Despre filme

Teatrul a apărut în Grecia, în secolul 5 î.Hr., fiind inițial integrat ritualurilor religioase.

„Scena” era un cerc pe iarbă, „actorii” - care nu aveau nici o calificare specială - dansau în jurul altarului lui Dionisos, iar de pe dealul ori colina învecinată spectatorii puteau urmări „spectacolul”.

Ulterior, s-au construit celebrele amfiteatre, cu o acustică senzațio­nală și destinate exclusiv spectacolelor de teatru, cu tribune pentru spectatori („theatron”), scenă („ske­ne”), un spaţiu în faţa primului rând de spectatori, unde stătea corul, şi loja („logeion”) în care se mişcau actorii atunci când recitau sau aveau de susţinut monologuri. Pe lângă cor, spectacolele includeau și cântăreţi solo.

Abia după aceea au apărut textele special scrise pentru actori şi cor, precum şi primii dramaturgi, care au scris tragedii şi comedii, dintre care unele s-au păstrat și se joacă și în zilele noastre. Cei mai cunoscuţi autori de tragedii antice sunt Eschil, Sofocle şi Euripide, iar drept creator de comedii s-a impus Aristofan.

O soluție simpatică, atunci când acțiunea se complica prea mult, era „deus ex machina”: actorul întruchipând un zeu era adus pe scenă printr-o mașinărie (fie de sus, cu o macara, fie de jos, printr-o trapă, cu un lift rudimentar) și tranșa rapid conflictul!

Au trebuit să treacă aproape două milenii și jumătate până când să se inventeze un alt tip de repre­zentanție cu actori, scenariu și regie - cinematograful. Auguste și Louis Lumière au pus la punct primul aparat de filmat și de proiecție cinematografică („2 în 1”, cum ar spune azi o reclamă). La 17 decembrie 1903, ei au realizat și un sistem de film color, apoi proiecția filmului în relief. Culmea este însă că ei considerau cinematograful „o invenție fără viitor”! De atunci și până azi s-au turnat o jumătate de milion de filme și anual se vând aproape 6 miliarde de bilete în cinematografe - audiență la care se adaugă un număr greu calculabil de spectatori TV și online. Nu foarte încântați (e un eufemism) de calitatea filmelor și serialelor transmise de televiziuni, ca să nu mai vorbim despre întreruperile publicitare, când în mijlocul unei scene romantice afli brusc ce medicament e ideal pentru arsurile de stomac, mulți cinefili, printre care și subsemnatul, nu mai urmăresc seriale, filme de lungmetraj și documentare decât aproape exclusiv online, mai ales că există deja mai multe site-uri dedicate.

Pe acestea, producțiile cinematografice sunt împărțite pe categorii, ca să-ți fie mai ușor să găsești ce cauți, și trebuie să fii exagerat de pretențios ca să susții că n-ai găsit nimic care să-ți placă: nou adăugate, populare, originale, de acțiune, comedii, drame, documentare, fantasy, SF, filme pentru copii, desene animate, filme clasice, stand up, filme de familie, europene, românești, independente, music hall-uri, polițiste, de dragoste, premiate, scurtmetraje, sport, thriller, aventură, western-uri, biografice...

Toate aceste categorii se găsesc și la filme, și la seriale. O îndelungată experiență ne-a dus la concluzia că găsești mai ușor un serial de foarte bună calitate decât un film, dar asta contează doar din punctul de vedere al duratei de vizionare, mai ales că unele seriale creează o oarecare dependență... Însă nici asta nu contează prea mult, pentru că un alt mare avantaj al vizionării online este că te uiți când poți și cât poți.