Cuvânt din amvon: Ce-i înfricoşează pe cei mari

Data: 06 Septembrie 2007

▲ Unde stăpânesc invidia şi dragostea de slavă, prietenia curată nu poate propăşi ▲

Nimic nu strică spiritului de libertate, ca a fi prins de treburile lumii şi a fi împresurat de ceea ce se cheamă strălucire. Nu ai unul, doi, trei stăpâni, ci o mie. N-are a face dacă acest stăpân este sau nu, el însuşi, liber. Va să zică, este o singură fiinţă de care trebuie să asculte acest rob al unui rob - şi dacă acesteia îi dă ascultare, el poate fi liniştit toată viaţa. Cel mare (să zicem demnitarul), dimpotrivă, n-are numai un stăpân sau doi, ci o mulţime - şi de toate felurile… Mai întâi, trebuie să slujească împăratului însuşi; şi-i cu totul altceva să ai un stăpân mai mic şi nu unul mare, ale cărui urechi aud atâtea spunându-se şi care îşi mută protejarea când asupra unora, când asupra altora. Cel mare, fie că n-are nimic a-ţi imputa, este bănuitor asupra fiecăruia şi asupra tuturor: cei ce slujesc cu el, cei de sub porunca lui, prietenii, duşmanii. Dar, veţi zice, robul se teme şi el de stăpânul său. Dar e acelaşi lucru să te temi de unul sau de mai mulţi? Încă voi zice: dacă veţi băga de seamă lucrurile cu grijă, veţi vedea că robul nu are a se teme de nimeni. Cum aşa? Fiindcă nimeni n-are de gând să-l gonească din starea în care se află şi să-i ia locul; aşa că, din partea aceasta, nimeni nu are a-i întinde nici o cursă. La curte, nimeni n-are ceva mai bun de făcut decât să uzurpe pe cel care se află în mai mare cinste şi se bucură de cele mai alese favoruri ale împăratului. Aşa că trebuie măgulită toată lumea: şi cei de sus, şi cei egali, şi prietenii. Unde stăpânesc invidia şi dragostea de slavă, prietenia curată nu poate propăşi. După cum cei ce au aceeaşi îndeletnicire nu se pot iubi cu adevărat şi sincer, tot aşa este - şi încă mai mult - cu oamenii de lume, care-s de acelaşi rang şi care-s stăpâniţi de aceleaşi ambiţii. De aici, războiul acela, ascuns şi fără cruţare. (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese)