„De va rândui Domnul o zi, pentru noi ar fi neuitată”

Oricât s-a străduit Securitatea ca Sfântul Cleopa de la ­Sihăstria să nu-l întâlnească pe Sfântul Arsenie de la Prislop, Dumnezeu a rânduit altfel. Într-adevăr, nu s-au văzut, însă Duhul Sfânt le-a alipit inimile. Că înţeleptul şi Sfântul Părinte Cleopa îl şi cunoscuse ca pe „un izvor curat din care se adapă oile lui Hristos cele însetate de apa vieții”. Şi-i trimisese scrisoare în care-i mărturisea din inimă Sfântului Arsenie: „Mult am dorit și eu însetatul a mă adăpa din acest izvor al cuvintelor pline de înțelepciune ale Prea Cuvioşiei Voastre”.

La rândul său, Sfântul Arsenie îl preţuia pe Sfântul Cleopa şi, de aceea, îi trimisese în obşte părinţi şi fraţi pe care îi născuse duhovniceşte şi-i povăţuise o vreme. Cei doi sfinţi au pus în impas narativele Securităţii. Chiar atunci când Securitatea îi confiscase corespondenţa, iar contextul era tulbure, Sfântul Părinte Cleopa vedea mai limpede ca alţii rolul însemnat al Sfântului Arsenie în privinţa Filocaliei româneşti. Îi mărturisea Sfântului Arsenie: „Mila Domnului să vă plătească dragostea și sârguința, care ați depus și la scrierea Filocaliei, împreună cu Părintele Prof. Dr. Du­ mitru Stăniloae, că ați dat la lumină acest tezaur mistic și ascetic al Sfinţilor Părinți de unde se adapă cei doritori de a merge spre urcușul desăvârșirii”.

Scrisorile Sfântului Cleopa către Sfântul Arsenie sunt adevărate exerciţii de admiraţie. Până de curând, această corespondenţă confiscată de Securitate a stat sub semnul suspiciunilor, al reţinerilor provocate de rumoarea narativelor mincinoase. Abia acum ea se dezvăluie deplin ca o mărturisire sinceră şi plină de evlavie a unui sfânt către un alt sfânt. Scria Sfântul Cleopa: „Mare bucurie ați face atât mie, păcătosul, cât și părinților și fraților conviețuitori ca să ne cercetați cu prezența Prea Cuvioşiei Voastre și vă rugăm cu toții în numele Domnului nostru Iisus Hristos și al Prea Curatei Sale Maici dacă aveți putință să ne cercetați că mare mângâiere ați aduce cu aceasta sufletelor noastre”.

Cu adevărat Sfântul Cleopa înseta să-l cunoască pe Sfântul ­Arsenie, căci cine n-ar fi dorit să-l întâlnească pe omul care trăia asemenea sfinţilor filocalici? Sfântul Cleopa socotea că dacă ar fi ca ei doi să se întâlnească vreodată în viaţa cea trecătoare, atunci întâlnirea lor va fi un eveniment uriaş. Iar gândul acesta îl spunea cu smerenie. Dacă nu era posibil ca ei doi să se vadă, atunci măcar Sfântul Arsenie să-i trimită scrisoare, că şi cuvântul îi era rupt din însăşi fiinţa sa şi-i era precum vieţuirea sfântă. „Până atunci am dori să ne bucurați măcar cu o epistolă spre a noastră zidire și lămurire, dar pe cât dorim a ne scrie, mai mult dorim a ne vedea, de va rândui Domnul o zi ca aceea și de este voia Lui așa pentru noi ar fi neuitată”.

Cu multă iubire şi evlavie, Sfântul Cleopa se pleca înainte-i, sărutându-i mâinile Sfântului Arsenie de la Prislop. Nu erau deloc cuvinte de politeţe, ci o stare lăuntrică pe care a vrut s-o aştearnă în epistolă. Cunoştea Sfântul Părinte Cleopa înaintea cui pune astfel de cuvinte şi stări ale inimii. Îi mărturisea sincer Sfântului Arsenie: „Aveți oglinda înțe­ legerii, cu duhovniceasca lucrare curățită”.

Şi minunat a fost că Sfântul Arsenie, fără a fi ajuns la el corespondenţa Sfântului Cleopa, i-a răspuns printr-o scrisoare pe care a trimis-o printr-un frate. Şi el dorea „acea zi neuitată rânduită de Domnul pentru noi”. Iar despre asta a şi mărturisit Sfântul Cleopa: „Citind-o, am văzut acolo smerită înțelepciune și duhovniceasca dragoste strâns legate și formând lanțul de aur al drep­ tei socoteli, care m-a legat mai mult de dragostea Prea Cuvioşiei Voastre, prin aceea că era scris că doriți o zi, de la Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca să ne vedem față către față”.