Un ziditor de Catedrală și suflete, un om al bucuriei

Este dificil să scrii în termeni sobri, nefremătători, despre un „om al bucuriei”, așa cum spunea marele părinte duhovnicesc Teofil Părăian că ar trebui să fie un adevărat creștin. Și așa cum este, neîndoios, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Pentru mine, a-l evoca smerit reprezintă o adevărată încercare, ținând cont de admirația și afecțiunea pe care le nutresc pentru acest hărăzit păstor de oameni.

L-am cunoscut personal pe actualul Patriarh în anul 1998, pe când era vrednic Mitropolit al Moldovei și Bucovinei și când tocmai se reluaseră discuțiile privind amplasamentul pentru clădirea Catedralei Mântuirii Neamului. Atunci, după o serie de cercetări în documentele de arhivă, dar și după consultarea unor personalități din lumea tehnică, Ministerul Lucrărilor Publice, pe care îl coordonam, a propus amplasarea Catedralei în Piața Unirii. Alegerea locului se dovedise, de-a lungul a mai bine de un secol, o decizie complicată. Dacă asupra necesității unui asemenea lăcaș de cult dedicat „Izbăvirii poporului din situaţii dificile” exista un larg consens, locul unde să fie ridicat suscita aprige dispute. În cele din urmă, în ziua de vineri, 5 februarie 1999, după ce guvernul a emis hotărârea necesară, Patriarhul Teoctist a sfințit locul pe care-l vizitasem anterior împreună, la Piața Unirii, și a așezat o Sfântă Cruce ca piatră de temelie a viitoarei Catedrale. Au fost de față membri ai Sfântului Sinod, președintele Emil Constantinescu, primul-ministru Radu Vasile și alți reprezentanți ai instituțiilor de stat și ai vieții culturale și publice românești. Câteva luni mai târziu, locul care fusese dorit și sfințit și de Patriarhul Miron Cristea, în 1929, a primit și binecuvântarea Papei Ioan Paul al II-lea, cu prilejul vizitei din România, între 7-9 mai 1999.

Din păcate, din motive politicianiste, amplasamentul a fost schimbat, la sfârșitul lui 2001. S-a optat în final pentru vechiul Deal al Arsenalului, unde existase un puternic centru spiritual, alcătuit din cinci biserici și mănăstiri demolate ori mutate din ordinul dictatorului Nicolae Ceaușescu.

La numai două luni de la întronizare, în ziua de joi, 29 noiembrie 2007, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în prezența membrilor Sfântului Sinod, a demnitarilor vieții publice românești și a aproape 1.000 de preoți, a sfințit locul destinat construirii Catedralei Patriarhale din Dealul Arsenalului. Învecinarea Catedralei cu Palatul Parlamentului a fost salutată de către Preafericitul Părinte, care s-a referit la cei doi „piloni ai identității noastre naționale”.

Iar ulterior, sub oblăduirea sa, au fost organizate trei simpozioane tematic-consultative, în vederea stabilirii temei de proiectare pentru realizarea ansamblului arhitectural.

Am avut onoarea să particip la aceste reuniuni, alături de specialiști - arhitecți și ingineri - cu experiență în domeniul construirii unor catedrale și biserici de mari dimensiuni în mediul urban. Și am avut din nou ocazia de a-l vedea pe Patriarhul Daniel în ipostaza sa de ziditor de biserici și suflete. Căci, dăruindu-și priceperea, osteneala și iubirea pentru această împreună-lucrare, Preafericitul Părinte a sădit în inimile tuturor credincioșilor încrederea în temeinicia și măreția unui proiect îndelung așteptat al neamului.

Lucrările de organizare a șantierului și executare a pereților mulați ai Catedralei au început la sfârșitul lui 2010, iar în august 2011 erau deja realizați în mare măsură. Ulterior, va începe execuția infrastructurii, care se va finaliza în mai 2013. În primăvara lui 2019 au fost demarate și lucrările de tencuieli interioare, iar din 2020, cele exterioare. La 25 noiembrie 2018, pentru marcarea centenarului Marii Uniri, a fost oficiată o slujbă arhierească în Altarul Catedralei. După doar câteva luni, la 31 mai 2019, Papa Francisc vizita impresionantul lăcaș. Hotărârea cu care Părintele Patriarh Daniel a reușit să dea imboldurile necesare ori de câte ori lucrurile s-au împotmolit în privința Catedralei - fie din pricina fondurilor, fie din alte motive administrative - au arătat cât adevăr stă în ­des­­crierea filocalică făcută de Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Cel ce pune temeliile lucrării poruncilor şi ridică zidurile virtuţilor înalte”.

De altfel, însuși Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române vorbea, cu înțelepciune, despre importanța cuvântului construit în simbol și despre bucuria de a ctitori, lăsând în urmă rod și multă lumină: „În Biserica Ortodoxă, pomenirea ctitorilor se face rostind: «Fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori». Ei sunt fericiţi şi pomeniţi pururea şi când nu mai are cine să-i pomenească dintre rudele lor. Cât timp dăinuieşte o biserică, ctitorii sunt pururea pomeniţi în slujbele noastre şi în cer, pentru că cine a făcut ceva pentru Dumnezeu, Dumnezeu nu-l uită niciodată. Un ctitor împrumută mâinile sale lui Dumnezeu ca să zidească biserică Preasfintei Treimi spre mântuirea credincioşilor. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să simţim totdeauna bucuria lucrului bine făcut şi bucuria lucrărilor sfinte, solemne, care dăinuiesc şi după ce noi trecem la viaţa veşnică. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”.

La împlinirea a 19 ani de slujire arhierească, adresez bunului și Preafericitului Părinte Patriarh, cu aleasă prețuire, un gând de rugăciune, dimpreună cu urarea ca Bunul Dumnezeu să îi dăruiască ani mulți, cu sănătate, lumină în cuget și putere întru lucrarea cea bineplăcută Lui. Și fie-i împlinită bucuria duhovnicească ce își găsește un minunat răsunet în cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Bucurați-vă pururea întru Domnul! Și iarăși zic: Bucurați-vă!” (Filipeni 4, 4).