Daruri pentru copii de la voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale

Data: 21 Decembrie 2023

Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au ajuns la finalul săptămânii trecute, însoțiți de Moș Crăciun, în patru parohii prahovene. Astfel, prin intermediul acțiunii „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, 250 de copii au primit daruri de Crăciun. Activitatea s-a desfășurat în Parohia Gorgota din Protopopiatul Ploiești Sud, unde copiii au vestit Nașterea Domnului cântând colinde şi recitând poezii. Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale, a men­țio­nat: „Am reușit să ajungem în mai multe parohii prahovene pentru a vesti Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos alături de copii frumoși, alături de suflete frumoase. Copiii ne-au colindat, iar noi le-am adus o mare bucurie, deoarece am venit împreună cu Moș Crăciun, care le-a oferit daruri”. Întâlnirea cu Moș Crăciun i-a făcut fericiți şi pe copiii din parohiile Poienarii Apostoli, Crivina și Palanca din județul Prahova. Darurile au fost pregătite şi împachetate cu drag de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale.