Drepturile asiguratului: Angajatorii au obligaţia de a vira contribuţia la asigurările de sănătate
Obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă sau în baza unui statut special prevăzut de lege, precum şi persoanelor fizice, după caz.
Persoanele juridice sau fizice au obligaţia să calculeze şi să vireze casei de asigurări de sănătate cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii în cotă de 0,75%, aplicată la fondul de salarii realizat, cu respectarea prevederilor legislaţiei financiar-fiscale în materie. Totodată, au obligaţia să anunţe lunar casei de asigurări de sănătate schimbările de natură să modifice elementele de calcul pentru plata contribuţiei. Cuantumul contribuţiei băneşti lunare a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5% şi se aplică la venitul brut realizat. Contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate se deduce din impozitul pe salariu sau din impozitul pe venit, după caz, stabilit potrivit legii şi se varsă la casa judeţeană de asigurări de sănătate. Persoanele juridice sau fizice care angajează personal salariat au obligatia să reţină şi să vireze casei de asigurări de sănătate teritoriale contribuţia pentru sănătate datorată pentru asigurarea sănătăţii personalului din unitatea respectivă; acestea au obligaţia să anunţe casei de asigurări orice schimbare care are loc în nivelul veniturilor. Persoanele fizice şi juridice care angajează personal salariat au obligaţia plăţi contribuţei pentru asigurările sociale de sănătate de 7%, raportat la fondul de salarii. Angajatorii care nu respectă obligaţiile privind plata contribuţieie la asigurările sociale de sănătate datorează majorări pentru perioada de întârziere, egale cu majorările aferente, pentru întârzierea achitării impozitelor. Nerespectarea prevederilor legale referitoare la plata contribuţiei duce la diminuarea pachetului de servicii de bază, după 3 luni de la ultima plată.