După patru ani în Anglia, s-au întors să muncească acasă

Investiţiile în agricultură, cu precădere în perioada de criză pe care o traversăm, par să fie una dintre soluţiile salvatoare pentru acei întreprinzători care dispun de resurse, dar sunt nehotărâţi. Exemplul familiei Simona şi Felix Ştefan, proprietarii unei ciupercării din localitatea ieşeană Breazu, este, cu siguranţă, unul demn de urmat. După o experienţă de patru ani în Anglia, au pornit afacerea, fără prea multe cunoştinţe în domeniu, iar acum obţin un profit net anual de 40.000 de euro. „Nu eram hotărâţi dacă să rămânem sau nu în ţară. Am zis să ne orientăm, să vedem dacă putem face ceva.“ Secretul reuşitei lor: perseverenţă, seriozitate şi încredere în echipamentele moderne.

Familia Ştefan poate spune că a pus bazele unei afaceri prospere. De aproape trei ani lucrează în propria ciupercărie, iar profitul e cât se poate de sigur şi de mulţumitor. Ca mulţi români care au învăţat ce-nseamnă succesul prin forţe proprii, şi soţii Ştefan au pornit de la zero. Acum, au devenit specialişti. Au „devorat“ toate informaţiile găsite pe internet, au citit majoritatea cărţilor de profil de pe piaţă, s-au interesat în străinătate despre ultimele metode de cultivare şi îngrijire, au participat la seminarii, întruniri şi târguri organizate de ciupercari cu experienţă şi au învăţat cam tot ce se putea. De mare ajutor le-au fost şi instalaţiile tehnice de ultimă oră din dotarea tunelului în care cresc ciupercile, care permit ca umiditatea şi căldura necesare să fie reglate direct de pe calculator. Înainte să pună pe picioare afacerea cu ciupercile, Simona Ştefan a lucrat într-un departament de contabilitate-gestiune la o fabrică de margarină; soţul, Felix Ştefan, la Coca-Cola, iar mai apoi ambii au plecat în Anglia, la muncă. După patru ani s-au întors în România, dornici să-şi încropească propria afacere. „Nu eram hotărâţi dacă să rămânem sau nu în ţară. Am zis să ne orientăm, să vedem dacă putem face ceva, dacă nu, ne întoarcem. Căutând, interesându-ne, am descoperit potenţialul acestei afaceri cu ciuperci“, ne-a povestit Simona Ştefan. Au studiat diverse oportunităţi şi, auzind de potenţialul uriaş pe care îl are o ciupercărie, şi-au croit drum pe această direcţie. Specializare la locul de muncă Cu toate că nu ştiau mai nimic despre cultivarea ciupercilor, soţii Ştefan n-au dat înapoi nici un pas. Au studiat asiduu şi au învăţat cam tot ce se putea despre cum trebuie pus compostul pe rafturi, despre cât trebuie lăsat până când vine rândul turbei să fie aranjată (cea din care răsar ciupercile), despre cât de cald sau cât de umed trebuie să fie în interiorul tunelului. Şi le-au însuşit pe toate, din mers, specializându-se, cum ar veni, „la locul de muncă“. „Ne documentăm şi acum, avem specialişti din străinătate cu care ne consultăm în permanenţă şi învăţăm tehnologie cu ei. Nu facem nimic după ureche“, a explicat Simona Ştefan. Aceasta spune că şi experienţa din străinătate le-a fost de mare folos. I-a ajutat să vadă în alt mod lucrurile, să fie deschişi şi să caute soluţii peste tot. Aşa se face că atunci când au apărut primele probleme în afacerea ciupercile au căutat explicaţii şi rezolvări la cultivatori, profesori şi tehnologi din străinătate, inclusiv la cultivatorii de compost. „În 2007 am şi participat la un schimb de experienţă în Olanda, cu cultivatorii de ciuperci, ţară cu mare tradiţie în acest domeniu, şi de atunci ţinem o legătură strânsă cu un profesor de acolo“, ne-a mai spus dna Ştefan. Primele ciuperci de Breazu, în mai 2007 Proiectul ciupercăriei a pornit în primăvara lui 2006, însă demararea propriu-zisă a afacerii avea să aibă loc abia peste un an, din cauza diferitelor proceduri prin care au trebuit să treacă în accesarea fondurilor SAPARD. La sfârşitul lui mai 2007 au scos prima producţie de ciuperci champignon (Agaricus Bisporus) şi de atunci jumătate din viaţa lor se petrece pe lângă ciupercărie. „La prima recoltă am avut mari emoţii. Mi-aduc aminte că mă uitam la puful acela de pe compost şi mă întrebam dacă nu cumva este mucegai. Asta pentru că văzusem foarte puţine până atunci. Însă, am vrut să facem totul ca la carte, şi mă refer la aparatură, pentru ca să nu avem ce ne reproşa. Deci, am vrut ca din punctul de vedere al tehnologie totul să meargă strună, iar noi să ne concentrăm asupra ciupercilor“, a precizat Simona Ştefan. Zis şi făcut! Investiţia în tunel şi aparatura de ultimă generaţie cu care acesta este dotat i-a costat pe soţii Ştefan, adunând şi fondurile SAPARD, 80.000 de euro. O sumă importantă, dar care, spun proprietarii, poate fi amortizată în doi ani, dacă te ţii de treabă. Tunelul, echipat complet, a fost cumpărat de la o firmă din Irlanda, ai cărei reprezentanţi în România sunt astăzi Simona şi Felix Ştefan. „Biblioteca“ ciupercilor Am ajuns la ciupercăria de la Breazu a doua zi după ce fusese aşezat compostul pe rafturi. Pentru cei care n-au călcat niciodată într-un asemenea loc, prima impresie e că te afli într-un soi de… „bibliotecă“. O sală largă, numită în termeni tehnici „tunel“, înţesată de rafturi riguros organizate, pe care stă aşezat compostul, „pătura“ de reziduri vegetale şi animale în care sunt însămânţate ciupercile. Deasupra compostului sunt aşezate ziare, umezite, care au rolul de a menţine concentraţia necesară de dioxid de carbon. După două săptămâni, deasupra compostului va fi aşezată turba, cea din care, după alte trei săptămâni, vor răsări ciupercile. „Miceliul, sămânţa ciupercii, se dezvoltă cu atât mai bine cu cât concentraţia de dioxid de carbon este mai mare. Noi punem ziarele acestea deasupra, pentru că sub ele concentraţia creşte. Compostul acesta, peste două săptămâni, când vom pune turba, trebuie să arate alb ca puful. Am adus compost în faza a doua şi suntem în a doua zi de cultivare. În această fază, până se pune turba, durează două săptămâni“, ne-a arătat cum stau lucrurile cu ciupercile Simona Ştefan. Primele ciuperci vor fi culese la începutul lui martie şi vor constitui şi cea dintâi recoltă din acest an. Profit net: 40.000 de euro pe an Soţii Ştefan nu cultivă ciuperci intensiv, din cauza faptului că nu au decât un singur tunel. Reuşesc să facă doar cinci cicluri de ciuperci pe an, ceea ce le aduce, însă, în buzunar un profit net de 40.000 de euro. Bani cu care se poate trăi mai mult decât decent. „Cultura intensivă înseamnă 8 cicluri pe an. Noi facem ocazional, cam cinci cicluri. Dar avem 30-35% ciuperci randament la cantitatea de compost. Deci, dacă avem 18 tone de compost, facem 6 tone de ciuperci. La un ciclu, spre exemplu, investim 4.000 de euro, dar scoatem profit dublu, 8.000 de euro. La un procent minim de 30%. Dar noi scoatem întotdeauna peste 30%. Ăştia-s banii curaţi, din care au fost scăzute toate cheltuielile“, a precizat dna Ştefan. Deocamdată, distribuţia se face la nivel local, având în vedere că familia Ştefan deţine un singur tunel. Pentru a putea vinde în ţară şi chiar în străinătate ar trebui să producă nişte cantităţi foarte mari şi în mod constant. Proiectele de viitor includ, însă, extinderea afacerii cu încă două-trei tunele. „În funcţie de perioada anului, kilogramul de ciuperci ajunge undeva la 6,5 -7 lei, mă refer la preţul en-gros, pentru că noi aşa le comercializăm“, ne-a mai spus Simona Ştefan. Un potenţial uriaş Specialiştii în agricultură susţin că în domeniul cultivării ciupercilor, potenţialul este uriaş, mai ales că în prezent ţara noastră importă o cantitate enormă. Totodată, investiţia într-o astfel de afacere se amortizează cel mai rapid din întregul sector agricol. „Când ne-am apucat noi, piaţa românească de ciuperci era acoperită cam în proporţie de 85% de importuri. Vă daţi seama că potenţial există pentru o astfel de afacere. În România nu există foarte mulţi ciupercari, din cauza lipsei echipamentelor performante. Afacerea rentează cu atât mai mult cu cât echipamentele sunt mai bine dozate, pe capacitatea de aer a camerei. La ciuperci, mediul în care trăiesc este extrem de important. Mediul acesta ne ajută pe noi, ciupercarii. Dacă vreau ca ciuperca să crească până diseară, eu pot să fac asta, dacă vreau ca ea să stagneze până mâine dimineaţă, să o pot culege, pot să fac şi asta“, a mai adăugat proprietara ciupercăriei de la Breazu. Potrivit statisticilor oficiale, în România se produc doar 5.000-6.000 tone ciuperci proaspete, iar importurile totalizează circa 100-150 de tone pe săptămână. În Europa se realizează circa 60% din producţia mondială de ciuperci, care se ridică la peste 1.500 mii tone anual. Cel mai mare furnizor de ciuperci pe piaţa europeană este Polonia, ţară în care s-au dezvoltat 25 fabrici de compost şi 2.500 de ciupercării. Anual, Polonia exportă în jur de 250.000 de tone de ciuperci proaspete. ▲ Ouă de prepeliţă în pălării de ciupercuţe După doi ani de experienţă în cultivarea ciupercilor, familia Ştefan a devenit şi o mare consumatoare. Recomandă tuturor ciupercile la grătar, care nu le lipsesc la nici o masă în perioada de cules. De asemenea, o reţetă foarte simplă şi foarte rapidă e cea numită generic „ciuperci la capac“. „În Anglia sunt special crescute astfel de ciuperci cu pălăria mare şi se servesc la micul dejun. Aşadar se pune pălăria în orice tigaie de teflon sau cu capac, se presară în ea puţin usturoi, ulei de măsline, sare şi piper. Este extrem de bună“, ne dezvăluie dăna Simona. O altă reţetă, un deliciu de data aceasta, este aceea a ciupercuţelor cu ou de prepeliţă. Pentru aceasta se aleg ciuperci mai micuţe, astfel încât în pălărie să încapă un ou de prepeliţă. Deasupra se presară parmezan. Se dau la cuptor, iar gustul deosebit este garantat.