Din „cuvintele” Episcopului Gurie

Au trecut cinci ani de când Episcopul Gurie s-a mutat la viața veșnică, dar la Deva prezența sa este vie. Pacea și blândețea și starea de bucurie cerească radiantă pe care o purta în suflet cel dintâi arhipăstor al Devei și Hunedoarei au rămas neșterse în amintirea celor care l-au cunoscut. Mormântul său din Catedrala Episcopală din Deva a devenit un loc de reculegere, meditație, rugăciune și inspirație. Sunt oameni, preoți sau credincioși care, văzându-l o singură dată, au rămas marcați pentru veșnicie de prezența sa duhovnicească transformatoare. Privirea lui blândă care învăluia cu dragoste și bunătate divină persoana interlocutorului și rugăciunea sa vie aduceau îmbărbătare, spor de credință și nădejde. Cuvintele lui erau la fel de vii, mergeau la inimă. Și astăzi, citindu-le, luminează sufletul și întăresc dragostea de Dumnezeu.

În fiecare an, la 21 octombrie, ziua Sfinților mărturisitori ardeleni, îl pomenim cu rugăciune și ne amintim cu drag de faptele și cuvintele Episcopului Gurie. Am ales spre amintire 10 cuvinte, dintr-o serie de 60 pe care le-am adunat tematic într-o carte.

 Arhieria și misiunea

„Învățător și sfințitor prin excelență, arhiereul constituie inima misiunii creștine. Drapelul este purtat de arhiereu, urmat de preoții, călugării și laicii atașați Bisericii. Cu toții - cler și popor - suntem chemați să mărturisim, să trăim mai ales taina îndumnezeirii omului, taină altoită în Schimbarea la Față a lui Hristos pe Muntele Taborului. Lumina taborică arată destinația finală a omului și a creației: transfigurarea, îndumnezeirea. Acesta ne este scopul, aceasta este ținta ultimă: cu Hristos, în Hristos, prin Duhul Sfânt, într-o închinare veșnică în fața Tatălui ceresc. Acesta este semnalul pe care arhiereul este chemat să-l transmită preoților și credincioșilor. Prin cuvânt, faptă, rugăciune, arhiereii, preoții, credincioșii, pe scurt misionarii Bisericii sunt chemați să mărturisească lumii începutului de mileniu III creștin că începutul istoriei, durerea ei și sfârșitul ei au sens numai în Hristos. El este și Alfa și, Omega.”

Ascultarea de Hristos

„Mare este puterea ascultării de Hristos. Simon Petru, un pescar care-și cunoștea bine meseria, nu mai avea nici o speranță pentru un pescuit rodnic în ziua respectivă. El pescuise toată noaptea fără să prindă nimic. «Bancurile» de pești au preferat, mânate probabil de curenți potrivnici, să nu se apropie de țărm. Dacă noaptea a fost falimentară, la fel se anunța ziua. «Mână mai la adânc și lăsați mrejele în jos ca să pescuiți!» (Lc 5, 4) - i-a zis Hristos. De aceea, îm­potriva a tot ceea ce știa din experiența de pescar, Petru a răspuns: «Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele» (Lc 5, 5). Simon a făcut gestul ascultării. Întotdeauna ascultarea se face doar mergând împotriva normelor rațiunii proprii. Și astfel a avut câștig de cauză.”

Ascultarea în Biserică

„Doar ascultarea garantează conjugarea proporțională a tuturor eforturilor spre realizarea adevăratelor priorități, spre binele Bisericii și al țării.”

Bunătatea

„Bunătatea este rezultatul unei inimi convertite, este efectul primordial al întâlnirii cuiva cu Dumnezeu. Cel care cunoaște pe Dumnezeu devine bun, îngăduitor și cuceritor, prin calm și bunătate.”

Blândețea

„Blândețea este starea omului cucerit de bunătatea lui Dumnezeu, este starea celui convins că suprema forță din lume este iubirea, că pe pământ nu suntem în competiție unii cu alții, ci împreună călători spre un ideal nobil pe care-l putem atinge doar prin bunătate.”

Bucuria

„Avem noi bucuria de a trăi? Savurăm noi fiecare clipă a vieții? Știm și noi, precum Ana Frank, care a murit la doar 16 ani, să spunem: «Eu nu mă uit la câtă mizerie este în lume, ci la câtă frumusețe rămâne!» Știm selecta frumosul? Știm ignora urâtul? Știm să ne bucurăm? Sau dimpotrivă, suntem victimele tris­teții, ale pesimismului, ale neplăcerii de a trăi: plictisiți, împo­vărați, candidați la depresie.”

Credința

„Credința este convingerea fermă că există o Ființă net superioară nouă care are frâiele universului întreg în mâini și pe care nu o putem egala; este smerenia de accepta în viața noastră pe Cineva infinit mai mare; este abilitatea inteligentă de a recu­noaște că nu suntem noi înșine dumnezei; iar credința este singurul instrument prin care câștigăm accesul la o Putere superioară!”

Crucea, izvorul Învierii

„Nici un suspin, nici o lacrimă, nici o durere din viața aceasta nu sunt consecințe ale unei existențe oarbe, ori ale unei lumi supuse unui destin întâmplător! În toate Dumnezeu ne arată sensul mântuitor al Crucii. În orișice durere Dumnezeu ne dăruiește un prilej al Învierii!”

Dragostea

„Doar dragostea, care L-a făcut pe Dumnezeu să Se nască şi să crească pe pământ, în lumea noastră, poate genera dragostea care să ţină veşnic casa soţilor şi care să aducă naşterea de copii. Dragostea ne poate ajuta să percepem corect, pozitiv realitatea. Dacă vedem realitatea înconjurătoare cu ochii «îndrăgostitului», lumea este fermecătoare, iar viaţa, cu adevărat vrednică de a fi trăită.”

Dragostea și frăția în Hristos

„Preocuparea de căpetenie a unui ierarh în misiunea sa este constituită de realizarea şi întărirea legăturii spirituale cu preoţii şi, prin ei, cu toţi creştinii. Parohia este locul unde Hristos este împărtăşit credincioşilor; aici se alcătuieşte pentru toţi loc de comuniune şi căldură sufletească.”

Iubirea, cale a mântuirii

„Există oameni care toată viața lor se ostenesc să afle ce se găsește pe soare, sau pe lună, sau aiurea, dar aceasta nu e de nici un folos pentru suflet. Dimpotrivă, trebuie să ne străduim să aflăm ce există înăuntrul inimii omului. Deci, trebuie să ne cunoaștem pe noi înșine, încăperile ascunse din subsolul ființei noastre. Iată calea cea mai scurtă și mai ușoară de a ajunge la mântuire: Fii ascultător, înfrânat, nu judeca pe nimeni, păzește mintea și inima ta de gânduri rele, crede că toți oamenii sunt buni și Dumnezeu îi iubește. Pentru această smerenie, harul lui Dumnezeu se va sălășlui întru tine. Aceasta este «rețeta mântuirii» pe care ne-o oferă Sfântul Siluan. Pretinde să fii ascultător, pentru că aceasta este condiția pentru a impune în jur un climat de armonie, pentru că încetezi să impui altora voința ta. Omul neduhovnicesc are ten­dința să se comporte ca un monarh despotic, care vrea ca toți să asculte de el și să i se supună. Ascultând la rândul tău, îți pui frâu pornirilor expansioniste. Spune apoi să fii înfrânat, pentru că omul știe că fără înfrânare devine sclav trupului. Sub comanda unui trup devenit rege tiranic, sufletul debilizează și moare. Trupul ne poate deveni un mormânt al sufletului. Înfrânarea este o condiție esențială a vieții duhov­nicești, iar a nu judeca ne ferește inima de gânduri rele. Să fii iubitor, să crezi că Dumnezeu este iubire și dorește de la noi doar iubire. Singura fericire a omului pe pământ este să primească și să dăruiască ­iubire!”

Iubirea jertfelnică

„Mântuitorul Iisus Hristos ne-a proclamat adevărul că iubirea se exprimă prin jertfelnicie, prin dăruire de sine, prin renun­țare la sine, printr-o recon­struc­ție a ființei noastre «pigmentată» perpetuu de renun­țarea la ceea ce hrănește egoul, această ex­cres­cență patologică a ființei noastre, gonflare întru neant, numită sugestiv de către teologi starea întreit decăzută a omului care s-a lepădat de Dumnezeu, a omului devenit egoist, egocentric și egolatru. Deplina iubire a lui Dumnezeu față de oameni s-a revelat pe Cruce: Fiul lui Dumnezeu a luat asupra Lui toate păcatele omenirii. Deci, maxima apropiere dintre Dumnezeu și oameni nu s-a realizat neapărat prin Întrupare (când Hristos și-a impropriat natura omenească), ci prin Crucificare, când Dumnezeu moare pentru a nu omorî, când Se jertfește pentru a nu jertfi. Prin moarte, înviere și înălțare un Om (Hristos) a urcat în Sfânta Treime și rămâne acolo pentru eternitate, ca maximă înnobilare și credibilizare a ființei umane, făcută de Dumnezeu din iubire și prin iubire. Dumnezeu S-a demonstrat consecvent în iubirea Sa, de la crearea lumii până la sfârșitul și recuperarea ei. Un mare adevăr al acestei iubiri îl proclamă eroii care s-au jertfit: Iubirea este singura forță care ne poate convinge să ne asumăm o suferință! Întreaga dinamică a despătimirii ființei umane este una bine vertebrată și permanent oxigenată de o iubire dublată constant de asumarea suferinței după modelul hristisc. A iubi este sinonim cu a intra într-o altă lume, a păși într-un alt plan existențial, a atinge un alt plan al realității, a te călăuzi de alte paradigme, specifice unei lumi superioare, necăzute, lumea de dincolo, deja restaurată de Hristos.”

Urmând tuturor eroilor care s-au jertfit din dragoste de frate, să spunem cu poetul Pavel Lică:

„Din dragoste de frate te-ai jertfi,

S-ajungi lumină-n candelă o zi;

Îţi poţi jertfi din viaţa ta un ceas

Ca fratelui să-l dai pentru-a trăi;

Iubind, te poţi lăsa crucificat,

Pământul părintesc spre a-l uni;

Când Cerul în lumină ­te-a-mbrăcat,

Lumină poţi uşor a răspândi;

Cu dragostea de fratele rănit

Nici graniţă-ntre inimi nu va fi!”