Dumnezeu este cu noi
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XLV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 522-523
„Dumnezeu este adăpostul și puterea noastră (Psalmul 45, 1), pentru acela care poate să spună: Toate le pot în Cel Care mă întărește, Hristos (Filipeni 4, 13) puterea lui Dumnezeu. Mulți sunt în stare să spună: Dumnezeu este adăpostul nostru sau: Doamne, adăpost Te-ai făcut nouă (Psalmul 89, 1), dar foarte puțini sunt aceia care o pot spune în aceeași stare sufletească precum profetul (David). Puțini sunt cei care să nu se lase copleșiți de uimire în fața celor omenești, cu toate că toți depind de Dumnezeu, Îl respiră pe Dumnezeu și trebuie să-și aibă în El toată nădejdea și încrederea. Și (aceasta) ne-o înfățișează faptele când, în vremea necazurilor noastre, alergăm mai degrabă la oricine altcineva decât la Dumnezeu. Ți se îmbolnăvește copilul? Te duci la descântătoare, sau la cel care așază în jurul gâtului nevinovaților copii talismane neobișnuite, sau, în cele din urmă, alergi către medici și către leacuri și nesocotești pe Cel Care poate să-ți tămăduiască pruncul. Dacă te tulbură vreo vedenie, alergi la cel ce tălmăcește visele; dacă te temi de un dușman, te gândești să-ți iei în ajutor vreun om. Și, ca să spun pe scurt, la fiecare nevoie arăți că numai cu vorba numești adăpost pe Dumnezeu, iar cu fapta cauți ajutorul în cele nefolositoare și deșarte. Pentru cel drept însă, Dumnezeu este ajutor adevărat. După cum un general, de care depinde o oștire faimoasă, este gata totdeauna să ajute acea parte (din armată) care se găsește în primejdie, tot așa și Dumnezeu este ajutorul nostru, este împreună-luptător cu oricine se războiește împotriva uneltirilor diavolului, trimițând duhurile Sale cele slujitoare pentru mântuirea celor în nevoie. (...) Căci asemenea unor ființe însuflețite ne cuprind (necazurile), care lucrează (în noi) răbdare, răbdarea încercare iar încercarea nădejde (Romani 5, 3-4).”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)