Democrația de aproape. De ce contează decizia locală

Democrația este adesea descrisă simplificat prin instituțiile și mecanismele sale fundamentale: parlament, guvern, alegeri, separația puterilor. În realitate însă, funcționarea statului de drept depinde de ceva mult mai complex și mai greu de construit: relația dintre cetățean și putere, care este fie distantă și oarecum nefuncțională, cum e în cazul statelor supracentralizate ca România, fie apropiată și sănătoasă, cum e în societățile cu instituții descentralizate, în care decizia este adusă în comunitate.

„Distanța față de putere“, un concept introdus în anii 1970 de sociologul olandez Geert Hofstede, este definită, mai exact, prin gradul de acceptare în societate a distribuției inegale a puterii și a ierarhiilor instituționale. În societățile cu distanță mare față de putere - de obicei state centralizate în care deciziile se iau „la centru“ -, ierarhiile sunt acceptate mai ușor, autoritatea este rar contestată, deciziile sunt așteptate „de sus“, instituțiile sunt percepute ca îndepărtate. În astfel de țări apare apatia democratică, manifestată prin absenteism electoral și civic, neîncredere în instituții, sentimentul că votul nu contează; instituțiile își pierd treptat legitimitatea și eficiența. În statele cu distanță mai mică față de putere - așa sunt considerate, de exemplu, țările nordice sau SUA -, instituțiile sunt deschise și prietenoase cu cetățenii, oamenii contestă mai ușor autoritatea, iar autoritatea este dispusă să „asculte“ comunitatea în slujba căreia este.

Statul român modern a fost construit, începând din 1859, pe un model administrativ centralizat. Reformele inițiate de Al.I. Cuza au avut meritul de a consolida rapid instituțiile și de a crea o administrație coerentă. Centralizarea a fost, în acel context istoric, un instrument de modernizare a statului. Însă acum, în societatea în care trăim, devin evidente efectele sale secundare: concentrarea deciziei la nivel central și responsabilizarea redusă de la nivel local.

Centralizarea excesivă și distanțarea dintre decizie și cetățean nu sunt doar o problemă de percepție, ci au consecințe asupra democrației, care funcționează dacă societatea își exercită real controlul asupra puterii. Când cetățenii se simt excluși din procesul decizional, mecanismul de control slăbește. Instituțiile continuă să existe formal, dar responsabilitatea politică este difuză și eficiența administrativă scade.

Pe de altă parte, prosperitatea și stabilitatea cresc atunci când instituțiile sunt „inclusive“, adică permit participarea largă a cetățenilor la decizie și limitează concentrarea puterii, demonstrează D. Acemoglu și J. Robinson în volumul „De ce eșuează națiunile“. În țările cu instituții „extractive“, adică percepute ca inaccesibile sau dominate de elite restrânse, societatea intră într-un cerc vicios al neîncrederii și participării reduse și, în final, eșuează.

Din toate aceste considerente, o adevărată reformă administrativă nu ar trebui să fie doar reorganizare și eficientizare bugetară, ci un proces de aducere a deciziei aproape de cetățeni, realizabil, printre altele, prin descentralizare. Atunci când comunitățile locale au competențe reale și resurse suficiente, cetățenii devin implicați în chestiuni cu care se confruntă direct zi de zi: traficul, poluarea, serviciile publice.

Un exemplu recent arată cât de importantă poate fi apropierea deciziei de comunitate. Ordonanța de urgență a Guvernului prin care s-a acordat localităților puterea de a decide asupra prezenței sau nu a jocurilor de noroc pe teritoriul lor a mutat responsabilitatea de la nivel central la nivel local. Primarii au reacționat rapid, anunțând interzicerea jocurilor, reguli mai stricte, dezbateri. Soluțiile propuse au fost diferite, dar tocmai diversitatea lor arată faptul că deciziile cele mai bune sunt cele adaptate realităților și presiunilor sociale de la fața locului. Cazul arată cum descentralizarea poate transforma autoritățile locale în actori reali ai politicilor publice și poate crește responsabilitatea față de comunitate.

Din perspectivă creștină, apropierea deciziei de cetățean este și o formă de responsabilitate morală, pentru că un stat care răspunde cu adevărat nevoilor comunității reflectă cel mai bine principiul slujirii, atât de prezent în tradiția ortodoxă. Până la urmă, ce poate fi mai important pentru autoritate și instituțiile ei decât oamenii și binele comun?