Dicţionar teologic

- anahoret ( - anahoritis = care caută singurătatea, singuratic)

- călugăr eremit, sihastru, retras într-un schit singuratic, izolat de viaţa de obşte a mănăstirii. Anahoreţii se retrag din viaţa de chinovie, comunitate monastică şi aleg viaţa idioritmică (în ritm propriu) în care ritmul lor de viaţă este guvernat exclusiv de rugăciune şi de nevoinţă personală. Anahoretul trebuie însă să păstreze legătura cu stareţul sau cu duhovnicul său pentru a se feri de iluziile demonice şi de asaltările mândriei. De asemenea, la intervale regulate, după o perioadă de liniştire şi de nevoinţă, anahoretul trebuie să se spovedească şi să se împărtăşească cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos. (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)