Despre simțuri

Omul are cinci simțuri - așa învățăm încă de la grădiniță. Văz, auz, miros, gust, pipăit.

Simțurile sunt cele care ne construiesc, ne definesc și ne gestionează relația cu mediul.

Dacă unul dintre ele lipsește sau este plăpând, celelalte se „ascut” suplimentar. Un nevăzător aude mai bine decât un om care vede fără probleme.

Pe de altă parte, chiar la aceia dintre noi care nu au o problemă anume legată de unul sau mai multe dintre simțuri, ele descresc odată cu vârsta. Calitatea maximă a vederii, adică acuitatea vizuală optimă și puterea superioară de acomodare a cristalinului, se înregistrează când avem 20-30 de ani. Din fericire, experiența compensează descreșterea ulterioară: pe baza nenumăratelor informații acumulate în creier, nu mai avem nevoie să simțim totul perfect. Vezi dincolo de vitrină o prăjitură și știi ce miros și ce gust are.

Doar aparent mirosul și gustul sunt mai puțin importante decât văzul și auzul. În realitate, și ele te pot feri de pericole potențial mortale - de pildă, când sesizezi o scurgere de gaze - sau cel puțin disconfortabile - când îți dai seama într-o clipă că o mâncare e stricată.

Toate simțurile contează.

Dar oare sunt numai cinci?

Al șaselea simț este considerată, la nivel popular, intuiția sau abilitatea de a percepe lucruri dincolo de cele cinci simțuri clasice. La nivel științific, adevăratul al şaselea simț este propriocepția (sau simțul kinestezic): capacitatea creierului de a ști în fiecare moment poziția și mișcarea corpului în spațiu, fără a fi nevoie de percepții vizuale.

Cercetătorii, însă, iau în discuție cel puțin alte 14 simțuri: simțul termic (termocepția), simțul timpului (cronocepția/ceasul biologic), simțul spațiului, cele ale setei, respectiv foamei, simțul mâncărimii (!), cel al presiunii (diferit de cel tactil), simțul orientării în spațiu (separat de propriocepție), simțul durerii (nocicepția), cel al preaplinului digestiv (pe care, vai!, îl cam trecem cu vederea), simțul nevoii de oxigen, cel al echilibrului (echilibriocepția), simțul oboselii etc., plus percepțiile extrasenzoriale: abilități Psi, telepatia, clarviziunea, precogniția.

Desigur, suntem tentați să zâmbim. Dar cel puțin unele dintre ele sunt foarte serioase și foarte importante. Proasta funcționare a echilibriocepției, de pildă, este sursa răului de mișcare care afectează nenumărați oameni, care au mari probleme să se urce în mașină, vapor, avion sau... călușei.

Nu în ultimul rând, avem simțul divinității, abordat atât de teologie, cât și de științele moderne: neuroștiința, psihologia și antropologia.

Oamenii de știință au identificat predispoziții biologice și cognitive ale creierului uman: cercetările arată că anumite zone ale creierului sunt intens activate în timpul meditației, rugăciunii, respectiv stărilor de extaz mistic. Unii cercetători au sugerat chiar existența unei predispoziții genetice pentru spiritualitate, corelată cu transportul anumitor neurotransmiță­tori, precum dopamina și serotonina. Acest mod de funcționare al creierului facilitează cre­dința într-o forță superioară, care a ajutat comunitățile umane să colaboreze, să supra­vie­țuiască și să gestioneze frica de necunoscut sau de moarte.

Și mai e, desigur, greu de definit, dar ușor de recunoscut, oarecum timid, însă atât de necesar, bunul simț...