Dicţionar medical

- otoacustic: care se referă la sunetele recepţionate de ureche;

- otoplastie: intervenţie chirurgicală constând în corectarea unei înfăţişări inestetice sau a unei malformaţii a pavilionului urechii. Corecţiile minore, îndeosebi cele ale urechilor depărtate de cap, necesită doar o spitalizare de aproximativ 48 de ore, apoi purtatul unui pansament compresiv timp de câteva ore după intervenţie. Urmările operatorii sunt puţin dureroase, cicatrizarea intervenind în 15 zile. Rezultatele sunt, în general, foarte bune; - otoree: scurgere de lichid provenind din ureche. Cauza este adesea o inflamaţie, de origine, în principal, infecţioasă, a conductului auditiv extern sau a urechii medii (otita). Poate fi vorba, de asemenea, de o scurgere de lichid cefalorahidian (lichid care se găseşte în meninge), după un traumatism cranian. Această scurgere este atunci limpede, ca apa de izvor. O otoree necesită o consultaţie rapidă sau o spitalizare în caz de traumatism; - otorinolaringologie: studiul afecţiunilor urechii, a nasului şi a laringelui; - otoscop: instrument pentru examinarea canalului auditiv şi a timpanului; - otospongioză: boală ereditară a urechii medii, cu evoluţie progresivă, antrenând o surditate. Otospongioza survine după pubertate, de cele mai multe ori la femei. Este o afecţiune care antrenează un blocaj al mişcării scăriţei, oscior al urechii medii. Tratamentul otospongiozei este stapedectomia (ablaţia chirurgicală a scăriţei), urmată de o înlocuire a scăriţei printr-o proteză în formă de piston. Intervenţia, care are un foarte bun procent de reuşită (90% dintre cazuri), antrenează recuperarea definitivă a unei bune părţi a acuităţii auditive. Această intervenţie comportă un risc de degradare a urechii interne care poate antrena o surditate; - otrăvire: totalitate a tulburărilor provocate de introducerea, voluntară sau nu, în organism a uneia sau a mai multor subtanţe toxice (otrăvuri); - oxaloză: acumulare în diferite ţesuturi ale organismului, cu precădere în rinichi, de cristale de malat de calciu, legată de o producţie excesivă de acid oxalic. Oxaloxa este o boală ereditară. Boala, care se manifestă, în general, din fragedă copilărie, se traduce prin colici nefretice şi, mai ales, printr-o insuficienţă renală cronică. Atunci când insuficienţa renală este într-un stadiu foarte avansat, o epurare a sângelui prin hemodializă devine indispensabilă. Sinonim: hiperoxalurie congenitală; - oxigenoterapie: tratament prin îmbogăţirea în oxigen a aerului inspirat. Oxigenoterapia constituie unul dintre tratamentele hipoxiei (oxigenarea insuficientă a ţesuturilor) cauzată de o insuficienţă respiratorie. Este utilizată atât în mod temporar, în afecţiunile acute (infecţie, edem), cât şi, în mod îndelungat şi zilnic, în afecţiunile cronice (bronşită cronică evoluată, de exemplu). În anumite insuficienţe respiratorii cronice, tratamentul, efectuat la domiciliu, este cvasicontinuu. Tratamentul ameliorează imediat starea şi calitatea vieţii subiectului şi, pe termen lung, evoluţia bolii; - oxiuri: vierme parazit care trăieşte în intestinul oamenilor (mai ales al copiilor) şi al unor animale, depunându-şi ouăle în jurul orificiului anal; - oxiurioză: boală parazitară provocată de infestarea colonului cu un vierme, Enterohius vermicularis, denumit în mod obişnuit oxiur. Oxiuroza este o parazitoză răspândită, care afectează copiii de vârstă şcolară, bătrânii şi persoanele plasate în spitale psihiatrice sau în altele cu internare de durată. Această boală, adesea familială, este parazitoza infantilă, cea mai frecventă în ţările temperate; - ozonoterapie: tratament medical cu un amestec de oxigen şi ozon.