Egoismul osândeşte

În mulţimea aleşilor care locuiesc în raiul lui Dumnezeu era o sfântă foarte miloasă. Dornică să ajute şi de acolo, din tărâmul veşniciei, se uita din când în când la înfricoşătoarele adâncuri ale iadului, unde se chinuiau cei osândiţi. Sfintei i se rupea inima de durere văzând muncile la care erau supuşi cei din infern. Zărise printre ei un tânăr pe care ar fi dorit să-l ajute. „Nu e cu putinţă ca un astfel de om să îndure suferinţă veşnică!“, îşi spuse ea, după care merse la tronul dumnezeiesc pentru a implora iertare în numele tânărului. „Doamne, jos în iad, am văzut un om care cu siguranţă se găseşte acolo din greşeală. Sigur a făcut ceva bun în viaţa lui… Ceva măcar…“

 

Dreptul Judecător s-a lăsat înduioşat de sfânta cea miloasă şi i-a dat posibilitatea să se uite în cartea vieţii osânditului. Dar, uimire. Primele pagini nu erau încurajatoare pentru tânăr şi, cu cât întorcea mai multe file, sfânta era nevoită să recunoască faptul că omul nostru săvârşise mari nelegiuiri. Pe deasupra, era şi foarte egoist. Da, nu se putea găsi nici măcar o urmă de faptă bună care să poată şterge răutatea acelei vieţi.

 

Sfânta nu se dădu însă bătută şi continuă să răsfoiască până la capăt. Deodată tresăltă de bucurie. Într-una din zile, tânărul nu strivise un păianjen care se plimba nestingherit pe peretele camerei lui. Îl lăsase să trăiască.

 

Nu era cine ştie ce faptă bună, dar, văzând rugămintea sfintei, Dumnezeu plin de bunătate îi spuse protectoarei tânărului: „A salvat un păianjen, de un păianjen să fie salvat!“ Şi iată că un păianjen începu să ţeasă un fir care cobora cu repeziciune spre osândiţii din iad.

 

Tânărul egoist văzu firul şi-şi întinse braţele. Reuşi să apuce obiectul speranţei sale şi începu să se ridice prin forţa braţelor, încet-încet, apropiindu-se de lumină. Dintr-odată însă îşi dădu seama că tovarăşii săi de suferinţă se agăţaseră şi ei de fir şi-l urmau în ascensiunea lor.

 

„O să rupeţi firul“, strigă egoistul. „Un fir de păianjen nu poate ţine atâta greutate!“ Şi începu să lovească cu picioarele pentru a-i obliga pe tovarăşii săi să se desprindă. Dar acei disperaţi se ţineau şi mai strâns de firul cel subţire.

 

Mişcările violente ale egoistului rupseră firul. Cu inima frântă de tristeţe, sfânta îl însoţi din priviri pe tânărul care pentru dorinţa lui de a se salva doar pe sine se prăvălea acum în întunericul cel mai de jos pentru totdeauna. (Preluare din volumul „Viaţa e tot ce avem“, Bruno Ferrero, Editura Galaxia Gutenberg, 2007)