rizomi) se recoltează toamna târziu, du-pă veştejirea frunzelor, sau primăvara devreme, înainte de formarea mugurilor sau lăstarilor. Părţile aeriene (tulpini, frunze, flori) se vor recolta cu puţin timp înainte de înflorirea completă sau în perioada de înflorire.   

Calendarul recoltării câtorva plante medicinale uzuale

Perioadele de recoltare corespunzătoare celor mai uzuale plante medicinale sunt: afin: august-septembrie, anason: august-septembrie, muşeţel: mai-iunie, angelică (rădăcini, rizomi): septembrie-noiembrie, muştar negru: iulie-august, busuioc: iulie-septembrie, nuc (frunze): mai-iunie, cătină albă: august-octombrie, chimen: iulie-august, cicoare (partea  aeriană): iulie-septembrie, cicoare (rădăcini): septembrie-octombrie, cimbrişor: mai-august, cimbru de grădină: mai-iulie, pătlagină: mai-octombrie, coada-calului: iulie-septembrie, coada-şoricelului: iunie-septembrie, coriandru: iulie-august, porumb (mătase): iunie-iulie, rostopască: aprilie-iunie, salcâm (flori): aprilie-mai, salvie (flori): iunie-august, gălbenele: iunie-octombrie, soc: mai-iunie, sulfină: iunie-septembrie, sunătoare: iunie-august, tei: iunie-iulie, levănţică: iunie-iulie, măceş: august-octombrie, ţintaură (partea  aeriană): iulie-septembrie, măghiran: iulie-august, mentă: mai-septembrie, urzică: mai-octombrie, valeriană (rădăcini, rizomi): octombrie.  

Industria plantelor medicinale şi aromatice din România atinge, potrivit ziarului „Capital“, o cifră de afaceri cumulată de aproape un miliard de euro anual. Potenţialul natural al României este imens: din totalul celor 3.700 de specii de plante care cresc în ţara noastră, flora medicinală este reprezentată de 800 de specii, dintre care 283 au proprietăţi terapeutice certe.

Înainte de 1990, exista în acest domeniu o singură întreprindere: Plafar. În ultimii ani s-au format asociaţii şi grupuri de producători. Principala organizaţie a producătorilor şi prelucrătorilor de plante medicinale şi aromatice din România este Patronatul „Planta Romanica“. Acesta reuneşte 25 de firme, cele mai cunoscute fiind Ho-figal din Bucureşti, Exhelios din Timişoara, Dacia Plant din Sebeş, judeţul Alba. La centrele de achiziţii ale acestora se pot aduce plantele recoltate din flora spontană sau se pot contracta producţii de pe loturi cultivate special.