Descoperire arheologică importantă la Roma
Arheologii au descoperit în piaţa din faţa bazilicii Sfântul Ioan din Lateran, în centrul Romei, o structură arhitecturală complexă, incluzând ziduri care ar fi protejat Patriarchio, o bazilică monumentală din timpul împăratului Constantin, secolul al IV-lea. „Este o descoperire extraordinar de importantă pentru oraşul Roma şi istoria sa medievală”, a transmis Ministerul Culturii din Italia, potrivit Reuters. Structura iniţială a clădirii, care urmează edictului privind toleranţa creştinilor în Imperiul Roman din anul 313, a fost extinsă în mai multe etape între secolele al IX-lea şi al XIII-lea şi a fost sediul papalităţii până în 1305, când papii s-au mutat temporar la Avignon, în Franţa, a mai precizat ministerul. Piața bazilicii Sfântul Ioan din Lateran este în reabilitare, iar pentru că Roma este un oraş cu o istorie de aproape 2.800 de ani, lucrările efectuate la infrastructură duc deseori la descoperiri arheologice. Cu prilejul altor excavări recente în apropiere de Vatican au fost scoase la suprafață urmele unei spălătorii antice numite „fullonica” şi a unei grădini cu verandă folosită de împăratul Caligula.