Delfinul şi sticla
Cu siguranţă, mulţi dintre cei care citesc acum această poveste au fost măcar o dată în viaţă la mare. Şi au văzut delfini. La delfinariu. Dar nu despre delfinii captivi vreau să vorbesc, ci despre cei care trăiesc liberi. Ei nu îşi vânează hrana, nici nu fug de atacatori şi nici nu vor să ajungă într-un anumit loc. Ci sunt mereu puşi pe joacă. Ei înoată printre valuri, se ascund sub ele, şi uneori chiar fac surfing. Dar vreo sticlă în mare aţi văzut vreodată? Valurile o aruncă încolo şi încoace, iar ea pluteşte în derivă, fără să se poată opune. Între acestea avem şi noi de ales. Putem fi asemenea unui delfin sau unei sticle.
Delfinii folosesc valurile. Ei nu pot decide cât de mari vor fi acestea când îi vor ajunge sau când se vor sparge, ci iau fiecare val în parte şi hotărăsc: sub acesta ne vom scufunda, prin acesta vom înota, iar acesta e bun de surfing.
Ei pot hotărî! Sticla nu! Valurile o aruncă aşa cum vor ele. Se află la discreţia lor şi pluteşte până ce e aruncată pe plajă, respinsă de ape ca un lucru lipsit de importanţă.
Ce eşti tu oare în oceanul vieţii? Foloseşti împrejurările, şansele în avantajul tău? Eşti ca un delfin? Sau eşti o sticlă aruncată la întâmplare, dependentă de ziua de mâine, care decide în locul tău? Nu uita: ceea ce te face să fii un învingător sau un învins este tocmai reacţia la împrejurări. (Augustin Păunoiu)