Diavolul cel necrezut

Cum am putea să ne îndoim de existenţa diavolului, de vreme ce ştim din Evanghelie că Domnul Însuşi le-a poruncit demonilor să intre în turma de porci? Şi totuşi, multă lume, unii chiar pe posturile de televiziune, atunci când încerci să explici că răul este real şi evident în persoana diavolului, neagă cu o nonşalanţă dezarmantă. Răspunsul lor la întrebare este următorul: „Asta este doar o alegorie”. Atunci şi porcii sunt doar o alegorie şi nici ei nu există.
La stareţul Ambrozie de la Optina venise un bărbat care nu credea în existenţa celui rău. Părintele i-a povestit următoarele: „Un tânăr a sosit într-un sat, în ospeţie la nişte cunoscuţi de-ai săi, şi şi-a ales singur camera de înnoptat. I s-a zis: <Nu vă culcaţi aici, odaia asta este bântuită!> El n-a crezut şi nu făcea decât să-şi bată joc de preîntâmpinarea aceasta. S-a culcat, însă noaptea a simţit dintr-odată cum cineva îi suflă în părul capului. Şi-a acoperit capul cu plapuma, însă cel care îl trezise a trecut la picioarele lui şi s-a aşezat pe pat. Oaspetele s-a speriat şi a rupt-o la fugă de acolo, încredinţându-se din propria experienţă de existenţa puterii întunecate. Dar chiar şi după această istorisire a stareţului bărbatul nu s-a arătat mulţumit: <Părinte, a spus el, să mă iertaţi, dar eu nu înţeleg nici acum ce ar putea să fie un diavol.> Stareţul a observat lipsa de înţelepciune a omului şi i-a răspuns mucalit: „Nici matematica nu o înţeleg toţi şi totuşi ea există.” (Augustin Păunoiu)