Drama-Grecia. Crâmpeie dintr-un jurnal incomplet

Din punct de vedere lingvistic, numele oraşului şi implicit cel al Mitropoliei de mai târziu provine din etimonul paleo grec ydrama, care înseamnă adăpătoare, căuş de apă ori umejune.

După 1453, odată cu intrarea întregului Imperiu Bizantin sub ocupaţie otomană, Drama suferă alături de celelalte mari oraşe ale Macedoniei în perioada celor 500 de ani ai turcocraţiei. În Evul Mediu, situaţia eclesiastică a acestor ţinuturi sud-balcanice a fost una deosebit de dificilă, cu toate că musulmanii au convieţuit în general paşnic cu populaţia locală creştin-ortodoxă. Mitropolia de Drama apare între anii 1663 şi 1882 datorită condiţiilor economice foarte precare, dar şi a presiunilor făcute de autorităţile turce din Tesalonic, unită într-o singură mitropolie şi titulatură cu alte oraşe vecine, cândva mari centre de cultură ortodoxă şi evanghelizare apostolică: Mitropolia de Filippi, Drama, Zihnon şi Nevrokopiu. Eliberarea ţinuturilor din câmpia Dramei şi a oraşului Drama se produce târziu, mult după eliberarea Greciei continentale şi a Peloponezului, chiar mai târziu decât capitala Macedoniei, Tesalonicul, anume la 1 iulie 1913, în ziua Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian. Şi în timpul Revoluţiei de eliberare de la 1821, ca şi pe durata Războaielor balcanice ruso-turce de la sfârşitul secolului al XIX-lea centrul tuturor rezistenţelor, atât spirituale, cât şi materiale, a fost Mănăstirea Maicii Domnului Eikosifinissa de pe Muntele Pangheos, o străveche vatră de cultură şi slujire ortodoxă în care se slujeşte neîntrerupt din sec. al V-lea, la fel ca şi în cazul Mănăstirii Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai. În prezent, Mitropolia cunoaşte o dezvoltare spirituală accentuată datorată grijii şi activităţii Mitropolitului Dionisie K. Kyratsou, trecut la Domnul în 2005, precum şi a actualului Mitropolit al Dramei, Pavlos, păstrător al vechilor tradiţii de cultură şi credinţă ale Pontului Asiei Mici. Actualul Mitropolit de Drama este, de altfel, şi singurul ierarh de origine pontică din Sinodul Greciei. Vizita noastră la Drama a fost întâmpinată cu multă bucurie de Mitropolitul locului, Pavlos, care i-a avut oaspeţi atunci pe Mitropolitul Nectarie din Corfu şi pe Episcopul Teodoritos de Nazians, din partea Tronului Ecumenic. Cele cinci zile ale pelerinajului nostru au însemnat în primul rând celebrări euharistice, o procesiune solemnă, câteva slujbe de priveghere, vizite la două mănăstiri importante ale eparhiei, la instituţii de cultură şi artă, aşezăminte de binefacere şi, nu în ultimul rând, la Centrul mitropolitan din Drama. Mi-a atras în mod special atenţia Mănăstirea Panaghia Icosifinisa, trecută prin focul încercărilor, pustiită, prădată, arsă, cu vieţuitori care au cunoscut sabia şi martiriul, dar niciodată închisă definitiv. Ocrotită de icoana Maicii Domnului Icosifinisa, achiropiită, adică nefăcută de mână omenească, mănăstirea este una dintre cele mai vechi din Europa şi din lume, în care s-a slujit permanent din veacul al V-lea până în prezent. Biserica în care se oficiază rânduielile de cult păstrează la loc de cinste icoana Preacuratei şi seamănă mult cu Sfânta Ecaterina de la Sinai ori cu mănăstirile muntelui Athos. A fost restaurată prin grija şi curajul exemplar al Mitropolitului Dionisie (†2005), care a trăit ultimii ani ai vieţii în acest loc. La mormântul său am săvârşit duminică, 5 decembrie 2010, după Sfânta Liturghie, un trisaghion. În urmă cu mai mult de o sută de ani, mănăstirii i s-a dat foc şi a ars în întregime cu excepţia bisericii mari de care nu s-au atins flăcările. Înlăuntrul ei trona şi atunci icoana Panaghiei Icosifinisa. Mitropolitul Pavlos ne-a povestit că îndată după întronizarea sa a adus într-o mare procesiune pe străzile Dramei icoana Icosifinisa. În timpul litaniei, oraşul a fost efectiv blocat de mulţimile ieşite să venereze icoana. S-a arătat şi atunci marea evlavie care înconjoară această icoană, dar şi altele care o închipuiesc pe Maica Milostivirilor şi Stăpâna îngerilor. În ajunul sărbătorii Sfintei Varvara am participat şi noi la un măreţ pelerinaj care a durat aproximativ o oră, de la vechea Catedrală mitropolitană până la cea din vremea noastră. Ofiţeri, fanfare, ierarhi, zeci de preoţi, mulţimi, autorităţi s-au reunit să o cinstească pe ocrotitoarea oraşului - Sfânta Varvara - cu sfintele moaşte prezente într-o raclă de argint, dar şi-n rugăciunile oamenilor. Lângă biserica ce-i este închinată se află un lac care-i poartă numele. La pomenirea ei, sute de locuitori cu pruncii lor aşază pe înserat în apa lacului corăbioare de lemn şi diferite alte materiale în formă de bisericuţe, amintind astfel de minunea pe care Sfânta Varvara a făcut-o odinioară, salvând de la distrugere o biserică din calea necredincioşilor. La săvârşirea slujbelor a fost prezentă mulţimea credincioşilor, marile biserici ale oraşului fiind arhipline, frumos împodobite, restaurate, aflate în plin proces de înfrumuseţare. Credincioşi ordonaţi, eleganţi, atenţi şi civilizaţi. Într-una din zile am vizitat Mănăstirea "Înălţarea Domnului", ctitoria Cuviosului Gheorghe Mărturisitorul, canonizat de Patriarhia Ecumenică în anul 2006. Acest mare cuvios, contemporan cu Sfântul Ioan Iacob, a trecut la cele veşnice în anul 1958. Vieţuitoarele mănăstirii ne-au relatat viaţa sa minunată, nevoinţele, darul înainte vederii şi minunile săvârşite de el. Ne-am învrednicit să venerăm cinstitele sale moaşte şi am observat pe creştetul craniului o cruce perfectă, încrustată în os, cum n-am văzut niciodată la alte cranii. S-a descoperit acest lucru înainte de sanctificarea lui, când au fost scoase din mormânt osemintele. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a fost prezent la canonizare împreună cu mulţi ierarhi din Constantinopol şi Grecia. Călătoria la Drama ne-a oferit privilegiul întâlnirii cu sfinţii, cu istoria zbuciumată a ţinutului şi cu un harnic ierarh, ctitor şi primitor de străini, Pavlos, iubitorul de români.