Epistole pentru amintirea unei prietenii

Un articol de: Arhid. Alexandru Briciu - 18 Iunie 2013

De sub teascurile editurii „Andreiana“ de la Sibiu a ieşit, de curând, lucrarea „Mitropolitul Antonie Plămădeală şi amintirea unei prietenii: scrisori inedite“, sub semnătura părintelui arhimandrit Timotei Aioanei, Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale din Bucureşti. Este vorba despre un prim volum ce reproduce corespondenţa purtată de vrednicul de pomenire mitropolit al Ardealului cu familia preotului Petru Ciobanu din Slatina Fălticenilor, o colecţie inedită din care, prin purtarea de grijă a părintelui Timotei, colaborator de seamă al publicaţiilor „Lumina“, ne-am bucurat să publicăm o parte în cotidian, pe la finele anului 2008. La sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, din acel an, arhim. Timotei primea în dar „comoara cea mai de preţ a inimii“ preotului Petru Ciobanu şi a presbiterei Angela, corespondenţa cu ieromonahul, episcopul şi mitropolitul Antonie Plămădeală, descoperind că „scrisorile sunt adevărate opere literare, mărturisiri de taină, necunoscute încă, amănunte importante, necenzurate, gânduri pline de erudiţie şi poezie, toate ascunse în paginile corespondenţei dintre mitropolitul Antonie şi familia preotului Ciobanu“. Nădăjduia, încă de atunci, în tipărirea unei cărţi care să reunească întreaga corespondenţă, ca să fie un „model şi pentru cei de azi, pentru întărirea prieteniilor din lumea Bisericii şi pentru păstrarea acestui mod de comunicare, grav afectat de poşta electronică şi alte sisteme de comunicare, care încearcă să înlocuiască definitiv epistolele clasice, pline de istorie şi frumuseţe“.

A rezultat un volum în care cititorul, înainte de a pătrunde în slovele epistolare, este invitat să parcurgă un studiu bine documentat, veritabil portret ţesut în cuvinte al mitropolitului Antonie Plămădeală. O „muncă de migală, însoţită de răbdare şi pasiune, întregită de pricepere şi ştiinţă pe aceeaşi măsură“, contribuie la restituirea veridică a unei personalităţi marcante pentru Biserica noastră. Reperele biografice introduc „urcuşul lui Antonie Plămădeală spre Golgota unei înalte ierarhii“, continuând cu slujirea arhierească a unui cărturar de vocaţie timp de peste trei decenii, mai bine de jumătate în timpul sistemului totalitarist din ţara noastră. Aparatul critic abundă în informaţii provenind din arhive, mărturii şi amintiri despre mitropolitul Antonie, o întreagă bibliografie ce poate servi unei lucrări ştiinţifice de referinţă. Cu toate acestea, autorul este conştient că reprezintă „o acţiune aproape temerară încercarea de a parcurge împlinirile arhipăstoririi marelui ierarh Antonie Plămădeală. El şi-a agonisit, pentru istorie şi pentru cei de după el, o glorie fără de moarte, numele înscriindu-şi-l în Condica sfântă a ctitorilor Bisericii Ortodoxe Române contemporane. Statura lui impozantă, privirea lui pătrunzătoare, gesturile lui calculate şi niciodată de prisos, vorba lui fermă şi nuanţată devoalau buchetul enorm de însuşiri sufleteşti şi intelectuale cu care Dumnezeu l-a înzestrat“.

Scrisorile propriu-zise sunt reproduse în ordine cronologică, acoperă perioada 1953-1993 şi poartă diverse semnături ale nobilului arhiereu, în funcţie de încercarea sau demnitatea în care se găsea: Antonie, A., ierom. Antonie - la început de călugărie, apoi Leonida (numele de botez, n.r.), Antonie-Leonida, Leonea, Leonida-Antonie, L., Leonid - în timpul opresiunii comuniste, şi, în sfârşit, †Antonie, după hirotonia întru arhiereu. Majoritatea covârşitoare a scrisorilor încep cu adresarea „Dragii mei“, o mărturie în plus a acestei prietenii de-o viaţă. Reies din text atât preocupări de istorie şi cultură naţională, cât şi trăiri personale: acţiuni şi reacţii, bucurii şi necazuri, surprize plăcute şi dezamăgiri, amintiri şi nostalgii, sfaturi cerute sau oferite. Expeditorul scrisorilor este acelaşi şi mereu diferit: tânărul pornit pe calea monahală a desăvârşirii, muncitorul alungat din mănăstire şi trecut prin temniţele comuniste, studentul fascinat de erudiţia britanică, pelerin pe toate meridianele, episcop-vicar, chiriarh şi mitropolit chemat să slujească în vremuri de prigoană şi de libertate. Când lumea îl abandonase şi părea a fi căzut, scria ca un nobil; iar când semna din demnitatea de arhiereu, trăda emoţii de copil. Autorul a adăugat, la finele cărţii, câteva scrisori facsimilate, împărtăşindu-ne frumoasa caligrafie îngrijită a mitropolitului. Acesta a fost Antonie Plămădeală, „un strălucit interlocutor, nu numai verbal, ci şi în scris, un talentat, neîntrecut epistolar“, iar lucrarea arhim. Timotei Aioanei de scrisori inedite nu poate lipsi din bibliografia celor ce urmăresc a-i contura un portret fidel ierarhului ce a păstorit Mitropolia Ardealului timp de 23 de ani.