Cuviosul Antonie cel Mare, „împreună-cetățean cu îngerii”

La finalul acestei săptămâni îl vom sărbători pe părintele monahilor, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare. În fiecare an la 17 ianuarie îl prăznuim pe locuitorul pustiei, care a transformat deşertul egiptean într-un rai duhovnicesc în care el a strălucit ca o flacără de lumină, care i-a călăuzit pe mulți monahi spre desăvârșirea spirituală și dobândirea mântuirii.

Avva Antonie a lepădat „toată purtarea de grijă a trupului”, căutând „pământul cel de viață dătător al pustiului” şi aşa a fugit „de întunericul cel negru al Egiptului”, devenind „împreună-cetățean cu îngerii”. El a depăşit toate ispitirile de la cel rău cu „puterea Celui Prea­înalt”, Care l-a făcut „tare în toate”, şi aşa a rămas neclintit, dobândind daruri duhovniceşti de la Dumnezeu. Prin ele a devenit „canonul și temelia pustnicilor”, iar „prin înfrânare și nevoință”, după ani de asceză, s-a făcut „pildă monahilor”.

Sub influenţa duhovnicească a Sfântului Antonie cel Mare, „pustiul s-a făcut ca o cetate de călugări care au lăsat lumea pentru a deveni cetăţeni ai cerului”, urmând exemplul cuviosului ce s-a făcut prin asceză şi rugăciune „împreună-cetățean cu îngerii”. Trăirea lui ascetică exemplară l-a făcut să fie văzut „ca pe unul mai presus de oameni” şi, ascultând cuvintele lui duhovniceşti, mulţi tineri şi-au schimbat viaţa urmându-I lui Hristos. Pentru că sfântul prin viaţa monahală pilduitoare „pământul l-a făcut cer”.

Toţi bărbaţii duhovniceşti care au urmat modelul ascetic al Sfântului Antonie îşi petreceau viaţa monahală citind psalmi, reflectând la cuvintele Sfintei Scripturi, postind şi rugându-se neîncetat. El a fost un model pentru mii de monahi, iar viaţa sa, un reper duhovnicesc în nevoinţele ascetice ale călugărului din toate timpurile.

Marele avvă egiptean este unul dintre cei mai mari rugători din istoria creştinismului, ce este până astăzi „lauda cea vestită a pământului Egiptului”. În cele peste opt decenii de viaţă monahală, Sfântul Antonie, părintele monahilor, s-a desăvârşit duhovniceşte rugân­du-se şi nevoindu-se în pustiul Egiptului, pe care l-a transformat într-o lume a monahilor îmbunătăţiţi.

Noi, creştinii de astăzi, ne rugăm lui Dumnezeu şi-I cerem ca pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Antonie cel Mare să ne dăruiască zile binecuvântate cu pace, sănătate şi mai ales sporire duhovnicească prin care să ajungem la mântuire şi viaţă veşnică.