Istorie și spiritualitate la Muzeul Național Cotroceni

Într‑o perioadă dominată de campania pentru Palatul Cotroceni, ne‑am îndreptat și noi pașii într‑acolo. Fără pretenții, însă, pentru funcția supremă în stat, căci ținta noastră era Muzeul Național Cotroceni, aflat în aceeași incintă cu Administrația Prezidențială, în a cărei subordine se află. Un muzeu încărcat de istorie, dar și de artă, în care spațiile de expunere sunt la fel de admirabile ca exponatele din interiorul lor.

Gazdă și ghid mi‑a fost dr. Ștefania Dinu, director general adjunct științific al muzeului, care a început prin a detalia că inițial ansamblul era alcătuit din Mănăstirea Cotroceni, biserica acesteia și casele domnești, pe fundațiile cărora s‑a ridicat palatul princiar, devenit ulterior palat regal. Istoria ansamblului a fost agitată: grav afectat de cutremurul din 1977 și trecut apoi printr‑o restaurare care a durat zece ani, corpul vechi, adică palatul regal, a devenit în 1991 Muzeul Național Cotroceni, iar cel nou, ridicat în anii 1980, este astăzi sediul Administrației Prezidențiale.

Mănăstirea a fost ctitorită de Șerban Cantacuzino, după ce s‑a defrișat o zonă dens împădurită din foștii codri ai Vlăsiei. Asta s‑a întâmplat începând cu 1679, imediat după ce Șerban Cantacuzino a devenit voievod al Țării Românești. Lucrările la ansamblu au durat până în 1683 și clădirile au fost folosite după aceea de toți domnitorii Țării Românești, fiecare aducându‑și contribuția la evoluția arhitectonică a ansamblului: Constantin Brâncoveanu, Nicolae, Ioan și Constantin Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti, Nicolae Caragea, Barbu Știrbei, Alexandru Ioan Cuza. Biserica Mănăstirii Cotroceni, închinată la Muntele Athos, a devenit locul de odihnă veșnică al ctitorului Șerban Cantacuzino și al membrilor familiei sale.

Domnitorul - ulterior regele - Carol I, care a locuit aici începând cu 1866, a adus și el îmbunătățiri palatului, astfel încât, deși inițial îi era doar reședință de vară, a devenit locuibil și în restul anului. Nu întâmplător, aici a fost înmormântată micuța Maria, unica fiică a lui și a principesei Elisabeta, fetița stingându‑se din viață în 1874, la doar 4 ani, bolnavă de scarlatină.

După căsătoria în 1893 a principelui moștenitor Ferdinand cu principesa Maria, Carol I a luat hotărârea de a demola palatul domnesc existent, pe fundația lui construindu‑se un palat princiar, ridicat de statul român şi destinat prinţului moştenitor Ferdinand de Hohenzollern‑Sigmaringen. Noul palat a fost construit în stil eclectic francez de către arhitectul Paul Gottereau. La etajul 1 se aflau saloanele oficiale, iar la etajul al doilea apartamentele familiei princiare, respectiv regale.

În jurul bisericii

Deși de‑a lungul timpului a suferit mai multe modificări, ansamblul și‑a păstrat constant atât funcția religioasă, cât și cea de reședință domnească. Mănăstirea Cotroceni avea o frumoasă biserică în stil brâncovenesc, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Mucenici Serghie și Vah”. Aceasta ocupa, ca și acum, poziţia centrală a ansamblului, înconjurată de palat, casele egumeneşti (stăreţia), clopotniţa, chiliile, trapeza, cuhnia şi un paraclis.

Nu doar anul 1977 a afectat sever clădirile: cutremurul din octombrie 1802 a avut consecinţe dezastruoase asupra mănăstirii şi în special asupra bisericii, care a fost în mare parte refăcută şi pictată din nou în 1806. Zbuciumul istoriei nu s‑a oprit însă aici: biserica a fost demolată de regimul comunist în 1984. Abia în iulie 2003, în urma mai multor intervenţii, în special ale familiei Cantacuzino, au fost demarate lucrările de zidire pe vechile fundaţii a noii biserici, sub forma unui „Memorial Cantacuzin”, care a presupus inițial doar reconstruirea pronaosului şi a pridvorului. Mai târziu, în mai 2008, au fost reluate lucrările de refacere, rezidindu‑se şi naosul şi altarul bisericii, pentru ca noua construcţie să aibă o formă cât mai apropiată de cea originară.

Ulterior a fost recuperată şi o parte din tezaurul bisericii: argintărie de cult, icoane, broderii liturgice, mobilier de cult, păstrate încă din 1977 în custodie la Muzeul Naţional de Artă al României.

Regele Lear în straie românești?

În 1947, după venirea comuniștilor la putere, Palatul Cotroceni fusese naţionalizat și transformat în Palat al pionierilor, după ce s‑a înstrăinat cea mai mare parte dintre obiectele personale ale domnitorilor și regilor și s‑a șters cât mai bine amintirea regalității. Singurul detaliu de istorie care li se spunea copiilor era că aici a locuit... Alexandru Ioan Cuza, care era tolerat de propaganda comunistă.

În mod sigur mai există și acum vestigii ale patrimoniului Palatului Cotroceni ajunse cine știe pe unde - de pildă în recuzita unor teatre, astfel încât e posibil ca un actor care‑l joacă pe regele Lear, de exemplu, să poarte o mantie originală a regilor români! Sau, la o adică, o sabie sau un pumnal de patrimoniu.

Ajuns șeful statului și animat de megalomanie, Nicolae Ceaușescu s‑a debarasat și de pionieri și a cerut să i se facă aici un palat ca‑n povești. Trustul Carpați, Combinatul Fondului Plastic (în special pentru vitralii) și alte întreprinderi au lucrat la reamenajare, dar marele cutremur din 4 martie 1977 a lovit ansamblul, care fusese zguduit și de seismul din 1940, așa încât restauratorii au fost nevoiți să ia aproape totul de la început. Cum spuneam, în 1984 biserica a fost demolată și legenda spune că asupra lui Ceaușescu s‑a abătut un blestem și a plătit cu viața acest act samavolnic, ca și altele similare. În orice caz, n‑a mai apucat să vadă gata palatul, care după 1990 a devenit sediul Președinției.

O alegere imposibilă: Ce e mai frumos?

E greu de spus ce impresionează cel mai mult. Poate că în primul rând încăperile în sine, arhitectura lor și modul în care sunt decorate, căldura lemnului, aproape omniprezent, bibliotecile încărcate de cărți, vitraliile, lambriurile, decorațiunile tavanelor. Apoi, desigur, mobilierul, fie în stil neo‑românesc, fie Empire, Napoleon III sau oriental. Poți admira aici ceramică, sticlărie, veselă, tacâmuri - într‑o cameră e pusă masa, ceea ce îți dă un sentiment ciudat, parcă te‑ai aștepta să apară familia regală și să se așeze, drept care treci în vârful picioarelor... Sunt în muzeu, de asemenea, vitrine cu medalii şi decorații având valoare istorică. Majoritatea sălilor au covoare frumoase și nu lipsesc nici cărțile prețioase, nici fotografiile de epocă, extrem de valoroase din punct de vedere istoric, căci prezintă diverse momente din trecutul ansamblului Cotroceni.

Ștefania Dinu ne‑a condus și în spațiile medievale ale muzeului, mai exact în pivnițele fostelor case domnești, care adăposteau proviziile de alimente și vinuri ale Mănăstirii Cotroceni. Acum, aici sunt două expoziții permanente despre istoria ansamblului și piese cu o mare valoare patrimonială, artefacte care au aparținut Bisericii Cotroceni, inclusiv spectaculosul candelabru, de mari dimensiuni, realizat în stil baroc.

Aceste săli se continuă cu zona cuhniei (adică bucătăria) și a trapezei (sala de mese a mănăstirii), alături de câteva chilii. Toate zidurile sunt din cărămidă, o parte din aceasta fiind cea originală, iar încăperea cea mai spectaculoasă are un sistem de boltire unic în Europa. Această zonă este acum folosită pentru expozițiile temporare și pentru numeroasele evenimente culturale organizate de muzeu.

Istorie adevărată în „Școala altfel”

Colecția inițială, am mai aflat de la gazda noastră, a expunerii permanente din Muzeul Național Cotroceni s‑a constituit din ceea ce se păstrase în ansamblul arhitectural și din ceea ce s‑a putut recupera. Ulterior, până azi, s‑au adăugat achiziții și donații, în special opere ale unor artiști contemporani. Obiecte de patrimoniu, cu valoare de tezaur, din perioada regalității, sunt greu de găsit, iar colecționarii care au așa ceva se despart cu greu de ele - ușor de înțeles!

Afluxul de vizitatori e constant, dovadă că și la intrare, și la ieșire ne‑am intersectat cu unii dintre cei veniți să admire - și totul aici e de admirat! De altfel, și oaspeții Administrației Prezidențiale vizitează de obicei muzeul. O perioadă cu un mare număr de vizitatori este cea a săptămânii „Școala altfel”, când vin - și sunt foarte interesați de tot ceea ce văd - o mulțime de copii, adolescenți și tineri. Adaug că am constatat personal, în numeroase ocazii, că, în ciuda impresiei de superficialitate pe care o au unii adulți despre tinerii de azi, aceștia sunt sincer interesați de istoria modernă, atunci când le este prezentată în lumina ei adevărată.

Am plecat din Cotroceni remontat sufletește, lucru la care a contribuit și peisajul: copacii din incinta palatului parcă‑și trimit mesaje cu cei de peste drum, din Grădina Botanică, și, chiar dacă traficul pe deal, către Politehnică, Militari și autostradă, e destul de intens - dar nu zgomotos -, în schimb cele două lungi trotuare sunt mai mereu pustii, inspirând liniște. O liniște regală, aș putea spune...