Darul primit de Sfântul Roman Melodul
Dragii mei, v-aţi gândit vreodată cine au fost cei care au alcătuit cântările pe care le auzim la fiecare slujbă în Biserica noastră? Când au trăit ei şi cum au ajuns să compună cântări atât de frumoase? Vă voi povesti astăzi despre cel mai cunoscut imnograf creştin (aşa se numesc poeţii autori ai imnelor liturgice) care, potrivit tradiţiei, a alcătuit primele condace (cântări de laudă în cinstea sfinţilor). Este vorba despre Sfântul Roman Melodul (485-562), pe care îl sărbătorim pe data de 1 octombrie.
Sfântul Roman s-a născut în cetatea siriacă Emesa şi, având multă dragoste de Dumnezeu, încă din anii tinereţii a ales calea monahismului la Berith, actualul Beirut din Siria. La scurt timp, a fost hirotonit diacon şi mergând de mai multe ori la Constantinopol, în anii domniei împăratului Anastasie, dragostea pentru Maica Domnului l-a dus pe tânărul Roman să slujească în Biserica Maicii Domnului din Chir. A făcut aceasta cu multă evlavie, petrecând neîncetat în rugăciuni şi privegheri.
De aceea, Roman era foarte iubit de patriarhul Eftimie şi unii clerici au început să cârtească împotriva patriarhului, zicând: "Pe cel ce este prost asemenea cu noi l-ai făcut". Şi îi pricinuiau Sfântului Roman multe supărări şi necazuri.
Şi într-o seară, chiar cea dinaintea Naşterii Domnului, s-a aruncat în faţa icoanei Maicii Domnului, rugându-se cu lacrimi. Apoi s-a îndreptat către chilia sa şi a adormit. Şi iată că în vis i s-a arătat Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care ţinea în mână o hârtie şi i-a spus:
- Mănâncă această hârtie.
Iar Roman a mestecat, a înghiţit hârtia şi imediat s-a trezit, dar nu a văzut pe nimeni, căci Maica Domnului se făcuse nevăzută. Şi inima Sfântului se umpluse de bucurie şi mângâiere de negrăit şi se tot gândea la visul pe care-l avusese.
Apoi a simţit în mintea sa că înţelegea toate mai bine şi că inima lui s-a umplut de înţelepciune.
Şi venind vremea slujbei, Sfântul Roman s-a urcat în amvon şi a cântat cu glas dulce condacul pe care-l alcătuise în mintea sa, şi anume Condacul Crăciunului: "Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peşteră Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci."
Văzând şi auzind acestea, toţi s-au minunat şi au ascultat cântarea luând aminte la puterea cuvintelor ei. La sfârşitul slujbei, patriarhul l-a întrebat:
- De unde îţi vine ţie această înţelepciune?
Iar Sfântul, cu smerenie, a mărturisit darul Născătoarei de Dumnezeu, iar cei care îl necăjiseră înainte au căzut la picioarele lui, cerându-şi iertare.
Cu acest Condac al Naşterii Domnului, care a fost datat în anul 518, cuviosul Roman a început o perioadă extraordinară de creaţie. În total, el a scris mai mult de o mie de condace, sărbătorind toate zilele de sărbătoare ale anului liturgic şi sfinţii din întregul calendar.
După o viaţă închinată permanent lui Dumnezeu, Sfântul Roman Melodul a murit în jurul anului 562.
Datorită faimei pe care o dobândise prin condacele sale încă din timpul vieţii, Roman a fost cinstit ca Sfânt la foarte puţin timp după mutarea sa la Domnul.
Biserica l-a trecut în rândul sfinţilor, prăznuindu-l la 1 octombrie cântându-i şi lăudându-l: "Făcătorule de cântare, alăuta Dumnezeiescului Duh, privighetoarea, greierul Dumnezeieştilor cântări, fluierul Bisericii, pune înaintea noastră, a tuturor, ospăţul cel de cântări şi dintr-însul veseleşte pe gânditorii de Dumnezeu".