Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Mesaj de felicitare pentru Familia Regală a României
Bucureşti, 10 mai 2026
Majestății Sale Margareta,
Custodele Coroanei române
Majestatea Voastră,
Hristos a înviat!
Ziua de 10 mai, sărbătoare naţională, este un prilej de a rememora faptele luminoase legate de istoria Casei Regale și a Țării noastre, precum şi de a arăta că Biserica Ortodoxă Română este păstrătoare a memoriei naționale şi a comuniunii între generaţiile trecute, prezente şi viitoare. Deviza Casei Regale, Nihil sine Deo (Nimic fără Dumnezeu), este o mărturie a valorilor spirituale şi eterne, pe care le-au apărat şi promovat Domnitorii şi Regii poporului român de-a lungul istoriei.
Totodată, ziua de 10 mai este declarată de Parlamentul României ca fiind şi Ziua Independenței Naționale a României.
În anul 2026, în ziua de 10 mai, se împlinesc 160 de ani (1866-2026) de la sosirea oficială în România a Regelui Carol I, cel care a contribuit în mod deosebit la obţinerea independenţei ţării noastre. În acest sens, la Catedrala Patriarhală istorică, astăzi, duminică, 10 mai, sunt comemorați, cu respect şi evlavie, Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand şi Regina Maria, Regele Carol al II-lea şi Regina Elena, Regele Mihai I şi Regina Ana.
Adresăm întregii Familii Regale a României felicitări, binecuvântări şi calde urări de sănătate şi ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să ne ajute să păstrăm şi să promovăm valorile unității, libertății şi identității naţionale, moștenite de la înaintași, ca fiind simboluri ale demnității poporu - lui român, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni.
Cu stimă şi binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române



.jpg)
