Darurile lui Dumnezeu

Sofianismul lumii create, adică sublimitatea înţelepciunii divine, nu se poate înţelege numai din măreţia unitară a cosmosului, dar şi din infinita varietate a părţilor lui, care împreună alcătuiesc armonia universală. Căci, întocmai ca în opera de artă, varietatea părţilor proporţionate între ele dă unitatea şi armonia întregului. Atât lumea, în genere, cât şi lumea umană, în special, ar fi de o monotonie ucigătoare în această varietate, ce rezultă din capacitatea diferită cu care sunt înzestrate făpturile. Aceste capacităţi felurite sunt darurile naturale ale lui Dumnezeu.

Potrivit înţelepciunii lui Dumnezeu însă, geniul e o raritate, o excepţie, un miracol natural şi numai astfel poate să-şi exercite în lume farmecul superior al creaţiilor sale artistice. Adesea, geniul e o nefericire pentru cine-l poartă. Dar nimeni nu trebuie să fie nefericit că nu-l are. Fiecare suntem înzestraţi cu o capacitate anumită, personală. Toată înţelepciunea creştină a vieţii stă în perfecţionarea maximă a darului natural de care ne bucurăm. Şi, precum fiecare făptură din lume îşi are arhetipul în atotştiinţa lui Dumnezeu, tot astfel fiecare dar cu care suntem înzestraţi îşi are corespondentul desăvârşitor în darurile harice ale Duhului Sfânt. (Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului)