De la spiritualitate la Ortodoxie

Un articol de: Andreea Nică - 23 Iulie 2023

Pe Ana Maria Anghelescu am cunoscut-o prin intermediul confesiunilor sale despre experiențele din spiritualitatea New Age și drumul către Ortodoxie. Povestea sa este una despre o convertire mai atipică ce ne oferă răspunsul la întrebarea: „De ce nu este bine să facem unele lucruri aparent bune?”. Spiritualitatea în care ea credea este o mișcare care îmbină ezoterismul cu noțiuni din creștinism și cu elemente din religiile asiatice, unind idei și principii contradictorii, ce par să satisfacă setea de spiritual a omului, lăsând în același timp o libertate mare în credințe şi practici. Deși apare camuflată sub masca binelui, spiritualitatea Îl înlocuiește pe Hristos cu un dumnezeu depersonalizat, cu Universul și îl atrage pe om într-o mreajă de iluzii unde totul este acceptat. Yoga și meditația iau locul rugăciunii, magia și astrologia înlocuiesc pronia divină și omul este considerat parte din Dumnezeu. Această mișcare îi atrage în special pe cei care sunt în căutarea divinității, fiind extrem de populară astăzi. Dar cu toate că pare bună, în fond vinde o iluzie a vindecării ce poate duce la confuzie și pierderea de sine, îndepărtându-l pe om de Dumnezeu. O astfel de experiență a avut și Maria odată ce a avansat în practicile din spiritualitate.

 Te-ai născut într-o familie ortodoxă, dar în adoles­cență ai început să practici diferite tehnici promovate de spiritualitate. Ce te-a determinat să faci această schimbare?

O influență însemnată a avut-o chiar mama mea, nu numai în formarea creștinească, dar și în spiritualitate. Încă de când eram mică, mama cocheta cu spiritualitatea New Age și a fost atrasă de mediumi, de persoane cu abilități mai supranaturale, dacă le pot numi așa. Fiindcă își dorea să-L cunoască pe Dumnezeu, avea impresia că oamenii aceia sunt și ei cu Dumnezeu. A urmat tot felul de cursuri și terapii, precum cele cu energie. Când eram mică, venea la mine și la sora mea cu cristale și ne spunea că acolo avem îngerașii noștri și mă învăța foarte multe lucruri pe care nu le mai auzeam în altă parte. Mai târziu, mama a descoperit Biblia și a început să fie atrasă de Ortodoxie. Așa a ajuns să caute cuvântul de folos al părinților din mănăstiri și a constatat că nu era tocmai bine în ce crezuse până atunci: energii, cititul în Tarot, cristalele și altele asemenea. Odată ce ea a înțeles că nu era bine ce făcuse, mi-a spus despre Biserică, doar că la vârsta aceea nu prea mă interesa Ortodoxia, fiindcă voiam să am o noutate în ceea ce fac, să mă deosebesc de ceilalți. La liceu, sub diferite contexte am reîntâlnit spiritualitatea cu practicile specifice și mi-am amintit că mama făcea aceleași lucruri când eram mică, deci în mintea mea însemna că ar fi trebuit să fie bine. Uitasem că ea nu le mai practica și, când i-am spus că sunt interesată de ele, m-a avertizat părintește că vin de la cel rău și nu este bine să mă joc cu așa ceva, dar nu m-a oprit vehement de la a le practica. Când mi s-a trezit curiozitatea de a învăța cât mai mult despre meditație, de a face yoga, ea știa ce fac, dar nu avea cum să mă convingă și atunci se ruga pentru mine, făcea acatiste și spera ca la un moment dat să am și eu descoperirea pe care a avut-o ea și să înțeleg că acele lucruri nu sunt bune.

Ce te-a atras la New Age? Care erau principiile pe care le promovau sau ce promiteau cei care te-au ghidat pe calea aceea?

Toată spiritualitatea New Age îți propune vindecarea, îți asigură că la capătul drumurilor pe care le faci, al demersurilor și al practicilor, tu te vei vindeca. Cam de la asta porneau toate. Faptul că eu trăiam cu impresia că am niște probleme spirituale sau anumite dorințe, precum aceea de auto­perfec­ționare și, în general, tot ce ținea de „a fi un om mai bun”, era pârghia perfectă de la care începeau toate practicile. Spiritualitatea îmi dădea nădejdea că dacă îmi făceam mantrele, ora de me­ditație, yoga, cumva eu voi dobândi pacea interioară și atunci viața mea va fi mai bună. Nu a fost vreodată vorba de smerenie și nu acceptam noțiuni precum păcătoșenia pentru că nu aș fi vrut să cred că eu sunt o persoană rea. Filosofia pe care o urmăream era să nu am impresia despre mine că sunt o persoană rea sau că fac chestii rele. Eu una urmam practica manifestării, care presupune să nu lași lucrurile să curgă de la sine. Deci, nu crezi că Dumnezeu îți va da după voia Lui ce îți dorești și ce îți folosește, ci tu îți notezi acum că vrei un anumit lucru și, crezând că deja l-ai obținut, cumva se aliniază totul în viața ta și vei primi ceea ce vrei. Îți repeți că ești bun și că atragi lucruri pozitive în viața ta și cam în jurul acestor concepte se învârt toate practicile. Ți se promit abun­dența, fericirea, sănătatea și toate lucrurile frumoase, dar e amuzant pentru că, în timp ce încerci să le urmărești și să le obții, pierzi puțin câte puțin din fiecare. Nu știu dacă sunt persoane care au făcut practicile acestea și să ajungă la nivelul în care să spună că le-au obținut pe toate și chiar să fie cu adevărat fericite. Pentru mine chestia aceasta devenea o urmărire foarte obositoare a ceea ce voiam să fac sau să obțin. La final îmi aduceau ce îmi dorisem, dar nu mai aveam nici o pace interioară. Majoritatea celor care practică spiritualitatea au undeva în suflet o durere și cred că cineva le-o poate rezolva, însă nu-și dau seama că deși persoanele acelea care le promit vindecarea par a avea intenții bune, fac totul pentru bani. Vulnerabilitățile oamenilor și căutările lor lăuntrice sunt exploatate, astfel încât s-a dezvoltat o întreagă industrie a vindecării care promite că la capătul unui drum bine ghidat omul se va redescoperi. Mulți și-au dat seama de acest aspect și devin un fel de guru, predau mai departe, fac retreat-uri, te învață cum să meditezi, cum să îți controlezi energia. Foarte multe ches­tii nu sunt făcute pentru binele altuia, ci pentru binele omului respectiv. Ei își doresc abun­dența, în primul rând, și folosindu-se de traumele oamenilor transformă totul în afacerea lor și își creează un nume.

Ce simțeai că descoperi în spiritualitate?

De pe la 16 ani am început să am niște practici zilnice. Prima a fost meditația și am încercat ceva mai presus de meditația normală, o experiență extracorporală, fiind­că din ceea ce citisem eu la acea vreme, îmi dădusem seama că pot să-mi detașez sufletul de corp. Așa că mergeam acasă și făceam me­ditații în care eu ieșeam din corp. La început, chiar reușeam și astfel am descoperit eu că pot face mai mult decât să trăiesc numai în realitatea aceasta. De acolo m-am îndreptat spre alte practici. În New Age se leagă una de alta: începi cu meditația, cu yoga, după aceea ești atras spre cristale pentru că ele îți promit o vindecare și a energiei, dar și a trupului, ajungi la cititul în Tarot, la diverși guru și după pătrunzi în practici mult mai adânci. În spiritualitate cristalele sunt considerate a avea anumite frecvențe și este paradoxal cum sunt prezentate. Aveam niște cristale negre despre care se zicea că sunt special făcute să nu atragi demonii, ele fiind de altfel un mijloc prin care se face cale liberă demonilor spre noi. Ai impresia că Dumnezeu te apără de chestiile rele pe care tu le faci și te îndepărtezi de El. De exemplu, odată ce am început să merg la o doamnă de la mine din oraș care citea în cărți de Tarot, eu deja am păcătuit și am trecut spre alte extreme, care nu țin de Dumnezeu, deși doamna respectivă susținea că ea vor­bește cu Dumnezeu și cu îngerii. Cred că nici în ziua de azi nu știe exact cui se adresează, dar de la ea mi-am luat și eu inspi­rația să merg acasă și să vorbesc cu îngerii mei, prin aceste cărți și cristale, având ca scop dezvoltarea unor abilități de a citi în viitor, de a ghici lucruri despre oameni și totul chiar părea că funcționează.

Ce anume crezi că te atrăgea în această direcție com­parativ cu Biserica, de pildă?

Cuvântul principal prin care eu am fost atrasă în toată lumea aceasta a fost energie, deoarece simțeam că planul fizic trebuie să aibă la bază și un plan energetic și tot timpul m-am raportat la lumea în care trăiam sub forma unui mare joc de energie. Și aici se adaugă și celelalte lucruri despre care eu credeam că sunt energii: legea atracției, karma. Ulterior am aflat că sunt doar niște manipulări ale diavolului prin care ne determină să ne focalizăm numai pe noi înșine și cum să gestionăm energia, nu pe Dumnezeu, Creatorul a toate. Acestea au devenit foarte populare acum pentru că ne dau impresia că avem puterea de a deține controlul total asupra vieții noastre. Când încercăm să ne luăm noi rolul de dumnezei și să facem totul după mintea noastră, s-ar putea să ne păcălim. Necredința noastră îi face cale liberă diavolului să ne amăgească, iar practicile cu energii sunt un mijloc. De ce tot auzim mai nou despre energia masculină și feminină? Pentru că vrem să ne vindecăm, poate nu ne găsim jumătatea ori avem dezamăgiri în dragoste și atunci apare de nicăieri un semipsiholog sau un guru, care a aflat ieri ce înseamnă energia, și îți spune că tu nu ți-ai vindecat unele părți din tine și dacă vei face te învață el, vei evolua. Oamenii au tot felul de job-uri de vindecători, promit o tămăduire care mi se pare că nu vine de nicăieri, pentru că numai Dumnezeu poate să vindece sufletul și trupul, să ne ofere ceea ce avem nevoie. Pe de altă parte, îmi era mai ușor, mai comod să cred într-un dumnezeu creat de mine, care-mi permitea să fac tot ce vreau și care îmi dădea tot felul de puteri. Am fost și în diverse tabere în care făceam yoga, exerciții de respirație și meditație, iar numerologia era folosită ca să primești confirmări că ești pe drumul cel bun. În spiritualitatea New Age divinizezi orice lucru și pare că toate vin de la Dumnezeu.

Au existat persoane care încercau să îți explice că ești pe un drum greșit pe vremea când tu credeai în vindecarea din spiritualitate?

Da, dar reacțiile mele nu erau bune și nu cred că avem cum să le explicăm oamenilor sau să îi convingem că se află pe o cale greșită, dacă ei nu vor să asculte. Nu-mi dădeam seama de ce e bine să mergi la biserică, pentru că în același mod vedeam toate chestiile cu meditația, yoga, tarotul, toate promiteau lucruri bune, deci nu înțelegeam partea rea. Eram într-o continuă căutare și se vedea că nu am ajuns unde vreau, dar în același timp dădeam informația mai departe ca și când aș fi deținut un secret al universului. Nu înțelegeam de ce diavolul m-ar ataca pe mine, dacă el ar exista cu adevărat. Viața de după moarte o vedeam sub forma reîncarnării și negam învățătura creștină. Mult timp am crezut că suntem o energie infinită și nu puteam să concep faptul că murim. Vedeam moartea ca pe o schimbare dintr-un corp în altul, fiindcă în spiritualitate se crede că toți suntem și avem aceeași energie la bază, dar mai multe fețe. Mi-a fost foarte greu la început să accept adevărurile Ortodoxiei. De exem­plu, citisem că extrate­reș­trii sunt niște ființe foarte evoluate și când cineva îmi spunea că extrate­reștrii sunt doar demoni și că nu există cu adevărat, nu acceptam, era chiar un motiv să nu trec la Ortodoxie, să nu merg la biserică. Nu puteam crede că suntem singuri în univers, mi se părea o abordare foarte limitativă. Când, de fapt, Dumnezeu ne-a iubit așa de mult, atât de mare a fost dragostea Lui față de noi încât a făcut gestul acesta de a crea Pământul pentru noi.

Care au fost evenimentele ce te-au determinat să treci de la spiritualitate la Ortodoxie?

Erau niște lucruri care mă făceau să cred că poate gândirea aceasta mai limitativă, așa cum o vedeam eu, mai smerită, care asculta de autoritatea lui Dumnezeu, are totuși ceva adevărat. Mă întrebam de ce toată lumea o evită, adică toată lumea vrea libertate, nu vrea constrângere, toți vrem să credem în orice. Schimbarea gândirii a apărut la mine atunci când am început să mă întreb de ce eu încă eram complet nefericită și neîmplinită dacă lucrurile pe care le făceam erau așa de bune. M-a lăsat Dumnezeu să dau cu capul de perete, am făcut tot ce am vrut în partea de spiritualitate, meditație foarte multă, citit în tarot să-mi ghicesc viitorul, până când am ajuns să mă izolez cu totul de lume. La un moment dat, stăteam singură în apartament și nu voiam să mă mai întâlnesc cu oamenii deoarece aveam impresia că îmi fură din energia mea prețioasă. Aveam niște gânduri mândre care m-au făcut să mă izolez de lume și să nu mai vreau să trăiesc, n-am mai vrut să continui facultatea, n-am mai vrut să-mi dau licența, nu am mai vrut să muncesc. Efectiv îmi făceam doar planuri cum să mă mut în pădure și să stau singură acolo, dar în același timp mă gândeam că sunt foarte ascetă, pentru că luam exemplul din Ortodoxie, unde sunt atâția pustnici care au lăsat totul în urmă și s-au dus. Deci eu eram la acel stadiu încât în mintea mea mă vedeam la nivelul lor, atât doar că dumnezeul acela la care mă raportam eu nu era o persoană, nu era Iisus Hristos, să zic așa, ci mă gândeam la energia infinită, la univers. Atât de mult credeam eu că-L vreau pe Dumnezeu încât voiam să renunț la tot ce înseamnă viața asta. La un moment dat eram atât de separată mental de realitatea în care trăiam, încât mă gândeam numai la moarte, eram în depresie și mă gândeam că nu are nici un rost să exist. Atunci m-am întrebat cum de ar putea să fie spiritualitatea pe care o practicam bună dacă eu nu mai fac nimic cu viața mea și nu mă înțeleg cu nimeni. Cum ar putea să fie toate practicile și filosofiile bune dacă mie mi-au stricat viața? Nu mi-am dat seama că sunt lucruri rele până n-am început să văd contrastul.

Știu că la un moment dat mă uitam la un film de groază și am văzut că personajele făceau ace­leași practici ca mine, doar că ele vorbeau cu demonii și atunci m-am întrebat de ce ele folosesc acele lucruri să vorbească cu demonii și eu cred că vorbesc cu Dumnezeu și cu îngerii. Așa că am luat Biblia să citesc. Înainte nu credeam învățătura biblică despre bine și rău, fiindcă din punctul meu de vedere se putea vorbi cu Dumnezeu oricum, oriunde. Negam legile lui Dumnezeu și credeam, la fel cum mulți vor să creadă în ziua de azi, că El ne iubește oricum și nu există nici o consecință pentru păcate. Antiexemplele pe care le vedeam și chestiile rele ce mi se întâmplau m-au făcut să realizez că totuși Biblia s-ar putea să aibă dreptate. Am început să am o anumită dorință de a căuta și sfatul unui preot, deși o reprimam constant. Sora mea discuta mult cu mine despre Biserică și, chiar dacă simțeam că are dreptate, eram prea mândră să o ascult. În pandemie, când eram singură și izolată într-un apartament din Cluj, am dat peste o carte primită de la ea, despre experiențe monahale, a Cuviosului Iosif Isihastul. Dintre toate cărțile pe care le aveam, majoritatea despre budism și spiritualitate, aceea era singura care mă făcea să plâng, fiindcă erau cuvinte care parcă mi se adresau mie. Simțeam că scrie adevărul acolo. Nu voiam să accept când întâlneam ceva despre Hristos și despre Biserică, dar înlăuntrul meu se producea o schimbare, simțeam cum Hristos mă cheamă. Trecerea a durat aproape doi ani, a fost un drum în care El mă chema și eu nu voiam să accept pentru că nu înțelegeam de ce e rău că eu cred în ceva, că fac yoga, că mă adresez lui Dumnezeu ca universului. Dar Dumnezeu mi-a trimis oameni care să-mi explice diferența dintre bine și rău și faptul că diavolul te are la mână dacă tu crezi că el nu există. Au fost chestii care la mine au făcut clic când am auzit cum lucrează cel rău și atunci am zis că trebuie să dau o șansă abordării creștin-ortodoxe, mai ales că era singura care avea sens și mă mai făcea să simt ceva, fiindcă la acea vreme nu mai simțeam nimic, nu mă mai mișca nimic.

Odată întoarsă la Orto­doxie, ai făcut și trecerea de la manifestare la mărturisire. Cum a fost această etapă?

Deși nu înțelegeam rolul duhovnicului, mă rugam foarte mult ca Dumnezeu să-mi trimită pe cineva cu care să pot vorbi și rezona. Nici măcar nu am vrut să am prima spovedanie, ci am fost mai mult împinsă de la spate. Așa că nu m-am dus să-mi spun păcatele, ci ca să-l întreb pe părintele de ce era rău ce făceam. Eu consideram că părintele nu are o autoritate mai mare decât mine sau că poate să mă ajute, m-am dus sigură pe mine și oarecum nerespectuoasă, dar răbdarea cu care îmi răspundea și mila cu care mă privea m-au făcut să-mi dau seama că eu chiar nu eram bine deloc. Am plecat de la conversația cu dumnealui, dar când am ieșit afară din biserică, parcă s-a luminat ceva în mine și m-am întors să mă spovedesc. Aceasta este una dintre întâmplările esențiale de la începutul convertirii mele. După acea spovedanie, s-au schimbat multe aspecte în viața mea. Nu-mi mai doream să citesc în tarot, chiar mi s-a făcut frică, efectiv am luat cărțile și le-am aruncat la gunoi. Nici să meditez nu am mai vrut, fiindcă eu credeam că meditând ajung aproape de Dumnezeu, dar nu făceam decât să-mi golesc mintea de gânduri. Nu ar trebui să avem niciodată mintea goală, ci ar trebui să ne-o umplem cu rugăciune. Eu deschisesem o portiță prin care demonii lucrau în mine, dar odată cu acea spovedanie, odată ce m-am dat Bisericii și mi-am pus încrederea în duhovnicul meu, lucrurile s-au schimbat. Dumnezeu a lucrat și tot ce am făcut eu a fost să ascult. A fost ceva ce s-a întâmplat de pe azi pe mâine și m-a șocat și pe mine. Erau ani întregi de meditații și era singura mea identitate, iar a renunța la ea însemna să renunț și la o parte din prietenii mei de atunci, fiindcă deși ei spun că acceptă toate religiile, fix pe noi, cei din Biserică, nu prea ne acceptă. Unii ziceau că din lașitate am trecut la Ortodoxie pentru că este confortabil. Unde e confortul când trebuie să postești, să te rogi și să fii mai strict cu tot ce faci ca să nu păcătuiești? Aici sau în spiritualitatea aceea unde aveai voie să faci tot ce vrei și găseai scuze pentru orice?

Ce schimbări lăuntrice ți-a adus trecerea aceasta?

Am simțit ce este bucuria și era ceva nou pentru mine, harul pe care-l primeam era mult mai diferit față de extazul pe care-l aveam în urma practicilor spirituale. Existau stări bune și după ce terminam o sesiune de yoga, dar nici una dintre stările acelea nu se compara cu harul pe care-l primeam de la Dumnezeu când mergeam la Liturghie. La început, când încă făceam practicile spirituale, dar mergeam și la biserică, simțeam diferențele. Era o trăire inexplicabilă la biserică și mult mai profundă decât meditația. Apoi, Dumnezeu a lucrat de câte ori a văzut că fac un pas spre El, m-a ajutat și poate chiar și pe nemeritate. Când m-am întors la Ortodoxie, am simțit o râvnă să mă rog foarte mult, am avut un ajutor foarte mare de la Dumnezeu, Care a văzut că vreau să merg pe calea aceasta și m-a împins puțin de la spate, să zic așa, ca să pot apoi merge singură. De asemenea, înainte participam în retreat-uri și aveam impresia că eram destul de prietenoasă cu oamenii de acolo, dar mi-am dat seama că erau mai mult conexiuni de suprafață. Eram ca într-o vacanță, făceam lucruri doar pentru binele personal. La Oașa și Găbud, nu știu de ce, dar am ­început să mă simt atât de apropiată de oameni care sunt din toate domeniile și tot ce aveam în comun era Hristos. Când am început să am un program mai strict și să fac ascultare, mi-am dat seama că îmi aduce mai multă bucurie decât simțeam înainte. Nu știu dacă se aplică pentru toată lumea, dar pentru mine, Găbudul este locul unde am început să-mi schimb viața, unde mi-am întâlnit duhovnicul și oameni care mă înțeleg.

Ce crezi că îi atrage pe oameni atât de mult la spiritualitatea New Age?

Este mult mai ușor să crezi într-un dumnezeu pe care nu-l vezi, într-un neant de energie, decât să accepți că Cineva chiar S-a întrupat pe Pământ și S-a jertfit pentru noi. Poate unii nu vor să creadă pentru că este o rebeliune în fiecare dintre noi care nu vrea să accepte autoritatea aceasta sau ceva atât de miraculos, deși, paradoxal, ei cred în foarte multe lucruri miraculoase, iar pe Iisus Îl vor lua ca exemplu tot pentru spiritualitatea lor. Cei care fac Reiki (un sistem de terapie energetică ce folosește „energia universală”) spun că așa făceau și Apostolii, puneau mâna pe oameni și îi vindecau. Şi ei susțin că fac același lucru. Diavolul și-a găsit o metodă foarte ușoară prin care să-i facă pe oameni să creadă că tot ce a putut Hristos să facă, putem și noi să facem și avem o energie ascunsă de care noi nu știm. Cam pentru astea sunt făcute și retreat-urile. Oamenii vor să afle care sunt puterile la care nu avem acces și își activează toate energiile, la fel cum am procedat și eu. Așa faci spațiu demonilor să lucreze cu tine, ajungi să crezi că toate lucrurile sunt din interiorul tău și Dumnezeu este în interiorul tău. Diferența dintre Biserica Ortodoxă și spiritualitate este aceea că Biserica nu ascunde nimic, Dumnezeu nu ascunde Harul de tine, ci este chiar acolo, la slujbă și poți accesa Harul dacă respecți poruncile lui Dumnezeu și ai grijă să fii într-o comuniune cu Acesta.

Cum arată viața ta acum?

Deși nu este cea mai spectaculoasă viață, apreciez că trăiesc cu adevărat. Mă uit înapoi în 2020 și mă compar cu acum, când am foarte multe activități și mă bucur, pentru că atunci nu-mi găseam motivația și sensul lucrurilor. De când mi-am dat seama că Dumnezeu are un scop pentru mine și mi-a dat viața aceasta, mi-am repus abilitățile în funcțiune. M-am înscris la Teologie și încerc să pictez cât mai mult. Pe lângă asta, mă străduiesc să învăț cât mai multe despre Ortodoxie și despre dezbaterea aceasta, de ce e rău ce făceam eu înainte. Nu las timpul să treacă fără să fac ceva. Viața mea este mai bună, dar am și mai multe ispite, mai ales când vorbesc despre convertirea mea, dar îmi asum, știind că poate cineva va fi ajutat de aceste informații.