Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la sfinţirea Bisericii Sfinţii Cosma şi Damian - Mulhouse, Franţa

Trăim astăzi bucuria întâlnirii şi a comuniunii cu toţi clericii şi credincioşii ortodocşi români care ne-au întâmpinat aici, la parohia Sfinţii Mucenici, Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian din Pulversheim - Mulhouse, cu ocazia sfinţirii bisericii. Acest eveniment mare, sfânt şi binecuvântat, reprezintă o dovadă a credinţei vii şi jertfelnice a românilor care au reuşit să aibă propria lor biserică ortodoxă.

În mod deosebit apreciem jertfa, osteneala şi dorinţa acestei comunităţi de a avea propriul locaş de cult, în care să se roage, să mulţumească lui Dumnezeu şi să primească ajutorul Lui. După sfinţirea acestei biserici din zid, vă îndemnăm şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să vă ajute să zidiţi şi biserica spirituală din suflete, ca mărturie a credinţei şi a comuniunii cu Dumnezeu şi cu oamenii.

Spaţiu sacru de rugăciune, biserica nou sfinţită devine un simbol al recunoştinţei (euharistiei) aduse lui Dumnezeu şi un simbol al Bisericii în înţelesul ei de adunare a oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi. Prin urmare, o biserică în care se oficiază Sfintele Taine sau Sacramente ale iubirii eterne a lui Dumnezeu pentru oameni este un semn de binecuvântare asupra comunităţii şi asupra locului în care se află această biserică.

În rugăciunile de sfinţire a bisericii se arată că biserica pe care noi o oferim Mântuitorului Iisus Hristos ca ofrandă a credinţei, a hărniciei, a înţelepciunii, a priceperii şi a dărniciei noastre, devine astăzi o "poartă a cerului" (cf. Facere 28, 17).

Pe această "poartă a cerului" intră Hristos-Împăratul Slavei, Care, după Învierea Sa, S-a înălţat cu trupul la cer şi a aşezat umanitatea Sa pe tronul slavei Preasfintei Treimi. El intră în mod tainic în biserica Sa în care este mereu prezent prin Sfintele Taine săvârşite aici şi dăruieşte celor ce se roagă darurile Sale cereşti, arvună a vieţii veşnice. Astfel, biserica nou sfinţită devine casa lui Dumnezeu sau casa Preasfintei Treimi, şi poarta cerului.

Biserica sfinţită poartă numele unei persoane sfinte, numele ocrotitorului ei spiritual, de pildă, Sfinţii Cosma şi Damian, pentru că în ea se adună în rugăciune persoanele umane botezate în numele Persoanelor divine, adică în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh. O biserică nouă se sfinţeşte cu apă sfinţită şi se unge cu Sfântul şi Marele Mir, ca şi persoanele umane botezate în apă sfinţită şi unse cu Sfântul şi Marele Mir, pentru a avea o comuniune spirituală permanentă cu Persoanele Sfintei Treimi, dar şi cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii din toate timpurile şi din toate locurile, care au mărturisit dreapta credinţă în Sfânta Treime.

Ca locaş sfânt biserica nou sfinţită reprezintă simbolic Biserica rugătoare, adică Trupul tainic al lui Hristos plin de Duhul Sfânt, în care credincioşii sunt membre vii ale acestui Trup mistic (cf. 1 Corinteni 12, 12-13 şi 27; Efeseni 1, 22-23; 4, 3; Coloseni 1, 18).

Edificiul bisericii se sfinţeşte mai întâi în exterior pentru a delimita spaţiul sacru, ca fiind "casa lui Dumnezeu" şi "poarta Cerului" (cf. Facere 28, 17). Mai întâi se citeşte în faţa bisericii noi rugăciunea lui Solomon de la sfinţirea Templului din Ierusalim, (cf. III Regi 8, 22-31) în care se cere lui Dumnezeu: "să fie ochii Tăi deschişi ziua şi noaptea spre casa aceasta, şi oricâte vor cere în locul acesta să asculţi din locul locuinţei Tale celei din cer (…) şi milostiv să le fii lor".

Dumnezeu este pretutindeni prezent, dar în modul cel mai direct şi atent El ascultă şi vede pe cei care Îl cheamă în rugăciune.

Urmează apoi trei lecturi din Sfintele Evanghelii: de la Matei (16, 13-19), Luca (10, 38-42 şi 11, 27-28) şi Ioan (10, 22-28). La sfârşitul fiecărei lecturi din aceste Evanghelii se enunţă mesajul principal al Evangheliei citite şi anume:

În timpul citirii primei Evanghelii se spune: "Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea" (Matei 16, 18), adică pe credinţa mărturisită de Sfântul Apostol Petru că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, iar la sfârşitul citirii se spune: "Orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri" (Matei 16, 19). Astfel se arată că biserica este locul în care se iartă păcatele pe pământ şi ca atare sunt iertate şi în ceruri. Biserica, prin episcopii şi preoţii ei, este singura instituţie din lumea aceasta care a primit darul dumnezeiesc de a ierta păcatele oamenilor, pentru ca ei să dobândească mântuirea sau viaţa veşnică.

A doua lectură din Sfânta Evanghelie este luată de la Sfântul Evanghelist Luca (cf. 10, 38-42 şi 11, 27-28) şi are loc în dreptul Sfântului Altar, în exteriorul bisericii. La finalul acestei lecturi Mântuitorul Iisus Hristos fericeşte pe cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc, adică îl împlinesc în viaţa lor. Aflăm din lectura acestei Evanghelii că adevărata fericire este legătura sau comuniunea omului cu Dumnezeu, prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi împlinirea poruncii iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Deci numai când iubim pe Dumnezeu în rugăciune şi pe semenii noştri în fapte bune atunci suntem cu adevărat fericiţi!

A treia Evanghelie care se citeşte la sfinţirea bisericii (cf. Ioan 10, 22-28) ne spune că Mântuitorul Iisus Hristos este Păstorul cel Bun Care dăruieşte viaţă veşnică tuturor celor ce-L urmează! Prin aceasta ni se arată că rostul Bisericii în lume este: acela de a pregăti pe oameni pentru a primi viaţa şi bucuria veşnică din Împărăţia Cerurilor.

Aşadar, în biserica sfinţită primim iertarea păcatelor, învăţăm că fericirea izvorăşte din iubire faţă de Dumnezeu şi de oameni, iar prin rugăciune şi Sfintele Taine primim arvuna sau pregustarea vieţii veşnice. De aceea, când ne împărtăşim din Sfântul Potir în duminici şi sărbători la Sfânta Liturghie Euharistică auzim cântarea: "Trupul lui Hristos primiţi şi din Izvorul cel fără de moarte gustaţi!". Iar când preotul ne oferă Sfânta Euharistie zice: "Se împărtăşeşte robul sau roaba lui Dumnezeu (N), spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci!". Deci, aici, în biserica aceasta, primim iertarea păcatelor şi tot aici pregustăm în mod mistic viaţa de veci şi lumina Învierii. Din acest motiv, Biserica a fost numită de Sfântul Maxim Mărturisitorul († 662) "Laboratorul Învierii", iar de Sfântul Nicolae Cabasila († 1391) "Anticamera Împărăţiei Cerurilor".

Când înconjurăm biserica nouă purtăm în procesiune moaşte ale sfinţilor mucenici sau martiri care apoi se depun în piciorul Sfintei Mese. De ce? Pentru că martirii au arătat cea mai mare iubire faţă de Hristos, iubire jertfelnică mai tare decât teama de moarte. De aceea primele biserici creştine au fost construite pe mormintele martirilor. Întrucât întreaga slujbă de sfinţire a unei biserici ortodoxe este şi o laudă adusă sfinţilor martiri, se cântă de mai multe ori cântarea aceasta: "Sfinţilor mucenici care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat rugaţi-vă lui Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre!"

Pentru sfinţirea Altarului bisericii, episcopul îmbracă peste veşmintele arhiereşti o cămaşă albă, ca un giulgiu, care simbolizează în acelaşi timp giulgiul lui Hristos din mormânt şi lumina Învierii Sale de a treia zi.

Sfânta Masă (l'autel) se spală cu apă sfinţită, turnată în semnul Sfintei Cruci, care închipuie Botezul Domnului. Hristos-Domnul, Cel Ce S-a botezat în apele Iordanului, este chemat să trimită darul Preasfântului Său Duh spre sfinţirea apei şi a Sfintei Mese.

Ungerea Sfintei Mese cu Sfântul şi Marele Mir, turnat în semnul Sfintei Cruci, simbolizează Pogorârea Duhului Sfânt, pentru a sfinţi Sfânta Masă şi viaţa Bisericii lui Hristos.

După sfinţirea Altarului (le sanctuaire) se sfinţeşte biserica nouă în interior, tot cu apă sfinţită şi cu Sfântul şi Marele Mir, iar apoi se binecuvintează şi se stropesc toţi cei prezenţi cu aceeaşi apă sfinţită, în care s-a turnat parfum ca simbol al bunei miresme a harului Duhului Sfânt, care sfinţeşte în acelaşi timp biserica, sufletele şi trupurile credincioşilor prezenţi la sfinţire.

Spre sfârşitul slujbei de sfinţire cântăm: "Această casă Tatăl a zidit-o; această casă Fiul a întărit-o; această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o şi a sfinţit sufletele noastre". Deci, odată cu sfinţirea bisericii are loc şi sfinţirea sufletelor noastre. Se sfinţeşte biserica aceasta din zid, dar se sfinţesc şi persoanele care participă la sfinţirea ei şi la sfintele slujbe care se săvârşesc în această biserică. De ce? Pentru că biserica construită din zid este învelişul arhitectonic al Bisericii celei vii, al comunităţii euharistice, formată din cler şi popor, adică din persoane umane în stare de rugăciune sau de unire prin har cu Persoanele divine ale Preasfintei Treimi.

Această bogăţie de sensuri spirituale a sfinţirii unei biserici ortodoxe ne invită la un pelerinaj în interiorul spaţiului consacrat, ca o procesiune-înaintare către Împărăţia cerurilor simbolizată de Sfântul Altar cu porţile lui împărăteşti şi cu iconostasul – epifanie liturgică a Parusiei Domnului, a prezenţei Sale tainice sau smerite, dar şi simbol al venirii glorioase a lui Hristos la sfârşitul veacurilor, înconjurat de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Îngeri (cf. Matei 25, 31). Sfinţirea bisericii ne invită, de asemenea, la un pelerinaj interior intim, la un progres spiritual, ca înnoire a omului după chipul lui Hristos, sau ca interiorizare a vieţii lui Hristos în viaţa creştinului (cf. Galateni, 2, 20). În acest sens, după sfinţirea noii bisericii, toţi credincioşii ortodocşi prezenţi au permisiunea să intre în Sfântul Altar (numai în ziua sfinţirii bisericii) pentru a săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă din Altar, deoarece toţi, bărbaţi şi femei, sunt chemaţi să intre în Împărăţia Preasfintei Treimi, prin credinţă şi fapte bune.

Cu ocazia sfinţirii acestei biserici, felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală şi Meridională, pe părintele paroh Emil Ioan Tanca, dimpreună cu toată comunitatea ortodoxă românească din Pulversheim şi Mulhouse, harnică şi misionară, luminată de evlavie creştină şi simţire românească. De semenea, felicităm pe toţi ctitorii şi ajutătorii acestui sfânt lăcaş, precum şi pe toţi clericii şi credincioşii prezenţi la acest eveniment sfânt şi solemn de spiritualitate şi demnitate creştină.

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să ocrotească această biserică şi să binecuvinteze pe toţi închinătorii şi binefăcătorii ei, pentru rugăciunile Sfinţilor Cosma şi Damian, ocrotitorii spirituali ai acestei biserici din Mulhouse!

 

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române