Cuvânt cu putere multă

Un articol de: Pr. Ioan Ioniță - 05 Iulie 2022

Înainte de a începe să citească Sfânta Evanghelie, diaconul cere ierarhului să-l binecuvânteze ca binevestitor al sfântului a cărui pericopă se citește în ziua respectivă, la care ierarhul invocă o scurtă rugăciune ca Dumnezeu să-i dăruiască „cuvânt cu putere multă spre plinirea Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos”. Sunt convins că părintelui Theodor Damian i-au rămas întipărite în minte și în suflet aceste cuvinte de când le-a auzit pentru prima dată la o Sfântă Liturghie arhierească la care a fost prezent ca elev la Seminarul Teologic de la Neamț. Nu numai atât, dar și le-a însușit de-a lungul formării și creșterii sale intelectuale și duhovnicești, ca apoi să fie dăruit de Dumnezeu cu acel „cuvânt cu putere multă”, un talant pe care nu l-a îngropat, ci l-a înmulțit și continuă să îl înmulțească.

Acest lucru îl dovedește cartea de predici, cea mai recentă, și sperăm nu ultima dintr-un șir de cărți publicate de-a rândul anilor. Titlul cărții este Glose evanghelice, cu subtitlul Meditații la duminicile de peste an, publicată la Editura DOXOLOGIA, Iași, 2021 cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei și prefațată de Înaltprea­sfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi.

Titlul este sugestiv, chiar dacă cuprinsul acestei colecții de predici/meditații este dat în subtitlu. Cuvântul glosă înseamnă a explica sensul unui pasaj sau al unui cuvânt dintr-o scriere. Este exact ceea ce face părintele Damian în fiecare din cele 56 de meditații la pericopele evanghelice care se citesc în duminicile de peste an. Ca formă fixă de poezie, glosa comentează fiecare rând din prima strofă, ca apoi să reproducă în ultima strofă versurile celei dintâi. Meditațiile părintelui Damian încep cu un citat din Vechiul Testament sau Noul Testament sau din Sfinții Părinți, fragment care redă ideea ce urmează să fie dezvoltată în text, și se încheie concluzionând cu același citat pentru a fi reținut.

Toate predicile autorului acestui volum sunt rezultatul unei experințe pastorale și academice atât în Romania, cât și în Europa de Vest și America, precum și al unei pregătiri temeinice, nu simple improvizații prin repetarea textului evanghelic urmat apoi de câteva comentarii mai mult sau mai puțin relevante. Părintele Damian menționează în Prolegomena - ceea ce poate fi un exemplu și un îndemn pentru toți preoții - metoda folosită chiar de la începutul pastorației sale în a-și pregăti predicile, creându-și structura proprie de idei și gândind la acestea în timpul săptămânii, nu numai câteva minute sâmbăta sau chiar duminica în care rostea predica, idei pe care le punea pe fișe la care recurgea în caz de nevoie. Este metoda profesorului care își pregătește cursurile pentru a le preda studen­ților. Am fost convins de importanța acestui lucru când în timpul vizitei sale în America am slujit cu părintele Stăniloae la biserica parohiei din Lansing și, bine-nțeles, l-am rugat să predice. Am văzut atunci cum marele teolog ortodox și-a notat pe hârtie ideile pe care urma să le expună la predică. Chiar dacă a vorbit liber, a ținut totuși să noteze aceste idei pentru a le avea la îndemână. Așa făcea și la cursurile de doctorat, pe care părintele Damian și le amintește din timpul studiilor noastre de atunci, având prelegerea scrisă, dar ne vorbea liber. Așa l-am văzut făcând și pe fostul rector al Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu, părintele Isidor Todoran, schițând ideile pentru predica ce avea să o țină. Dacă acești profesori și dog­matiști de înaltă ținută se pregăteau în acest fel pentru predică, de ce nu am face-o și noi, preoții de mir? Părintele Damian a făcut-o și, de aceea, predicile rostite de-a lungul anilor sunt de înaltă calitate, motiv pentru care au meritat și merită să fie publicate pentru folosul duhovnicesc al celor interesați să le citească și să le asimileze. Citind aceste predici, parcă-l vezi cu ochii minții cum le rostește, mai ales toți cei care-l cunosc personal.

Preot cu activitate pastorală îndelungată, profesor cu două doctorate predând filozofie, etică și sociologie, specialist în teologia icoanei despre care a scris teza de doctorat, poet consacrat, scriitor și publicist prolific, părintele Damian are o experiență bogată din al cărei preaplin ne împărtășim și noi prin publicațiile sale. Această experiență este evidentă în acest volum de predici. Dacă în volumul de predici publicat în 2006 intitulat Răsăritul cel de Sus, De la Naștere la Înviere, o colecție de meditații la două sărbători împărătești, Nașterea și Învierea Mântuitorului, vedem mai întâi profesorul și apoi predicatorul, în volumul de față vedem predicatorul secundat de profesor, o combinație cât se poate de benefică.

După o scurtă introducere, un fel de captatio benevolentiae, la majoritatea predicilor în care prezintă unele situații sau circumstanțe asemănătoare celor din pericopa evanghelică, părintele Damian trece la tratarea temei propunând o singură idee-cheie, sau în unele cazuri, precum cel de la pagina 121, cel mult trei aspecte esen­țiale pe care le dezvoltă succint, dar amănunțit. În alte predici anunță tema și trece direct la tratarea ei, făcând subtile analize psihologice, filozofice și teologice pe înțelesul tuturor, oferind citate din Biblie și Sfinții Părinți, precum și din operele unor filozofi și scriitori de seamă, incluzând exemple din viața socială sau familială de zi cu zi a oamenilor. Nu lipsesc nici unele povestiri (pagina 125) care ilustrează în plus și accentuează tema respectivă. Toate acestea în cadrul restrâns al unei predici nici prea scurte, nici prea lungi, care-l satisface sufletește pe ascultător sau cititor la orice nivel de pregătire s-ar afla.

Iată cum părintele Damian îmbină cultura cu teologia. Într-o predică despre Înviere din cartea Răsăritul cel de Sus, el îi menționează în același paragraf atât pe Shakespeare, cât și pe Sfântul Ioan Gură de Aur: „Acest dor [de nemurire] și Învierea lui Hristos îl ajută pe om să înțeleagă că e prea frumos ca să moară de tot, cum se exprimă Shakespeare. Odată ce a înțeles acest lucru, omul nu mai este același. El își înrădăcinează viața de aici în cea viitoare și în același timp trăiește frumusețea și darurile vieții viitoare în viața de aici. Aceasta-l face pe om cu adevărat făptură nouă, transfigurată, și, așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, concomitent, cetățean a două lumi: a timpului și a eternității” (p. 77).

Asemenea paragrafe frumoase se găsesc și în paginile volumului Glose Evanghelice, unele exprimate poetic, din care se vede și calitatea de poet a autorului. Dau numai unul: „Când te-a cuprins necuprinsul și te-a pătruns nepătrunsul, când ești scufundat irevocabil în taina divină și ești tot comuniune, ai devenit integral ființă doxologică. Doxologia pe care o rostești ca pe o interjecție, ca pe un refren, este ultimul și cel mai mare cuvânt pe care-l mai poți rosti” (p. 124). Este starea de copleșire în fața dumnezeirii când simți, chiar și pentru o clipă, fericirea veșnică.

Titlurile predicilor, care încep cu Duminica Învierii și se încheie cu Duminica Floriilor - deci parcurg întregul an liturgic -, sugerează în mod original ideea de bază a predicii. Iată câteva dintre ele: Lupta cu imposibilul, Viața ca trecere și menire, Înțelepciunea orbilor, Starea de copleșire, Iertarea ca milostenie, Pescuirea euharistică, Colinda ca pelerinaj, Clipa - tren spre veșnicie, Aproapele nostru - veșnicia noastră etc. Multe din aceste teme ne surprind plăcut prin noutatea lor și sunt tratate în mod relevant pentru omul și societatea de azi. Dau un singur exemplu: interpretarea pericopei din Duminica a 10-a după Rusalii (Neputința Apostolilor) prin concepția de a ajunge la „starea de post și la starea de rugăciune” (p. 130), ceea ce reprezintă esența postului și a rugăciunii, adică ceva mult mai mult decât reținerea de la unele mâncăruri și decât recitarea unor rugăciuni. Putința de a face vindecări și mai ales de izgonire a celui rău de un anumit soi este dată numai în aceste stări în care tot Dumnezeu lucrează prin oameni.

Când un autor scrie pentru cineva o dedicație pe cartea sa, acesta exprimă în câteva cuvinte chintesența textului respectiv. În una din aceste dedicații părintele Damian își descrie predicile ca fiind „gânduri despre călătoria spre rugul aprins al cerului nostru interior”. Iar poeziile, în special cele din volumul publicat recent, Poemele de la Maria Eich, le prezintă ca „un volum despre cum pustia ne ajută să inaugurăm veșnicia”. Citind predicile și poemele părintelui Damian, îți dai seama de adevărul acestor cuvinte și de cum Duhul îl mișcă spre contemplație transpusă apoi pe hârtie sau în vorbire, viersuind mișcarea Duhului, după cum se spune într-un cântec spiritual american: „Every time I feel the Spirit moving in my heart, I will pray” (De fiecare dată când simt Duhul mișcând în inima mea, sau mișcându-mi inima, mă voi ruga).

Contribuția pe care autorul acestui volum o aduce la publicistica omiletică din limba română, care a crescut în ultimii ani, este valoroasă pentru stilul specific și felul unic de a prezenta idei mai puțin cunoscute și chiar noi, cu alte și alte sensuri, din pericopele evanghelice asupra cărora meditând le elucidează. Această carte nu trebuie să lipsească din nici o bibliotecă a preoților sau a mirenilor, și cu atât mai mult din nici o bibliotecă parohială. Dorind părintelui Damian sănătate de la Dumnezeu și putere de muncă în continuare, așteptăm cu nerăbdare împlinirea promisiunii făcute în acest volum de a ne oferi volumele doi și trei în viitorul cât mai apropiat.