Despre prescrierea raţională a medicamentelor

Fără îndoială, trăim într-o lume în care medicamentul este nelipsit din existenţa fiecăruia dintre noi. Omul modern nu vrea să suporte nici cea mai mică neplăcere, nu numai durerile. Firmele de medicamente au înţeles această trăsătură psihologică şi pun la dispoziţie medicamente împotriva stresului, insomniei, proastei dispoziţii, variaţiilor în plus sau în minus ale greutăţii corporale, căderii părului şi, evident, disfuncţiilor sexuale. Cel care prescrie un tratament trebuie să fie conştient de efectele benefice, dar şi de cele nocive ale medicamentelor, precum şi de modul în care starea clinică a pacientului poate modifica probabilitatea unui rezultat optim din punct de vedere terapeutic.

Venind în întâmpinarea dorinţei oamenilor de a trăi mult şi bine, firmele, prin campanii abil susţinute în mass-media, au acreditat ideea că pentru îndeplinirea acestor deziderate este nevoie să înghiţim preventiv diverse hapuri. Astfel, piaţa este inundată de produse farmaceutice sau, mai ales, suplimente nutritive, care sunt recomandate persoanelor sănătoase, pentru a evita probabile (sau improbabile) îmbolnăviri. Rafturile sunt pline de vitamine, minerale, aminoacizi, acizi graşi etc., etc. De fapt, dacă există o alimentaţie echilibrată, în care toate principiile alimentare sunt prezente, administrarea produselor de mai sus este perfect inutilă pentru individ, în timp ce este aducătoare de imense profituri pentru firme. Pe de altă parte, în materie de medicamente, există ceva similar cu ceea ce se întâmplă în vestimentaţie. Se ajunge cu timpul, prin repetabilitate, la plictiseala de a îmbrăca aceeaşi rochie şi la dorinţa de a o schimba cu alta. Tot aşa, şi în domeniul medicamentului apare uzura psihologică, ceea ce determină firmele să scoată pe piaţă mereu alte produse. În acest context, trebuie observat că, adeseori, produsele noi nu diferă prea mult de cele existente, dar ele oferă prilejul lansării într-o nouă "vestimentaţie" (formă, culoare sau ambalaj diferit). Nu întotdeauna firmele care scot un produs nou speră să obţină un profit mai mare, ci doar să nu le scadă profitul deja existent. Astfel, în secolul trecut au fost puse la punct mai mult de 2.000 de medicamente barbiturice, când de fapt era suficientă doar o duzină pentru acoperirea nevoilor reale ale indicaţiilor medicale. Uzura psihologică a medicamentelor rezultă din faptul că performanţele lor se deteriorează odată cu trecerea timpului. Dacă ne referim doar la ulcerul gastroduodenal, observăm că, în timp, s-a trecut de la banalul bicarbonat (util pentru calmarea momentană a arsurilor gastrice, dar dăunător pe termen lung) la derivaţii de beladonă, săruri de aluminiu, până la terapia modernă cu inhibitori ai pompei de protoni (omeprazol ş.a.), asociaţi cu antibiotice. Există însă şi situaţii în care un medicament revine în actualitate (vezi moda "retro"), deoarece i se descoperă noi calităţi. Două exemple sunt edificatoare în acest sens: - talidomida, un produs împotriva greţurilor, lansat pe la mijlocul secolului trecut, s-a dovedit a fi teratogen (provoca o malformaţie specifică la embrion - tetrafocomelia -, care consta în lipsa membrelor). Scandalul provocat de numeroasele cazuri ale acestor malformaţii a determinat retragerea sa de pe piaţă şi falimentul firmei producătoare. Câteva decenii mai târziu s-a observat că acest medicament are calitatea de a opri din dezvoltare leziunile leproşilor şi astfel a devenit un preparat foarte util în această afecţiune gravă; - după 70 de ani de utilizare s-a observat că bătrâna aspirină, agent antireumatic, poate fi utilă şi în prevenirea infarctului de miocard şi accidentelor vasculare cerebrale, fapt care a readus-o în atenţia corpului medical şi a firmelor farmaceutice, care au început să o producă în doze şi ambalaje specifice domeniului cardiovascular. În concluzie, se poate afirma că la rădăcina "exploziei medicamentoase" din epoca noastră stau, printre alţi factori, atât diversificarea indicaţiilor, cât şi fenomenul de uzură psihologică. În ajutorul pacientului O ramură mai puţin cunoscută a ştiinţei despre medicamente este farmacoepidemiologia. Ea a apărut ca urmare a necesităţii de a îmbunătăţi administrarea medicamentelor prin evaluarea unui raport beneficiu-risc la fiecare caz în parte. Astfel, multe investigaţii farmacoepidemiologice au căutat să evalueze frecvenţa efectelor secundare şi să identifice factorii de risc asociaţi cu aceştia. Factorii de risc pot fi unele caracteristici individuale (vârsta, rasa, sexul etc.) sau caracteristici ale medicamentelor (doza, calea de administrare ş.a.). Există numeroase date din literatura de specialitate, care arată că greşelile de prescriere (atât prin lipsă, cât şi prin exces) sunt extrem de costisitoare. Astfel, unii autori demonstrează că în 50% din cazuri antibioticele sunt folosite neadecvat (alegere incorectă a preparatului administrat sau administrare greşită), ceea ce a dus, printre altele, şi la creşterea rezistenţei microbiene faţă de acestea. Un alt studiu recent a arătat că aproape 60% dintre pacienţii spitalizaţi atât pentru afecţiuni medicale, cât şi pentru afecţiuni chirurgicale acuzau dureri deosebit de mari, deşi existau numeroase analgezice disponibile. Uneori, de vină, nu este numai medicul, ci şi pacientul, care cere imperativ să i se administreze un anume medicament doar pentru că a văzut o reclamă la televizor sau a aflat de la anturaj că ar fi un "medicament-minune". Descoperirea unor reacţii secundare importante la unele medicamente face ca organismele de supraveghere să prevină medicii prin scrisori speciale. Dacă, însă, preparatele pot ajunge la pacienţi direct din farmacii, atunci se realizează campanii de prevenire a populaţiei cu ajutorul presei, televiziunii şi radioului. În cazuri speciale se realizează campanii de influenţare a opiniei publice, cum au fost cele din unele ţări europene, care au dus la scăderea dramatică a folosirii dipironei (care poate determina o boală gravă a sângelui, numită agranulocitoză) şi a cloramfenicolului (care poate determina o anemie gravă). În SUA, avertismentele repetate în mass-media cu privire la riscul apariţiei unor complicaţii pulmonare, după administrarea de aspirină la copii, a dus la scăderea frecvenţei acestei complicaţii. Recent, s-au imaginat şi realizat tipuri noi de intervenţii pentru probleme specifice, cum ar fi tehnologia interactivă pe DVD, care îi ajută pe pacienţi să participe împreună cu medicii lor curanţi la evaluarea riscurilor şi a beneficiilor unei anume terapii, mai ales dacă aceasta pune probleme delicate în ceea ce priveşte atât efectele pozitive, cât şi cele negative (mai ales în terapia cancerului şi SIDA). Unele medicamente, cum sunt antiinflamatoriile nesteroidiene (aspirină, indometacin, ibuprofen, piroxicam), ridică, în continuare, multe probleme, chiar dacă sunt corect prescrise, pentru simplul fapt că sunt prescrise atât de des sau sunt accesibile fără nici o prescripţie. O altă problemă dificilă este dată de benzodiazepine (diazepam, nitrazepam), care sunt dificil de monitorizat din cauză că se metabolizează mai lent la unii pacienţi, realizând, la administrări repetate, concentraţii înalte, generatoare de efecte secundare. Lucrurile se complică când pacientul adună mai multe prescripţii de la diverse cabinete medicale, fără a informa medicii despre aceasta. Deşi, separat, medicamentele pot fi prescrise corect, luate împreună pot genera interacţiuni periculoase, uneori dramatice. Caracterizarea factorilor multipli şi complecşi ce contribuie la inducerea de reacţii secundare, aşa cum sunt cele arătate mai sus, va ajuta la promovarea de substanţe mai eficiente şi mai sigure.