Dicţionar teologic

Perihoreză ( - perihoreo = a se mişca încoace şi încolo, unul spre altul) întrepătrundere, împreună-conţinere, unire în distincţie - termen folosit în teologia Sfintei Treimi în hristologie de către teologia ortodoxă.

Sf. Ioan Damaschinul (Â749) în Dogmatica sa afirmă că: Hristos are două firi: dumnezeiască şi omenească; ele se unesc fără să se amestece, sunt separate fără să se despartă. Firea dumnezeiască şi cea omenească se unesc în Persoana Cuvântului prin întrepătrundere - perihoreză -, care exprimă şi dualitatea firilor şi unitatea Persoanei, cu păstrarea neştirbită a caracterelor fiecărei firi. De asemenea cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt se întrepătrund reciproc, având o fire unică, dar fiind distinct ca ipostas. „În Sfânta Treime este unică mişcarea celor trei ipostasuri... aflătoare unul într-altul... nedepărtate şi nedespărţite între ele, având o mişcare unul într-altul (perihoreză), neconfundate între ele, în aşa fel că nu se amestecă şi nu se contopesc... Căci Fiul este în Tatăl şi în Duhul şi Duhul în Tatăl şi în Fiul şi Tatăl în Fiul şi în Duhul, neproducându-se nici o contopire, amestecare şi confundare. Şi mişcarea lor este una şi aceeaşi, căci au dogmatizat o singură pornire şi o unică mişcare a celor trei ipostasuri“. (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)