Darul binecuvântat al jertfirii de sine. Un doctor fără de argint din secolul trecut

Sfântul Ierarh Luca, Episcopul Crimeei, prăznuit de Biserica noastră Ortodoxă în data de 11 iunie, ne lasă o mărturisire unică cu privire la menirea vieții sale. „Am iubit pătimirea” se încadrează astfel într-un gen rarisim întâlnit în literatura duhovnicească ortodoxă, cu mesaj apologetic: „autobiografia unui sfânt”. „Prefața la ediția românească” arată în rezumat că întreaga viețuire a ierarhului mărturisitor din Crimeea este închinată slujirii unui popor mult asuprit, încercat și sărăcit de neprețuita comoară a credinței ortodoxe.

Sântul Ierarh Luca al Crimeei, pe numele de mirean Voino-Ia­se­nețki, a fost descendentul „unei familii princiare, artist înzestrat, chirurg genial, profesor universitar care în plină teroare roșie refuza să apară la cursuri altfel decât în straie preoțești și opera doar cu icoana pe peretele sălii - scandal nemaivăzut în epocă și neegalat decât de comportarea la fel de eroică și mărturisitoare a lui Pavel Florenski -, pătimitor pentru credință în temnițele bolșevismului. Păstor și învățător, și unul din cei mai mari predicatori ai secolului, Sfântul Luca Voino-Iasenețki, Arhiepiscop al Crimeei, apare ca o stea de o strălucire unică pe cerul Ortodoxiei vremurilor din urmă. Canonizat în rândul Sfinților Ierarhi Mărturisitori, el face parte în aceeași măsură și din soborul Doctorilor fără de arginți, iar Premiul Stalin - cea mai înaltă recu­noaștere a meritelor științifice în Uniunea Sovietică de atunci - nu a putut adăuga nimic la înălțimea duhovnicească a doctorului care toată viața sa a păzit cuvântul Marelui Doctor al sufletelor și trupurilor noastre: În dar ați luat, în dar să dați”.

Începuturi și căutări

S-a născut la data de 27 aprilie 1877, în orașul portuar Kerci, în apropiere de peninsula Crimeea, în familia farmacistului Felix Stanislavovici-Iasenețki și a Mariei Dimitrievna. Tatăl său, catolic practicant, „mergea întotdeauna la biserică și se ruga îndelung acasă”. De la el, sfântul învață dragostea pentru oameni, indiferent de caracterul sau de cinstea lor. Mama, fire osârduitoare, se ruga de acasă. Nu mergea niciodată la biserică întrucât, spune sfântul, „se smintise de lăcomia preoților și de certurile dintre ei, pe care le văzuse cu ochii săi”. Cu toate acestea, ea a fost cea care „și-a educat cei trei fii și pe cele două fiice în tradiția ortodoxă”.

Valentin, după numele primit la botez de viitorul arhiereu al Crimeei, și-a altoit din pruncie credința ortodoxă, alăturându-i talentul pentru artele frumoase. Pictura a fost o mare pasiune a vieții sale, însă mai târziu, mânat de dragostea de aproapele, a hotărât că „nu are dreptul să se ocupe de ce-i place, ci cu ceea ce este de folos pentru oamenii care suferă” și astfel s-a făcut doctor. Legat de pasiunea pentru pictură, este important de amintit că la 13 ani a mers să studieze la Școala de Arte din Kiev. Aici a început pentru prima dată să înmugurească altoiul credinței din copilărie. „În fiecare zi, uneori și de două ori pe zi” - mărtu­risește Sfântul Luca - „mergeam în Lavra Pecerska, deseori mergeam și în bisericile Kievului și la întoarcere desenam ce văzusem în lavră și în biserici. Am făcut numeroase desene, schițe și crochiuri, având ca subiect oamenii care se roagă, închinători în lavră, veniți acolo de la nenumărate vârste, și pe atunci era deja cristalizată orientarea activității artistice pe care aș fi susținut-o de nu aș fi lăsat pictura. Aș fi mers pe urmele lui Vesnețov și ale lui Nesterov, ­fiindcă în îndeletnicirile mele picturale era deja bine definită orientarea religioasă. În acea perioadă am înțeles limpede scopul creației artistice. Pretutindeni - pe străzi și în tramvaie, în piețe și în bazaruri - observam toate trăsăturile puternic marcate ale chipurilor, figurilor, mișcărilor și, după întoarcerea acasă, desenam toate aceste lucruri. La expoziția organizată la Școala de Artă de la Kiev, am primit chiar un premiu pentru aceste desene” . Expe­rienței sale artistice i se adaugă un stagiu de trei luni de pregătire în München, unde s-a înscris la școala particulară de artă a profesorului Knirr.

Doctorul săracilor

Înainte de a intra la Facultatea de Medicină din Kiev, Sfântul Luca s-a pregătit un an întreg. Ca să nu piardă acest timp, la îndemnul fraților săi, s-a înscris la Facultatea de Drept, unde și ei erau la rândul lor studenți. Medicina a devenit repede o mare pasiune pentru Valentin, reușind să se evidențieze ca student emerit și lider al generației sale. În mod aparte este atras de anatomie, dobândind o atracție păti­mașă „față de studiere pe cadavre”.

La finalul pregătirii sale medicale, sfântul ierarh nu a dorit mai mult decât să slujească ca medic de țară. S-a perindat pe la mai multe spitale din jurul Kievului, ajungând foarte repede cunoscut datorită priceperii sale și devotamentului pentru lucrarea pe care o împlinea. Începe să profeseze în 1903, la spitalul Crucii Roșii kievene de lângă orașul Cita. Era în toiul războiului cu Japonia când Valentin Iasenețki opera răniții veniți de pe front. Aici o întâlnește pe viitoarea sa soție, Ana Vasilievna Lanskaia, „sora sfântă”, așa cum el însuși o numește. Pe parcursul căsătoriei lor, Dumnezeu îi va binecuvânta cu patru odrasle: Mihail (1907), Elena (1908), Alexei (1910) și Valentin (1913). Pentru Sfântul Luca au urmat, pe rând, experiențele medicale din spitalele de la: Ardatov, Verhnii Lubaj-Kursk (unde vindecă de orbire un tânăr) și Fatej („cuibul celor mai înverșunați partizani ai Sutelor Negre”). Ajunge, în cele din urmă, la Moscova, unde lucrează mai puțin de un an în clinica de chirurgie a profesorului Diakonov (1908). Aici își reia studiile academice, înscriindu-se la doctorat pentru a cerceta despre anestezia regională/locală.

În 1916 își finalizează și susține teza de doctorat la Moscova în fața unei comisii conduse de profesorul Martînov. După această valoroasă cercetare a anesteziei locale, Sfântul Luca s-a aplecat în mod deosebit asupra „diagnozei și terapiei bolilor septice”.

Din 1917, odată cu Revoluția Bolșevică, greutățile încep să apese familia medicului Iasenețki. Soția sa este depistată cu tuberculoză. Se vor transfera cu serviciul în orășelul Taskent. Aici va deveni și profesor universitar pentru Catedra de Anatomie și Chirurgie Topografică, la nou-înființata Universitate de Medicină. În 1919, în urma unui denunț fals, Valentin Feliksovici a fost arestat, „fiind cât pe ce să fie împușcat”. Șocul emo­țional îi este fatal soției, care moare la numai 38 de ani.

Arhiereu de Simferopol și Crimeea

La 26 mai 1946, Sfântul Luca a fost numit Arhiepiscop de Simferopol și Crimeea, unde s-a ocupat în continuare de îngrijirea celor suferinzi. În 1958, vederea i-a cedat cu totul, lucrând în continuare întru slujirea arhierească prin predici mângâietoare și ziditoare de suflet, împărtășite cu multă dragoste credincioșilor săi. A trecut la cele veșnice în ziua de 11 iunie 1961, fiind înmormântat în cimitirul mic al Bisericii „Tuturor Sfinților” din Simferopol. Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat la data de 22 noiembrie 1995, cu zi de prăznuire în 11 iunie a fiecărui an. Moaștele sale au fost mutate în Catedrala „Sfânta Treime” din Simferopol. „În Drumul Crucii organizat de la mormânt spre catedrală, au participat aproximativ 40.000 de oameni. În Eparhia de Simferopol și de Crimeea, evenimentul canonizării Sfântului Ierarh Luca al Crimeii a avut loc la 24-25 mai 1996. Odată cu proslăvirea unui nou sfânt al Bisericii Ortodoxe, harul lui Dumnezeu a coborât și asupra întregului popor ortodox.”