Eroismul la feminin - Ecaterina Teodoroiu
S-a scris mult de-a lungul timpului despre rolul bărbaților în vreme de război, acesta din urmă fiind, în fond, apanajul lor. În istoriile conflictelor mondiale lipsesc de regulă femeile sau, atunci când apar, sunt prezențe marginale. Totuși, în ciuda acestui specific etern masculin, există femei care prin dârzenia lor în vreme de război au rămas în memoria contemporanilor și în conștiința generațiilor viitorimii drept eroine. Una dintre acestea este Ecaterina Teodoroiu, supranumită „eroina de la Jiu” și de la a cărei moarte se împlinesc astăzi, 22 august 2018, 101 ani.
S-a scris foarte puțin despre prezența și rolul femeilor din spațiul românesc în vremea Primului Război Mondial. Istoriografia acestei problematici consemnează, în general, elita feminină, personaje ce aparțin claselor dominante ale societății românești, precum regina Maria, Sabina Brătianu, Pia Alimăneștianu sau Arabela Yarka. Acestea din urmă au avut și meritul de a-și fi scris memoriile în care au relatat propriile experiențe în vreme de război, lăsând astfel valoroase mărturii legate de suferințele națiunii române din anii 1916-1918. Ele au scris, inclusiv despre rolul femeilor în vremea Marelui Război.
Pentru majoritatea femeilor reverberația unui război a avut înțelesuri aparte, întrucât fricii organice de a-și pierde soții, iubiții, frații, părinții, în încleștările militare care se anunțau a fi grele pentru o armată lipsită de experiența frontului, i se mai adăuga și grija de a conduce „afacerile” familiei, de a asigura traiul cotidian pentru bătrânii și copiii rămași acasă. A existat în schimb un număr semnificativ de femei care au ales să-și dedice viața apărării țării și ajutorării celor răniți sau aflați în suferințe și nevoi. Este suficient să rememorăm, spre exemplu, rolul excepțional jucat de călugărițele din mănăstirile din Moldova în vreme de război. Au fost și situații excepționale, când femei au ales să lupte cu arma în mână.
Cu arma în mână
Fără îndoială, atunci când ne raportăm la eroismul femeilor române din perioada Primului Război Mondial, cel mai expresiv și notoriu exemplu este cel al legendarei Ecaterina Teodoroiu, de la a cărei moarte se împlinesc astăzi, 22 august 2018, 101 ani.
Ceea ce frapează la figura „eroinei de la Jiu”, cum a fost supranumită Ecaterina Teodoroiu, este faptul că ea a ales, în mod neobișnuit pentru o femeie, să lupte cu arma în mână împotriva dușmanilor care ne cotropiseră țara și care amenințau, în acei ani grei 1916-1917, însăși existența ființei statale românești.
Cătălina Vasile Toderoiu (ulterior ea și-a luat numele Ecaterina Teodoroiu cu care a intrat în legendă) s-a născut la 14 ianuarie 1894, în comuna Vădeni, județul Gorj, într-o familie numeroasă, cu mulți frați și surori. A urmat cursurile școlii româno-germane din Târgu Jiu, apoi a plecat la București pentru a deveni învățătoare. Aici s-a înscris și la cursuri de infirmieră, care aveau să-și dovedească foarte curând utilitatea. Când România a intrat în război de partea Antantei, Ecaterina Teodoroiu s-a alăturat unei cohorte de cercetași din Târgul Jiu și în primele zile ale luptelor a contribuit la îngrijirea răniților. Devotamentul său în îngrijirea răniților a atras atenția inclusiv a reginei Maria, care a chemat-o la București pentru a o cunoaște. Pierderea unor frați în timpul luptelor din campania anului 1916 a determinat-o pe Ecaterina să se înscrie ca voluntară în armată, lucru acceptat cu greu de oficialii militari. A contat în cele din urmă curajul său, dar și episodul care i-a sporit faima, și anume acela că în 14 octombrie 1916, alături de alte femei și localnici, a luptat cot la cot cu soldații armatei române aflați la Podul Jiului. Cu toții au reușit să-i alunge pe germanii care încercau să intre în oraș. Acest fapt a avut un mare ecou în rândul opiniei publice românești, dar a contat și pentru moralul armatei române: iată, dușmanul putea fi înfrânt, respins, iar noi putem să rezistăm și-au spus soldații. Curând faptele de vitejie ale Ecaterinei Teodoroiu s-au înmulțit. Ea a fost, însă, rănită în luptele de la Filiași din 6 noiembrie 1916 și a fost vizitată la spital chiar de regina Maria. De altfel, prețuirea reginei avea să se manifeste ulterior prin conferirea gradului onorific de sublocotenent.
„Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!”
Ecaterina Teodoroiu începea să devină celebră în rândurile armatei și să intre în atenția elitei politice și militare a vremii. De altfel, această notorietate i-a și permis să ia parte la lupte, întrucât numai comandanții militari își puteau da acceptul ca ea să participe la luptele de pe front. Refăcută rapid, în luna ianuarie 1917, Ecaterina Teodoroiu s-a aflat în calitate de combatantă în cadrul Regimentului 43/59 Infanterie, iar pe 4 august, împreună cu regimentul său, s-a deplasat spre zona frontului, unde au ajuns câteva săptămâni mai târziu. La numai două zile de la sosirea în zona frontului, regimentul său, amplasat pe dealul Secului-Muncel, a fost atacat de un regiment german. „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!” aveau să fie ultimele ei vorbe către plutonul pe care îl comanda. Ecaterina Teodoroiu a fost lovită de două gloanțe inamice care i-au curmat viața în ziua de 22 august 1917. Este momentul în care se înscrie în Panteonul Eroilor Războiului de Întregire Națională. Înainte să intre în luptă, superiorii ei militari au încercat să o oprească, dar a refuzat, spunând că va face acest gest mai târziu și că ar fi un exemplu nepotrivit pentru camarazii săi. Din păcate, inevitabilul s-a produs. Pe 23 august 1917, ordinul de zi al comandantului Regimentului 43/59 Infanterie anunța moartea eroinei și îi sublinia meritele: „Ecaterina Teodoroiu a fost la înălțimea celor mai viteji apărători ai țării sale, pe care i-a întrecut prin puterea cu care își înfrângea slăbiciunea femeiască, știind să dovedească vigoarea bărbăției de trup și de suflet și calitățile întregi ale unui ostaș îndrăzneț și plin de entuziasmul de a se face folositor cu orice preț”.
Subiect de film
După război s-a vorbit mult despre faptele sale de vitejie. În 1921, osemintele eroinei au fost depuse, în semn de prețuire, într-un mausoleu ridicat special în acest scop la Târgu-Jiu. Casa în care aceasta s-a născut avea să devină, din 1938, casă memorială. Este interesant faptul că, în 1930, s-a realizat un film, a cărui premieră a fost vizionată de familia regală, din distribuție făcând parte și mama Ecaterinei Teodoroiu. Mai târziu, în 1978, povestea sa a fost subiectul unui alt film. În anii ’60, regimul comunist avea să utilizeze în chip propagandistic imaginea și vitejia Ecaterinei Teodoroiu. Cu toate acestea, faptele sale și tot ceea ce simbolizează ea nu au putut fi demonetizate de către comuniști, dovadă fiind faptul că acum, la împlinirea a 101 de ani de la moartea sa, numele ei este rostit cu același respect și recunoștință.
În cei 101 ani scurși de la luptele de la Mărășești, exemplul eroismului Ecaterinei Teodoroiu și tragica sa poveste au fost tot timpul spuse tinerelor generații pentru a duce mai departe mesajul acestei femei care și-a dat viața pentru țară: România s-a construit pe principii, valori, credință și jertfe. Așa s-a făcut Marea Unire de acum un veac!