Cuvioasa Dositeia de la Kiev, o nevoitoare isihastă din vremea Sfântului Paisie

Sfânta Cuvioasă Dositeia de la Kiev, în calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse, are zi de pomenire în 25 septembrie/ 8 octombrie. Daria Tiapkina, după numele purtat în lume, s-a născut în anul 1721 în familia unor renumiți boieri din Reazanul Rusiei. În 1723, copila a fost încre­din­țată bunicii, care era monahie la Mănăstirea „Înălțării” din Krem­linul Moscovei. Peste 9 ani revine în sânul familiei, însă păstrează duhul vieții de rugăciune și nevoință, deprinzând o purtare ascetică. Deoarece se temea că părinții o vor căsători curând, la vârsta de 16 ani și-a părăsit căminul și a mers la Moscova în căutarea unei obști monahale. Știind că familia avea să o caute cu insis­tență, a îmbrăcat haine bărbătești și, luând înfățișarea unui țăran fugar sub numele Dositei, a venit ca frate începător în Lavra „Sfânta Treime și Sfântul Serghie de Radonej”, unde s-a nevoit vreme de trei ani cu diferite ascultări. Când au ajuns părinții ei cu căutările în această renumită mănăstire a spațiului slav, s-a temut să nu fie descoperită și s-a refugiat la Kiev. După o vreme petrecută în Lavra Peșterilor și-a găsit loc undeva la periferia orașului, în Dealul Kitaev. Acolo a săpat singură o peșteră și a început să se nevoiască cu multă râvnă, în postire și rugăciune. Peste o vreme, deja în multe părți ale Rusiei, se dusese vestea despre viața sfântă a pust­nicului zăvorât. În 1744, împărăteasa Elisabeta Petrovna a Rusiei, cu ocazia unei vizite la Kiev, a dorit să aibă o întrevedere personală cu pustnicul Dositei. În timpul convorbirii, țarina a aflat că anahoretul încă nu primise tunderea oficială în monahism. Astfel, Dositei, primind aprobarea imperială pentru a fi călugărit, a devenit monah al Lavrei Pecerska, însă în continuare a rămas să se nevoiască pustnicește ca și mai înainte, iar oamenii îl căutau în număr foarte mare pentru ajutor și povățuire.

În anul 1776 a primit binecuvântarea nevoitorului Dositei chiar tânărul Prohor Moșnin, în vârstă de 22 de ani, cel care avea să devină marele Serafim de Sarov. În povățuirile acestuia, adresate viitorului Cuvios Serafim, se revelează experiența isihastă, transmisă de la povățuitorul duhovnicesc către ucenic: „Prin tradiție - scrie teologul rus Ivan Konțevici -, părintele Dositei îi transmite tânărului Prohor învățătura despre neîncetata lucrare a Rugăciunii minții și a inimii”.

În acest fel, Cuviosul Serafim de la început pășește pe drumul devenirii sale monahale, având binecuvântarea unui practicant al Rugăciunii lui Iisus.

Acest sfânt cuvios Dositei de la Kitaev este posibil să fi fost unul dintre ucenicii indirecți ai stare­țului Paisie sau, în orice caz, un cu­noscător și admirator al curentului paisian. Pentru o legătură concretă în acest sens trebuie să facem referire la un alt ucenic al starețului Dositei, anume la ieroschimonahul Teofan (1739-1819) ­- purtător al tradiției paisiene în partea de nord a Rusiei, la Mănăstirea Solovăț. În tinerețe, acesta a petrecut 17 ani în Lavra Peșterilor din Kiev. Aici, spre sfârșitul ascultărilor sale monahale obștești, a devenit ucenic al pustnicului Dositei. La un moment dat, ucenicul a dorit să facă un pelerinaj la Locurile Sfinte ale Ortodoxiei. A cerut binecuvântare pentru călătorie, însă starețul său nu a fost de acord. Astfel, Dositei i-a spus: „Nu ai cale liberă nici la Ierusalim, și nici la Sfântul Munte. Ție, la un moment dat, îți va fi rânduită o altă cale. Iar acum, dacă dorești, mergi în Moldova. Aceasta îți va folosi”. Foarte curând, starețul a chemat la sine, personal, pe doi monahi moldoveni care se aflau atunci în Kiev, rugându-i să-l ia și pe Teofan cu ei în Moldova. Unul dintre acești călători era călugărul Sofronie, un apropiat ucenic al lui Paisie, care, ulterior, a devenit stareț al Mănăstirii Neamț. După un drum dificil, când au ajuns în Moldova la Cuviosul Paisie, este consemnat că însuși starețul l-a întâmpinat pe Teofan cu aceste cuvinte: „Fiule Teofane, nu fără folos ai fost trimis la noi, pe smerita ta cale; Dumnezeu a socotit toți pașii tăi, El îți pregătește răsplata Sa”. Ucenicul lui Dositei a petrecut o anumită vreme în mijlocul obștii nemțene, astfel încât să poată vizita și alte mănăstiri și schituri moldovene, să vadă așezarea lor, să-și însu­șească rânduielile vieții monahale și tradiția paisiană pe care avea să o ducă mai departe în Rusia. Totodată, cu această ocazie, Teofan a făcut o scurtă descriere a obștii paisiene din Moldova. Protoiereul Serghei Cetverikov utilizează informațiile oferite de Teofan. În acea vreme, sub conducerea duhovnicească a lui Paisie, viețuiau aproximativ 700 de frați. Traiul lor se distingea mai ales prin smerenie și neagoniseală, iar ascultarea lor către duhovnici era deplină. Ucenicul Cuviosului Dositei relatează despre viața monahilor nemțeni următoarele: „Neagoniseala lor era deplină [...], ura, cearta între ei nu cunoșteau [...], mersul monahilor era smerit [...], în biserică fie­care stătea la locul numit pentru el [...], în chilii unii scriau cărți, alții împleteau, iar alții vegheau [...]; Toți erau sub obser­vația duhovnicilor și a povățuito­rilor [...]; Fără binecuvântarea duhovnicului nimeni nu îndrăznea nici măcar să guste vreunele fructe, care în acele părți sunt foarte multe”. Aflăm că Teofan a fost încântat de obștea de la Neamț, intenționând să rămână în Moldova definitiv, însă nu a făcut-o deoarece Sfântul Paisie l-a sfătuit să se întoarcă la Kiev, spunându-i: „Mergi în Rusia și slujeș­te încă puțin starețului tău, care în curând se va muta la Domnul [...]; Transmite-i evlaviosului tău sta­reț să nu uite pe smerenia noastră”.

Sfântul Cuvios Dositei a trecut din viața aceasta în data de 25 septembrie 1776. Și-a încredințat duhul lui Dumnezeu, în rugăciune, iar în mâna stângă a fost găsită următoarea însemnare: „Trupul meu este pregătit pentru plecarea la cele veșnice; vă rog pe voi, fra­ților, fără să-l atingeți, dați-l obiș­nuitei îngropări”, ceea ce s-a și împlinit întocmai. Pentru început, taina s-a dezlegat atunci când sora cuvioasei a privit un portret al acesteia și a recunoscut trăsăturile surorii de care nu se mai știuse nimic. Astfel s-a înțeles că starețul Dositei a fost, de fapt, monahia Dositeia.

Având în vedere că Sfântul Paisie amintește de apropiatul sfârșit al starețului Dositei, mutat la cele veșnice în 1776/1777, plecarea ucenicului Teofan din Moldova trebuie să se fi petrecut în jurul anilor 1775-1776 - aceeași perioadă în care Sfântul Serafim întreprinde pelerinajul său la Kiev, unde îl întâl­nește pe Cuviosul Dositei. Astfel, am amintit de trecerea viitorului pustnic Teofan de la Solovăț pe la școala monahală paisiană, pentru a arăta o posibilă legătură și filiație istorică și duhovnicească între sfinții isihaști Paisie, Dositei de la Kitaev și Serafim de Sarov. Același povățuitor duhovnicesc - cuviosul stareț Dositei, următor al tradiției paisie­ne -, spre sfârșitul vieții sale, pe monahul Teofan îl sfătuiește să meargă la Mănăstirea Neamț în Moldova, iar pe Prohor îl trimite la Sihăstria Sarovului din Rusia.