De la Athos la Rădăşeni - istoria minunată a unei icoane
În Sfânta cetate a Ierusalimului, la Sfântul Munte Athos sau în alte locuri încărcate de istorie creștină, icoane vestite împodobesc vechile bazilici sau marile catedrale, fiind recunoscute ca făcătoare de minuni, grabnic ajutătoare nenumăraților pelerini care au îngenuncheat înaintea lor. Împărați bizantini și împărătese, boieri și domnițe, oameni cu dregătorii înalte, ca și oameni profund credincioşi, împreună cu cete nesfârșite de arhierei, monahi, preoți de enorie, însoțiți de credincioșii lor, au străbătut drumuri grele în trecut, ca și-n vremurile mai noi, pentru a ajunge pe urmele Mântuitorului, ale Preacuratei Sale Maici, ale Apostolilor sau ale Sfinților. Au fost cazuri când împărații au renunțat la tron, încheindu-și viața în liniștea și simplitatea mănăstirilor atonite sau în alte chinovii din cuprinsul Răsăritului ortodox.
Icoana Maicii Domnului din satul Rădășeni, din ținutul Fălticenilor, fără să aibă faima icoanelor și locurilor celebre ale lumii, are o istorie minunată, plină de tâlc, care vorbește iară și iară despre milostivirea fără margini a Maicii Domnului, dăruitoarea multor binefaceri și rugătoare fierbinte pentru toți fiii Bisericii.
La Mănăstirea Râșca, spre sfârșitul veacului al XIX-lea, stărețea ieroschimonahul Veniamin Piticariu, arhimandrit și cavaler, originar din satul Mihăiești, situat foarte aproape de Rădășeni. Dorea să zugrăvească în timpul slujirii sale o icoană la Sfântul Munte. Din osteneala sa și a obștii a pus deoparte galben cu galben, i-a așezat într-un baston de bambus, gol pe dinăuntru, și a plecat spre Sfântul Munte. Drumurile erau lungi, nesigure, dar hoții nu sesizau comoara ascunsă într-un sărăcăcios baston.
A luat corabia spre Constantinopol, însă o furtună cumplită era cât pe ce să-i piardă. Abia au scăpat cu viață, iar bastonul s-a pierdut în mare. Trist și sărac, monahul s-a dus la Athos, dar nu și-a împlinit dorința. La întoarcere, așteptând corabia la Istanbul, a observat bastonul într-un loc cu obiecte găsite în mare. Stăpânul dughenei i-a spus că-i prea greu, pentru că a stat mult în apă și că nu i-ar fi de vreun folos. Nu știa taina bastonului, așa că, până la urmă, i l-a dat. Veniamin Piticariu s-a întors la Athos și a comandat icoana mult dorită la un pictor de la Schitul Lacu. Era anul 1891.
În lucrarea arhiereului Narcis Crețulescu, „Istoria Sfintei Mănăstiri Râșca”, tipărită la Fălticeni, în anul 1901, citim: „Icoana mare a Maicii Domnului făcătoare de minuni este zugrăvită la Sfântul Munte Athos de un pictor renumit. Sfânta icoană e prea frumoasă, îmbrăcată peste tot cu argint bun și aurită peste tot, la Liov, în Galiția, cu preț de 1.200 de lei aur. Are juvele, stă sub geam cu privaz aurit. Este proprietatea părintelui ieroschimonah Veniamin Piticariu, arhimandrit și egumen al Sfintei Mănăstiri Râșca, cavaler. Titlul sfintei icoane este: «Această Sfântă Icoană a Maicii Domnului se numește Portărița». Jos, pe argint, scrie: «Această icoană s-a făcut și s-a împodobit cu spesele mele: Veniamin Piticariu - 1892». Sfânta icoană este o copie artistică de pe chipul Sfintei Icoane Portărița, de la Sfântul Munte Athos, de la Mănăstirea Iviru”.
Revenind în țară, arhimandritul Veniamin a dăruit icoana mănăstirii sale de metanie. În 1921, în timpul unei mari secete, icoana a fost adusă în procesiune de la Râșca până la Rădășeni. La sfârșitul rugăciunilor pentru ploaie, icoana n-a putut fi dusă mai departe. Această tradiție este confirmată de mulți bătrâni din satul Rădășeni, martori ai minunii, ca și de arhimandritul Cleopa Ilie, vestitul misionar, legat sufletește de satul Rădășeni încă din vremea stăreției sale la Sihăstria, liturghisitor în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Rădășeni şi închinător înaintea sfintei icoane.
Arhimandritul Veniamin Piticariu a hotărât atunci să dăruiască icoana Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, cu dorința de a fi îngropat și el alături de acest locaș, lucru ce s-a împlinit un an mai târziu, în 1922, când Dumnezeu l-a chemat întru Împărăția Sa. Trupul său, adus de la Mănăstirea Râșca, a fost așezat lângă biserică, aproape de prețiosul dar lăsat satului Rădășeni.
Mai târziu, prin grija preotului și a credincioșilor, la căpătâiul arhimandritului Veniamin Piticariu s-a așezat un monument funerar din marmură neagră, în semn de recunoștință pentru acest vestit stareț al Mănăstirii Râșca și ctitor al bisericii celei noi din Rădășeni.
Într-un mic medalion de argint așezat la icoana Maicii Domnului se găsesc părticele din moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ale Sfântului Mucenic Haralambie și ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, însoțite de o mică însemnare care amintește că donația a fost făcută de arhiereul Narcis Crețulescu († martie 1913, Mănăstirea Neamț), prieten al arhimandritului Veniamin Piticariu.
Așa a rămas la Rădășeni o icoană vestită, a cărei istorie, începută la Athos, s-a continuat într-un sat cu oameni evlavioși, întărind și mai mult credința lor, îndemnându-i să rămână fideli dreptei învățături și s-o cinstească în chip deosebit pe Maica Luminii din icoana cea luminată. Umbriți de milostivirea lui Dumnezeu, rădășenenii au devenit, într-un veac zbuciumat, ctitori ai multor mănăstiri și biserici. Amintim de Paraclisul Sfinților Ioachim și Ana de la Sihăstria, construit de ei în vremea stăreției arhimandritului Cleopa Ilie, de ajutorul pe care l-au dat la Agapia Veche, Icoana, Pocrov, Vorona și-n alte locuri, iar recent, la bisericile din Fălticeni (spital), Buciumeni, Merleşti, Lămăşeni, Pleşeşti Deal, Pleşeşti Vale, Pocoleni şi altele, cu ajutorul părintelui Petru Irimescu.
Așa se explică prezența în satul Rădășeni a numeroși ierarhi, clerici monahi și de mir, pelerini, cu toții la icoana Maicii Domnului, care privește spre noi cu nemărginită bunătate și împlinește cererile făcute către ea din adâncul inimii, cu smerenie și frică de Dumnezeu.
Biserica în care se află primește mereu în duminici și sărbători, ca și-n zile de rând, slujitori ai Sfântului Altar, dar și nenumărați credincioși apăsați de nevoi și necazuri, care îngenunchează înaintea acestei sfinte icoane, punându-și nădejdile în mijlocirea Maicii Domnului. La resfințirea Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din 16 iulie 1995, trei arhierei, patruzeci de preoţi şi diaconi și aproximativ treizeci de mii de credincioși au transformat târnosirea într-o sărbătoare a întregului ținut.
Biserica din Rădășeni păstrează, între odoarele ei de preț, și un epitaf pictat de vestitul iconar Irineu Protcenco de la Sihăstria, din vremea în care satul avea o strânsă legătură cu mănăstirea. Tot în aceeași perioadă, arhimandritul Cleopa Ilie a slujit Sfânta Liturghie de mai multe ori în sat și chiar rânduiala înmormântării sau parastasului pentru unii credincioși râvnitori. Așa a început să se țeasă firul acestei istorii și, în fiecare zi, icoana adaugă alte și alte minuni pe care oamenii credincioși le știu și le mărturisesc. Un sensibil fiu al locurilor, scriitorul Grigore Ilisei, care a trecut de sute de ori pe lângă biserică în drumul spre casa mamei sale, a scris o frumoasă pagină, fermecat de povestea ei de roman. Cu multă bunăvoință a realizat și un film despre icoană: „De la Athos la Rădășeni”, prezentat de Televiziunea Română în ianuarie 2002.
În rânduiala de sfințire a icoanelor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se spune: „Binecuvânteaz-o cu binecuvântarea Ta cea cerească și-i dă ei puterea și tăria facerii de minuni. Fă-o vindecătoare și izvor de tămăduiri tuturor celor ce în dureri se vor pleca în fața ei și vor cere de la Tine ajutor prin Născătoarea de Dumnezeu”. Este, așadar, împlinirea acestei rugăciuni făcute cu multă stăruință în cetatea cea neîngenuncheată a Ortodoxiei, la Sfântul Munte Athos, în anul 1891.