Episcopul Vasile Coman al Oradiei, răspuns onest şi responsabil într-o perioadă tulbure

Se vorbește în toate felurile de perioada comunistă și de modul în care Biserica Ortodoxă „a pactizat“ cu regimul. Fiecare tabără își argumentează opțiunea în funcție de ce crede că e relevant pentru ea. Nu face obiectul mărturisirii mele această temă și nu voi intra în hățișurile ei, dar cred că fiecare a răspuns momentului după propriul caracter. Mulți ar dori să existe o vină colectivă de care să fie responsabili toți, indiferent de confesiune, dar „haina de nuntă” e răspunsul de care s-a învrednicit fiecare prin propria viață. E ușor să spui ce era de făcut atunci, e mai greu să fi fost în ipostaza de a face. Cred că răspunsul Episcopului Vasile pentru acea perioadă a fost unul onest și responsabil, în limitele circumscrise cadrului istoric de atunci.

Pentru că tot vorbeam de biografia culturală a Episcopului Vasile Coman, aș aminti că încă din perioada studenției colabora la Revista Teologică și Telegraful Român, unde prezenta activitățile „Congresului general studen­țesc”, al cărui președinte a fost în vremea studenției, și o seamă de recenzii la cărțile vremii, scriind despre autori ca Ștefan Meteș, Candid Mușlea, Nicolai Berdiaev, Francois Mauriac, ­Oswald Wirth și alții.

O etapă la fel de importantă o reprezintă colaborarea la revista Tribuna de la Cluj, care după Dictatul de la Viena își mută redacția și activitatea la Brașov pe tot parcursul războiului (1940-1944), unde publică articole cu caracter religios, în general de explicare a cultului liturgic, a motivației rugăciunii și a disciplinei liturgice, încercând să combată diversele forme de superstiții care încă mai bântuie și printre credincioșii de azi.

Pe acest fond încep să-i apară și cărțile `Raportul dintre rugăciunile pentru morți și purgatoriu”, Sibiu (1938), `Creație, evo­luție, transformism”, Sibiu (1940), `Adevărul ortodox și gre­șeala sectară despre Sfânta Tradiție”, Sibiu (1941), `Hristos și tineretul”, Brașov (1943), `Religie și caracter”, Brașov (1944), `Exorciștii în Dreptul Bisericesc”, Brașov (1945), `Hristos în familie”, Brașov (1945), `Cartea în slujba păstoririi creștine”, Sibiu (1947), `Temeiul biblic și patristic al rugăciunilor pentru căpeteniile și autoritățile statului”, Sibiu (1955) și `Coordonate ale vieții creștine”, Timișoara (1968).

Dacă privim cu atenție titlurile lucrărilor sale din perioada brașoveană, observăm interesul general al autorului de a veni în sprijinul credincioșilor spre a cunoaște învățătura de credință a Bisericii de la izvoarele sale biblice și patristice.

Analiză biblică, patristică și interconfesională a raportului dintre Biserică și Stat

Chiar și lucrarea sa de doctorat în teologie despre „Rugăciunile pentru căpetenia și autori­tățile Statului în cultul creștin”, care a fost catalogată după 1989 drept aservită fostului regim, deși a fost susținută public în anul 1947, prezintă o amplă analiză biblică, patristică și interconfesională a raportului dintre Biserică și Stat, dintr-o perspectivă liturgică, o analiză necesară și azi, dacă vrem să stabilim raportul corect dintre ele, în lumina învățăturii de credință a Bisericii.

Una dintre lucrările sale, care ar merita să fie amintită chiar dacă a fost publicată postum, este culegerea de predici „Glasul credinței - cuvântări apologetice pentru întărirea credinței în Dumnezeu”, predici ținute în biserica „din Cetate” în anul 1948, care nu au fost niciodată publicate până în anul 2011, când le-am găsit întâmplător, într-o arhivă a fratelui său, părintele Nicolae Coman, cel care i-a urmat ca paroh în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cetatea Brașovului.

Citindu-le, mi-am dat seama că sunt valabile și azi, în multitudinea confuziilor de tot felul cu care ne amăgim mărturisirea unei credințe autentice. Nu știu cât ne putem teme de ateism, cât de formele unei credințe relativizante, cu mari accente de igno­ranță față de Adevărul Revelat, pe care nu-l mai gândim în interiorul Bisericii, pentru că i-am anulat credibilitatea prin toate manifestările nefericite ale unora dintre slujitorii săi.

Apologetica oferă credinciosului calea renașterii spirituale în Hristos și Biserică, cu puterea Sfântului Duh, în lumina cerului și pământului nou, despre care ne amintește Apocalipsa. Aceste predici reevaluează discursul dintre credință și știință, atât de binevenit azi.

Necesitatea unor cicluri de predici catehetice

Vorbea mereu despre necesitatea unor cicluri de predici catehetice, care să explice cultul Bisericii în lumina contempora­neității. Fiind un excelent vorbitor, era convins că predicatorul trebuie să fie un constructor spiritual care pregătește dinainte și judecă până în amănunt planul cuvântării, elementele cu care își construiește argumentația, de unde pleacă și unde vrea să ajungă. Dar, mai întâi, spune Episcopul Vasile, se cuvine să aibă toată construcția spirituală înlăuntrul său. Asta mi se pare cel mai greu! De fapt vorbea din nou despre caracter.

În acest efort apologetic, îi apar două cicluri de predici tematice: „Hristos în familie” - predici pentru întărirea vieții în familie și „Cuvântări liturgice” - o explicare a Sfintei Liturghii ca şi centru al vieții creștine.

Era convins că „doar acela înțelege Biserica care înțelege Liturghia”, arătând că Sfânta ­Liturghie nu este doar manifestare a sentimentului de adorare a lui Dumnezeu, ci și artera principală prin care se întreține viața duhovnicească a credincioșilor. Ea reprezintă centrul de har și inima Bisericii din care se comunică darurile jertfei de pe cruce a Mântuitorului.

La alegerea ca Episcop al Oradiei, după decesul bunicii Aurelia, avea să sintetizeze în câteva cuvinte modelul pastoral pe care se simte dator să-l urmeze:
„(…) mă voi strădui să fiu păstorul cel bun, care sufletul și-l pune pentru oi, așa precum ne-a dat pildă Păstorul cel mare, Domnul nostru Iisus Hristos. Voi avea pururea înaintea ochilor mei datoria de slujitor al lui Dumnezeu și de slujitor al oamenilor (…) Iar voia lui Dumnezeu este așa precum ne-au propovăduit-o Hristos și Părinții Bisericii: umilință în purtare, statornicie în credință, înțelepciune în cuvinte, dreptate în lucrări, milostivire în fapte, rânduială în obiceiuri, necunoscând să-i facem cuiva rău și putând să răbdăm pe cel făcut nouă de alții, trăind în pace cu frații, iubind pe Dumnezeu din toată inima, neținând la nimic mai mult decât la Hristos, pentru că și El n-a ținut la nimic mai mult decât la noi”.

Nu întâmplător, cartea de predici care îi va surprinde sinteza omiliilor sale o numește „Slujind lui Dumnezeu, slujim oamenilor”, convingere de la care nu cred că a abdicat vreodată.

Nu cred să fi refuzat pe cineva invocând faptul că e obosit

Îmi aduc aminte și acum serile acelea târzii când ne întorceam de la vreo sfințire, iar în curtea episcopiei era așteptat de un consilier și alți preoți care doreau să-i vorbească. Nu-mi aduc aminte să fi refuzat pe careva că e obosit.

Cu ocazia hirotonirii întru arhiereu, la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, unde primise și Taina Preoției, avea să descrie episcopul ca „modelul de viață arătat de Însuși Domnul nostru Iisus Hristos”, ce este chemat să fie „izvor de lumină, să transmită „lumina lui Hristos” și să fie simbol și model, care atrag spre această lumină. Autoritatea lui spirituală se bazează pe credin­cioșia față de darul lui Dumnezeu care este în el, pe trăire în lumina acestuia, dar și pe puterea de a comunica această lumină. Dar ea se întemeiază și pe cunoașterea, înțelegerea și dragostea pe care o are față de semeni, (...) el este conducător, dar și prieten, este părinte, dar și frate. Mustră, însă cu blân­dețe, impune, dar și rabdă, cheamă la sine și mângâie. El este profet, adică vestitor al lui Iisus Hristos ca Mesia, dar și doctor care vindecă sufletul bolnav, salvează pe cei naufragiați și călăuzește pe adevărata cale pe cei rătăciți”.

Programul de arhierie era bine structurat și foarte realist, adaptat la posibilitățile acelor vremuri, dar, în aceeași măsură, și duhovnicesc. Era suma unei lucrări pastorale de-o viață, a unei experiențe de slujire la catedră și amvon, care l-au făcut să intuiască necesitățile unei eparhii pluriconfesionale.