Ziua Eroilor, ieri și azi

De mai bine de un secol în România se cin­stește Ziua Eroilor, ca o veritabilă sărbătoare națio­nală menită să onoreze memoria acelor români care și-au dat viața pentru țară. Instituită prin Decretul-lege 1693 din 4/17 mai 1920 emis de către Regele Ferdinand pentru a omagia jertfele sutelor de mii de eroi căzuți pentru visul unității naționale în anii 1916-1919, Ziua Eroilor era legată de o altă sărbătoare a țării, a Ortodoxiei - Înăl­țarea. Și nu putea fi găsită o corelare mai relevantă și plină de simbolism față de cea a Înălțării, iar vreme de 28 de ani, România de atunci și-a plâns și slăvit eroii, până când, în 1948, regimul comunist a interzis corelarea cu o sărbătoare religioasă și a mutat Ziua Eroilor la 9 mai. Abia în 1995, prin adoptarea Legii 448, s-a revenit la corelarea Zilei Eroilor cu Înălțarea Domnului și proclamarea acestei zile drept sărbătoare națională. În România interbelică, Regina Maria, Patriarhul Miron Cristea, dar și reprezentanți ai armatei au tutelat acest veritabil cult al eroilor, iar prin grija lor s-au ridicat 13 mausolee, 508 troițe, 84 de cripte, 118 cimitire de onoare ale eroilor, dar și sute de monumente de tip obelisc.

În 1926, Ziua Eroilor a fost celebrată în ziua de joi, 13 mai, iar sărbătoarea a fost marcată pe întreg teritoriul României întregite. La București, după cum scria ziarul „Adevărul” din 14 mai 1926, „solemnitatea principală a avut loc la mormântul «Eroului necunoscut» din parcul Carol la orele 11 a. m. La această solemnitate au fost de faţă Patriarhul dr. Miron Cristea, d-nul ministru I. Lupaş, generalii Popescu Ion, comandantul corpului II armată, Nicoleanu, prefectul poliţiei Capitalei, Davidoglu, comandantul diviziei a IV-a... Serviciul religios a fost oficiat de arhiereii Simedrea, Gordun Galaction şi Platon Ciossu, preotul econom Gibescu, arhidiaconul Antonie, ieromonahul Teofil Ionescu şi diaconii Evghenie Orghidan şi Firmilian. Răspunsurile au fost date de corul Patriarhiei. După oficierea serviciului religios, trupele, elevii şi elevele au ocolit mormântul eroului necunoscut şi au aruncat flori”. La rândul său, ziarul „Universul” din 14 mai 1926 conținea pe cuprinsul primei pagini un editorial dedicat eroilor: „Cinstim azi Ziua Eroilor, a celor morţi departe, în dureri de nimeni ştiute, cu sufletul înfiorat de un simţimânt care, pentru noi, cei vii, n-are nume, nici chip de a fi înfăţişat. Moartea pentru țară a făcut sfinţi din oamenii modeşti şi trudiţi plecaţi de acasă spre a nu mai veni niciodată. Numele lor - cari, azi, Dumnezeu ştie pe câte cruci sărace, printre bălării, mai pot fi citite - se rostesc din ce în ce mai rar, şi pentru marele lor suflet tot mai mică e grija noastră de alergători pe drumurile meschine ale preocupărilor de rând. Precupeţim până şi gândurile rare pe cari li le mai trimitem, la zile mari când în foaia subţire a calendarului, un rând scris cu roşu de sânge încearcă zadarnic să amintească de alt sânge”. Mai toate ziarele na­ționale ori locale au consemnat în paginile lor ceremoniile, slujbele de pomenire și procesiunile ­organizate pentru cinstirea memoriei eroilor desfășurate în marile orașe ale țării, dar și în sate. România de atunci își plângea morții, își cinstea eroii pe jertfa cărora se edificase idealul național.

De fiecare dată când trec prin satele României Vechiului Regat am curiozitatea de a căuta Monumentul Eroilor căzuți în Primul Război Mondial și fac acest lucru pentru a vedea cum comunitatea de acolo își onorează eroii ale căror nume nu mai spun mare lucru azi, când au trecut 110 ani de la Marele Război. Uneori, dacă timpul îmi permite, mai intru și în cimitirele acelor sate și mă uit să văd dacă există un loc pentru eroi și cum sunt îngrijite acele morminte. Pe unele se vede floarea recunoștinței încă vie, pe altele a crescut iarba uitării, după cum monumentele arată bine îngrijite, iar în alte cazuri, e drept, mai rare, vulturul cu cruce în cioc stă să cadă cu aripile aproape frânte de nepăsarea contemporanilor... Am această curiozitate dintr-un motiv simplu, într-o pădurice la vreo 20 km de Ploiești se află un monument bine îngrijit și nu știu dacă acest lucru se datorează auto­rităților, bisericii ori comunității. Este Monumentul Eroilor unui sat mic - Vărbila, iar acolo pe betonul obeliscului stă scrijelit numele străbunicului meu, căzut pe front în Primul Război Mondial. De câteva ori pe an, mă duc și citesc numele său și pe toate cele scrise acolo, apoi cobor la biserica din sat și aprind o lumânare. Și fac asta pentru că, pe undeva, l-am cunoscut pe acest erou, prin faptul că soția lui, străbunica rămasă văduvă până la adânci bătrâneți, mi-a ocrotit copilăria o scurtă perioadă de timp... Și tot de pe zidurile unei biserici dintr-un sat unde stau scrise cu litere aurite cuvintele „Biserica și Școala ne dau adevărata lumină”, vorba aceasta zugrăvită în secolul al XIX-lea ne arată și astăzi adevărul - eroii sunt vii peste tot, aidoma versurilor Imnului Eroilor, acolo unde Biserica și Școala colaborează și păstrează memoria acelor oameni care și-au dat viața pentru împlinirea idealului național. Și dacă asta se întâmplă prin satele țării, se cuvine să consemnăm și o altă dovadă de respect față de înain­tași pe care mulți dintre contemporanii noștri au uitat-o, poate și anume că în momentul aniversării anului Centenarului Marii Uniri, la 25 noiembrie 2018, în piciorul Sfintei Mese din Altarul ­Catedralei Mântuirii Neamului a fost aşezată o listă cu 350.000 de nume ale eroilor căzuți în Războiul de Indepen­dență (1877), Războaiele Balcanice (1913), Primul Război Mondial (1916-1919), Al Doilea Război Mondial (1940-1945). Cu acea ocazie, Preafericitul ­Părinte Patriarh Daniel a subliniat în mesajul său importanța acelui gest prin care Biserica Ortodoxă Română a onorat eroii și cu care încheiem aceste rânduri dedicate Zilei Eroilor: „Pomenirea eroilor din toate timpurile şi din toate locurile, ca şi cultul morţilor în general, constituie manifestări de mare statornicie în credinţă, de continuitate şi unitate în cuget şi simţiri de-a lungul generaţiilor”.