Din nou despre educație

Un articol de: Nicușor Deciu - 02 Octombrie 2015

Tema educației în societatea noastră este una dintre cele mai importante, vitale, aș zice, și de aceea pasibilă de pasiuni, răstălmăciri și dispute. Cu toate acestea, deseori ni se dă impresia, analizând programele școlare, că acei responsabili din minister nu cunosc nici măcar cele mai elementare principii ale pedagogiei și educației specifice școlirii copiilor, dintotdeauna valabile. „Ei, cum e posibil, nu se poate!“, ar zice cineva. Ba chiar așa! Nu ai nevoie de doctorate, ci doar de puțină luciditate ca să vezi că de ani buni în școala românească se iau măsuri vădit ne‑pedagogice. Se observă, în primul rând la alcătuitorii programelor, ignorarea realității concrete din școli, a posibilităților reale ale clasei de elevi, iar de aici decurge neeșalonarea informației pe grade de dificultate; apoi masificarea inutilă a informației, de unde suprasolicitarea vizibilă a elevilor; la acestea se adaugă multitudinea manualelor alternative, lipsa de viziune pedagogică și logică a alcătuirii grafice și informaționale a unui manual, aspecte care contribuie la împrăștierea teribilă a minții copilului; iar cea mai gravă problemă mi se pare a fi limbajul manualelor de orice tip, care excelează printr‑un grad înalt de abstractizare, lipsă de claritate până la ambiguitate, precum și găunoșenie semantică. Așadar, spre formare sau spre prostire se tinde?

În acest context, a devenit aproape simptomatică în ultimii ani acțiunea furibundă a unor așa‑zis umaniști care pledează sus și tare pentru educația sexuală în școala românească, întrucât, vezi Doamne, aceasta ar rezolva problema nașterilor nedorite la minore. Domnilor, sunteți serioși sau glumiți? Sau credeți că omenirea s‑a născut azi dimineață și se pot bate câmpii fără rușine asupra eticii procreației? Nu, domnilor! Omenirea are o istorie veche și bogată din care avem multe de învățat, ba, dacă suntem sinceri, putem învăța chiar și din însăși firea omului, pe care voiți s‑o siluiți.

Și pentru că veni vorba de fire și de această așa‑zisă educație sexuală, trebuie subliniat că firea nu se educă!  Este un nonsens, deoarece firea prin ea însăși este cea care transmite la vremea potrivită lucrurile ce țin de ea, inclusiv procreația, așa cum și Sfântul Grigorie al Nyssei consemnează: „Firea este îmboldită prin ea însăși spre această înclinație a unirii” (Despre feciorie 7, 1). Dar poate nu știți că educația reprezintă, potrivit etimologiei grecești a termenului, „inițierea copilului în ciclul cunoștințelor și al aptitudinilor care contribuie la formarea personalității și a ethosului său”. Așadar, educația nu a avut și nici nu are drept obiect al ei procesele firești - căci nu a văzut nimeni până acum în istorie ca oamenii să fie învățați să mănânce, să bea, să respire, să procreeze etc. -, ci vizează anumite cunoștințe care se descoperă prin studiu și cercetare și contribuie la dezvoltarea orizontului cunoașterii și la șlefuirea morală a fiecărui individ în parte, pentru buna sa propășire și folosul cetății.

Dimpotrivă, așa‑zisa educație sexuală este în fapt un îndemn mascat spre practica dezordonată a actelor sexuale, pe care creștinismul o oprește ca pe un păcat. Nu lipsa educației sexuale e pricina sarcinilor nedorite, ci industria pornografică, de care sunt infestate internetul, televiziunile și publicațiile de scandal; pe acestea scoateți‑le în afara legii dacă vă doare cu adevărat de soarta nefericitelor minore cu sarcini nedorite și a tinerilor care‑și distrug sufletul prin consumul de pornografie. Altfel, e ca și cum ați pune paie pe foc, pe focul instinctelor și așa greu de gestionat al tinerei generații de azi.

Dar oare nu se întreabă nimeni dintre acești diriguitori de ce în toate epocile anterioare nu a existat o astfel de „educație”? Simplu. Întrucât s‑a știut că promovarea acestor lucruri înseamnă de fapt o incitare directă la desfrâu. Pentru că societatea avea măcar un dram de conștiință creștină și ținea îndemnul Apostolului: „Fugiți de desfrânare” (1 Cor. 6, 18). De aceea, promovarea educației sexuale în școală nu poate aduce nici o profilaxie, ci o smintire, o întinare a copiilor și o generalizare a păcatului, cu girul statului. De aceea, în final ne facem datoria să amintim cuvintele Mântuitorului: „Iar cine va sminti pe unul dintr‑aceștia mici care cred în Mine, mai bine i‑ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării” (Mat. 18, 6). Și să fim cu luare aminte, că venirea Lui va fi când nici nu gândim!