Dicţionar medical

- Rezonanţă Magnetică Nucleară (RMN): rezonanţa magnetică nucleară (RMN) sau imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM) este o tehnică neinvazivă, ce permite scanarea corpului uman prin introducerea sa în interiorul unui magnet. Tehnica IRM este o metodă imagistică ce nu foloseşte radiaţia X, ci foloseşte proprietăţile protonilor de hidrogen din corpul omenesc, care este format în proporţie de peste 90% din apă. Rezonanţa reprezintă schimbul de energie între două sisteme ce oscilează cu aceeaşi frecvenţă. Undele utilizate sunt unde de radiofrecvenţă (RF cu intensitate cuprinsă între 1 şi 100 MHz);

- rezorbţie sau resorbţie dentară: dispariţia treptată, fiziologică sau patologică, a coroanei şi/sau a rădăcinii unui dinte. Resorbţia coroanei unui dinte este realizată de carie, atingerea evolutivă a smalţului şi a dentinei. Atunci când afectează rădăcina unui dinte de lapte, resorbţia este un fenomen fiziologic care duce la dispariţia acesteia şi înlocuirea cu un dinte definitiv. Atunci când atinge rădăcina unui dinte definitiv, este un fenomen patologic consecutiv unui şoc violent sau unei carii netratate. Diagnosticul se face pe baza radiografiei, care arată lacunele ce dezvăluie zonele în care rădăcina dintelui se resoarbe. Când aceste lacune se întind din aproape în aproape, este necesar, în general, ca dintele să fie scos. La un stadiu mai puţin avansat, încă se mai poate opri procesul de resorbţie, devitalizând dintele şi apoi introducând în canalele radiculare hidroxid de calciu, pe o durată de 6 luni până la un an. În continuare, după scoaterea acestei substanţe, se obturează definitiv dintele; - Rhesus (Sistem): sistem de grupuri sangvine compus din diferite antigene. Sistemul Rhesus este, împreună cu sistemul ABO, principalul sistem al grupurilor sangvine. Antigenele aparţinând sistemului Rhesus, denumite uneori în mod greşit „factori Rhesus“, sunt numeroase, dar, în practică, doar 5 dintre ele sunt realmente importante (susceptibile să antreneze formarea de anticorpi atunci când sunt transfuzate unui subiect care nu posedă antigenul în cauză): antigenele D, C, c, E şi e. Persoanele care posedă antigenul D se numesc Rhesus pozitivi, cei care nu-l posedă sunt numiţi Rhesus negativi. Anumite persoane prezintă o formă atenuată a antigenului D, numită D slab. În plus, globulele roşii sunt purtătoare ale antigenelor C, E, c şi e, asociate în mod diferit după legi stabilite: orice globul roşu care nu este purtător al antigenului C este inevitabil purtător al antigenului c şi reciproc. La fel se întâmplă şi cu antigenele E şi e. În schimb, nu există un antigen d: un individ care nu este purtător al antigenului D nu poartă nimic în loc.